Rănită fiind, mi-am dat seama…

Astăzi, un om care n-a fost de acord cu o decizie de-a mea a vrut să arate asta printr-o jignire. Un om mare… și eu un păduche. Și-așa-s jignită de soartă. Așa că omul cel mare ar fi putut să mă învețe, nu să-și verse amarul. Dar a făcut și el ce-a putut, mi-am zis…

Și-am stat apoi să analizez ce anume m-a deranjat. M-a deranjat că nu avea dreptate. Și continui să cred că nu a avut în totalitate dreptate. Dar am cedat repede, c-am auzit eu că pacea e de patru ori mai mare decât dreptatea. Și m-a mai deranjat tonul. Tonul pe care l-a folosit în aducerea unor acuze gratuite, pe lângă subiectul de bază. Mda. Acolo m-am simțit cu adevărat deranjată.

Până la urmă, cum m-a deranjat? Ce anume mi-a „afectat”? Sufletul… aș spune, în primă fază. Dar apoi realizez: orgoliul.

Continue Reading

Despre gafe și pietre în presa lui 2015

Gafă uriașă! Gafa anului! Halucinant! Nu o să-ți vină să crezi! O jurnalistă a dat rateuri în direct! Întrebarea ei l-a șocat pe intervievat! Câtă lipsă de profesionalism! Dumnezeule, e momentul ideal să părem deștepți și să aruncăm cu pietre!

Ce să spun… O tipă, X, era la televizor. Discuta pe un subiect (aparent) extrem de important, trebuia să țină publicul în priză și ea… și-a dat cu stângul în dreptul când a deschis gura și aproape i-a mărturisit invitatului că habar n-are cu cine vorbește.

Continue Reading

Țigani

Poate că sunt prima care ar trebui să urască țiganii. Culoarea pielii mele mi-a făcut suficiente probleme în viață, iar asocierea cu țiganii a venit natural – din și mai ales în copilărie. Am plâns mult și m-au durut acuzele. Mai tare mă durea faptul că nu înțelegeam ce ar fi avut copiii cu mine – chiar dacă aș fi fost țigancă.
A trecut timpul, am înțeles, într-un fel, motivele – dar, tot nu pot să urăsc. Mi-e ciudă pe unii țigani adulți, mi-e milă de mor de purandei, sunt mândră de cei care au reușit în viață și mă îngrozesc când aud unele sau altele, despre purandeii deveniți adulți. În același timp, mă îngrozesc, de toți cei care se fălesc cu faptul că sunt români, dar se poartă în lume ca ultimii birjari. Și mai rău decât țiganii! Mi-e ciudă pe noi, ca societate, pentru că în atâția zeci de ani nu am mișcat un pai pentru a educa, pentru a atrage, pentru a modela țiganii și pentru a-i ajuta să-și facă un rost în viață.

Continue Reading

Nu respir doar rautate, ci si dreptate: treburi de mantuiala in Iasi

Zice lumea ca-s nebuna… Ca-s perfectionista, visatoare, critica. Ba, chiar, sub protectia si sub curajul anonimatului, unii ma fac penibila.

Sapte pietre e un blog cu de toate. De toate bune si de toate rele. Daca scot in evidenta niste greseli si niste mizerii – sunt impertinenta, din punctul de vedere al celor patati. Aceiasi patati aplauda, mai apoi, atunci cand nu ei, ci inamicii lor, fac subiectul discutiei. Eu nu am inamici. Nici prieteni. Nu judec. Dar, observ. Sa fie un defect faptul ca nu-mi pastrez observatiile pentru mine, ci le impart cu voi?…

Nu scriu doar de dragul de-a scrie si nu uit niciodata ce-am scris. De aceea, ma intorc, uneori la subiectele care au creat valva – sau furturi intr-un pahar cu apa, mai bine spus – ca sa vad care mai e realitatea. Dupa atata introducere – astazi m-am decis sa va prezint doua realitati. Pornind de la doua postari despre si din Iasi: Lanturi pentru Alexandru cel Bun si Noua colectie de banci – marca Parcul Copou.

Continue Reading

Sinuciderea privita ca model

De pe 14, de cand s-a sinucis Madalina Manole, s-a tot vorbit despre asta. Poate prea mult. Am ascultat, m-am intristat, m-am enervat, m-am plictisit, m-am mirat, m-am revoltat… Cate n-am…?

Am crescut cu muzica Madalinei Manole. Ii stiam si inca ii mai stiu pe de rost aproape toate versurile melodiilor sale. Le-am cantat si le cant – asa cum pot, stangaci. Le-am trait cu ea, cuvant cu cuvant. Moartea ei a starnit tot felul de reactii. Si toate – exagerate. Probabil Basescu & CO s-au bucurat de o gura de aer si de o pauza de injuraturi, in timp ce familia si prietenii Madalinei au fost de-a dreptul sufocati.

Sufocata m-am simtit si eu cand, pe orice canal mutam, gaseam acelasi si acelasi subiect. Cine erau toti aia de-si dadeau cu parerea? Cine erau aia de-si permiteau sa acuze? Dar aia de creau dintr-o sinucidere un model?

Continue Reading