Stati la cozi, ca stati bine!
Platiti, ca platiti bine!
Gasiti intotdeauna raul care va convine!

Ieri, am mers cu George la un cabinet medical particular pentru o consultatie. Consultatie programata cu cateva zile inainte, pentru ora 10.40
Cand am ajuns acolo (pe la 10.35), pe hol erau vreo cinci, sase pacienti in asteptare. Trece o asistenta si se minuneaza: „Vai, ce s-a aglomerat asa, dintr-o data!”. Vine si asistenta care ne luase pe noi in evidenta, ia trimiterea de la George si ii mai cere cateva detalii. Intrebat despre locul de munca, el nu a mai intrat in amanunte si a spus doar ca e student la master. „La ce facultate?” – Teologie. Ok.
Apoi il anunta ca mai are de asteptat, pentru ca au aparut toti oamenii aia dintr-o data si, prin urmare, el nu va fi chiar ultimul, dar penultimul loc ii apartine.
Atunci eu, ca sa nu tac (si de ce sa tac?) intreb – „Ma scuzati, dar consultatiile se fac in functie de cine intra primul pe usa sau in functie de orele stabilite?”.
Am creat o mini-isterie generala. Nu atat asistenta s-a buricat, cat oamenii de la rand. Stiu ca la medic asteptarea e o regula nescrisa, dar asta nu inseamna ca e si ceva normal. Stiu ca, daca altii aveau programarea cu zece minute inaintea noastra erau, prin urmare, in fata. Dar, de vreme ce doua cadre medicale au afirmat ca noi, fraierii de pe hol, am ajuns acolo cam in acelasi timp, ceva mi s-a parut in neregula. O tanti a spus ca a fost planificata pentru 10.30. O alta a spus acelasi lucru. Deci macar o suprapunere… ceea ce explica, intr-un fel, misterul… Oricum, eu nu aveam nimic cu oamenii de la rand. Nu aveau ei nicio vina. Eram toti in aceeasi oala
Nu am mai comentat… – pentru ca uneori mi se acreste. Helasul e mai suparator, cu cat – mergand la particular, lasi o caruta de bani.
Concuzia intrebarii/ indignarii/ curiozitatii mele de ieri a fost transant expusa de o bunica. Atunci cand am iesit putin afara pentru a da un telefon, George a auzit soptit: „Da’ rea mai e preoteasa asta!”
Eu! Nu sistemul, nu invatatul cu statul la cozi pe banii nostri, nu (im)posibilitatea de a te incadra intr-un program, nu alti factori de acolo, din cabinet erau de vina. Doar eu eram, sunt si voi fi raul absolut. Iar la faza cu preoteasa… mai vorbim…

Am avut nesimtirea de a pune o intrebare pe banii si pe timpul meu. In numele meu, dar si a celorlalti oameni care stateau la rand. Si tocmai din partea lor am primit rasplata. Pe fata si in ascuns 🙂