Un ciorap de damă și-un pletos simpatic – joacă creativă alături de teacher Oana
În toate neminunățiile lui, domnul Facebook e minunat atunci când ne mai amintește ce-am mai făcut acum un an, doi, zece.
Astăzi a scos la suprafață o amintire de acum 6 ani, când anii Mariei erau… aproape 4! 🙂 Pe vremea aceea o duceam la atelierele de creație organizate de teacher Oana Jalbă. Și, ca azi, acum 6 ani se pregătea o petrecere cu semințe și cu mutrițe vesele!
Copiii, alături de părinții lor jucăuși, au creat fiecare omuleți dintr-o bucată de ciorap umplută cu semințe și, apoi, cu pământ. S-au adăugat ochi, nas, gură. Și cam acesta e rezultatul ce-a ieșit atunci din mâinile fetelor Pintilese – sub atenta îndrumare a Oanei!
A urmat apoi o misiune de mare angajament.
Un an și șapte interviuri de pe Doxologia
Dan Negru, Mihai Neșu, Andreea și George Ogăraru… 😍 Mi-am dat seama că într-un an s-au „împlinit” șapte interviuri de care mă bucur tare!
În ordine cronologică,
Luna de pe #CerulDeLaEtajul6
Mă declar mulțumită. Și recunoscătoare. Nici în perioadă de coronavirus, nici în perioadă în care am exagerat cu pozatul soarelui – luna cea minunată nu mă ocolește! E vremea să admir luna de pe #CerulDeLaEtajul6. Și nu oricum, ci din pat! E vremea aceea în care
În dialog cu George Ogăraru: „Normalitatea în zilele noastre – ceva destul de rar promovat”
Anul trecut, în luna martie, am stat de vorbă cu Andreea – soția lui George Ogăraru. Apoi, la cumpăna dintre ani, am avut onoarea de a-l cunoaște și intervieva pe Mihai Neșu, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui George Ogăraru.
Și i-am zis atunci lui George, la Oradea: Să știi că numai tu lipsești din schema asta minunată. Mi-aș dori tare mult să accepți invitația de a purta un dialog sub reflectoarele Doxologia Media. De fapt, mint. Asta am gândit să-i spun. Și am primit acceptul încă de la primele cuvinte! Fapt care… paf!, m-a lăsat complet fără cuvinte.
Eu știu că oamenii mari și importanți sunt și deștepți, și prietenoși, și comunicativi. Așa că, teoretic, nu aveau de ce să mă uimească
acceptul și disponibilitatea la dialog ale lui George Ogăraru!
Și, totuși, spontaneitatea, simplitatea, naturalețea, normalitatea – au fost peste toate așteptările!
Nu la mult timp după vorbe au urmat, concret, faptele. Venit la Iași în interes personal, George Ogăraru și-a făcut loc în agendă și pentru echipa Doxologia!
Pelerini pe drumul spre Înviere – o scriere și 11 pagini de jurnal
Anul trecut am scris, pentru Doxologia, „Pelerini pe drumul spre Înviere”. Un mini-serial sau, mai simplu spus, câte o pagină de jurnal, de conștientizări, de întrebări pentru fiecare moment important al bisericii – din sâmbăta cu Pelerinajul de Florii și până la Duminica Învierii.
A fost destul de ciudat inițial. Și de solicitant! Pentru că nu aveam de așternut știri pe o hârtie, informări despre denii, ci părți din sufletul meu. Lacrimi multe, bucurii și trăiri pe care aveam a le descoperi și monitoriza.
Ușor n-a fost. Obositor a fost. Contra cronometru a fost. Uneori aveam de scris și câte două texte pe zi – și asta cât mai repede după ce reveneam de la biserică și mă așezam la calculator. Cel mai greu a fost
Acum 20 de zile mi-am luat rămas bun de la un gând la moarte. Și-a venit altul!
Citește mai întâi: O femeie are doi sâni și-o datorie
***
Acum 20 de zile, când mă întorceam de la serviciu, Maria m-a întâmpinat fericită la ușă:
– Am luat un Foarte Bine la matematică!
– Felicitări! Vino să ne îmbrățișăm! Și eu am luat azi un Foarte Bine!, i-am răspuns.
Acum 20 de zile fusese ultima zi de școală cu porțile deschise. Urma perioada cea nedefinită de învățat de acasă, iar foarte binele de la testul cu forme geometrice îndulcea un pic atmosfera.
Acum 20 de zile, după prânz, eu am făcut o pauză de la birou și-am plecat spre Spitalul Providența. Aveam programare. Deja măsurile de siguranță împotriva coronavirusului începeau să se întețească. Așa că m-am prezentat la controlul de ecografie mamară cu săculeți din ăia albaștri în picioare – papucei de ștrumfi, cum le zice Maria.
Acum 20 de zile se împlineau doi ani și jumătate de când începusem să am conștient în minte gândul la moarte.
Stăm acasă, dar nu uităm Vestea cea Bună!
În tot răul prin care trecem, Vestea cea Bună este cu atât mai importantă, mai mare, mai bucuroasă! E timpul să aflăm sau să ne amintim că… avem Mântuitor!
Ce mi se pare fascinant e că, la fel cum noi toți am primit libertatea de a alege – să credem, să nu credem, să stăm cu fața la Dumnezeu sau să Îi întoarcem spatele, să ajutăm aproapele sau să-l neglijăm – și Maica Domnului a avut libertatea de a-L primi sau nu pe Prunc în pântece!
O, cum sună, în acest context, răspunsul ei: „Fie mie după cuvântul Tău!”. O, cum ar suna să avem și noi conștiință și credință și să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu! Să ne rugăm ca viața noastră, ca fiecare respirație a noastră să fie trăite în voia, în calea și în iubirea lui Dumnezeu!…
De nimeni nu ne-am teme, dacă am cunoaște teama cea bună!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase