• Ale tinereţii valuri

    Din culisele întâlnirii cu Verattiva – scriu ce-mi spune pielea mea

    Am cunoscut o doamnă mai în vârstă și foarte simpatică. În cinci minute deja îi știam o părticică din viață – și, la rândul meu, îi povestisem câte ceva! 🙂 Când m-a întrebat câți ani are copila mea și i-am spus că aproape 9, a avut o reacție care m-a surprins.

    – Ooo, dar ai făcut-o foarte de tânără!

    – Ei, nici chiar tinerică… aveam spre 27 de ani atunci. Iar acum se mai adaugă, logic, cei 9. În vară împlinesc 36.

    A căscat ochii mari, m-a mai privit un pic și-a zis:

    – Eu ți-aș fi dat vreo 25 de ani acum!

    Recunosc, a fost simpatică doamna și m-a amuzat. Mi-a creat o stare de bine și cred că, mai mult decât a se înșela sau nu cu privire la vârsta mea, chiar asta a dorit – să mă bucure și să-mi facă un compliment.

    După ce-am rămas singură, am început să zâmbesc și, fără să planific gânduri publicitare, mi-am zis:

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Te-Ve(de)

    În pielea lor: „Le permitem oamenilor să exteriorizeze ura pe care o simt pentru ei înşişi!”

    Tot jucându-mă cu telecomanda, am nimerit pe Euforia. Era un film – nimic impresionant. Şi, totuşi, eu am fost impresionată de câteva cuvinte pe care, de atunci, nu mai reuşesc să mi le scot din minte.

    Doi doctori, chirurgi esteticieni, erau sătui de atâta falsitate în jurul lor. De frumuseţe artificială şi de minciună – pe care chiar ei le creau. Unul zicea că n-ar accepta în veci să-i pună nevestei lui silicoane, nici să-i mărească penisul feciorului. Şi atunci a răbufnit: Le permitem oamenilor să exteriorizeze ura pe care o simt pentru ei înşişi!