Oare aș putea fi prietena copiilor/ (pre)adolescenților/ tinerilor pe YouTube?
Acum ceva timp am gândit o rubricuță pentru YouTube în care, în episoade de 3-5-10 minute, să vorbesc fetelor (poate și băieților). Din postura de prietenă, dar și din aceea de mamă, de omuleț cu drag de copii și de copilăreală, de adolescenți și de belele ale tinereților… Apoi m-am luat cu altele și am abandonat visul.
Aseară am lăsat părinții pe-o bancă și m-am prins în discuții cu prietenele Mariei. Atât de faine discuții! Atât de multe mingi aruncate la fileu! Până când mi s-a zis:
– Știi, tu ar trebui să te faci profesoară! De civică sau de ceva… despre viață!!!
Fugim din calea frumosului – și plângem de dorul lui…
Unii oameni lucrează cu frumosul. Sunt făcuți să îl observe, să îl creeze, să îl descopere dintre noroaie. Să ni-l înfățișeze. Unii oameni lucrează atât de frumos cu frumosul… încât ți-e teamă să le apari în cale.
N-ai vrea să-i sperii ori să îi scoți din mediul lor. N-ai vrea să le dai ocazia de a te examina și de a vedea că n-ai nimic frumos de oferit…
E așa o… teamă. Și, totuși, nu se poate să nu te întrebi: dar dacă ei chiar ar observa frumosul din tine și l-ar scoate la lumină?!
Poți să crezi că eu nu sunt eu, dar asta nu înseamnă că ai dreptate
Am fost întotdeauna atât de fraieră, încât am spus și când mi-am cumpărat chiloți. Niciodată n-am ascuns nimic, dacă am prezentat o informție ori dacă am răspuns la o întrebare. Niciodată nu m-am prezentat altfel. N-am „oferit” dileme – dacă eu sunt eu sau eu nu sunt eu. Niciodată n-am așteptat să mă placă toată lumea așa… pur și simplu.
Am fost întotdeauna atât de fraieră în a mă prezenta așa cum sunt, încât am avut de multe ori un șoc atunci când aflam câte o noutate despre mine. Despre ce-am mai făcut, despre ce spun, despre ce gândesc, despre modul în care îmi planific pașii de mare deșteaptă interesată de imaginea personală mai mult decât de adevăr.
Adevărul e că… n-am nicio imagine de apărat. Sunt nimeni în drum și niciodată nu am încercat să fiu cineva cu orice preț.
De-a lungul vremii, am început să zâmbesc în fața noutăților despre mine. Nu prea mă mai afectează, dar uneori mă pun pe gânduri.
Un ateu pasionat de rock a părăsit scena și, la 47 de ani, a devenit… părintele Dan Bădulescu!
Se prezintă ca fiind un ortodox convertit la Ortodoxie. În tinerețe a fost ateu și a făcut din marea sa pasiune – muzica rock – un scop în sine. A fost chitarist în formații precum
10 ani de nota 10!
10 ani de nota 10! Ce e nota asta… 10?! O prietenă bună, dacă știi s-o traduci în mod corect!
Nota 10 nu înseamnă să fii perfect. Nota 10 înseamnă să zâmbești, să muncești și să nu renunți. Să ai planuri frumoase, să încerci, să cazi, să te ridici și să-ți continui visele cu fruntea sus.
Nota 10 nu înseamnă să fii fără de pată. Nota 10 înseamnă asumarea greșelilor și a încercărilor.
Mesaj pentru Doamna mea Învățătoare – cu ocazia ieșirii la pensie
La începutul acestui an școlar am pus pe Facebook o fotografie și un mesaj pentru Doamna mea Învățătoare.
Ziceam:
La mormântul părintelui Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă
Se împlinesc 7 ani de când un mare duhovnic al românilor a plecat la Domnul. Moment potrivit să umblu printre fotografii și, măcar în acest mod, să ajung și eu astăzi la mormântul părintelui Iustin Pârvu.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
