Uneori îmi place să mă pierd.
Nu prea departe, în locuri deloc înfricoșătoare.
Uneori îmi place să mă pierd…
Bine, hai, recunosc!
De multe ori
Hai să ne pierdem!
Despre ziua de luni, despre doruri și alte mărunțișuri minunate
E luni. Iar glumițelor de luni, specifice începutului de săptămână, oboselii și of-urilor li se adaugă astăzi un ghem de tristețe, ascuns mereu într-un colț de suflet.
Sâmbătă am dus-o pe Maria la o activitate de-o oră. Când ne-am reîntâlnit, i-am mărturisit:
– Mi-a fost dor te tine!
La care ea, calm, meditativ, fără strop de reproș, mi-a zis
Șoc și groază! O mamă rea și-a împrietenit copilul cu soarele!
Am avut surpriza, de-a lungul vremii, să aud că unii mă etichetează ca fiind o mamă rea. Părerea lor, problema lor. Pe mine nu mă interesează gura lumii – mai ales atunci când avem idei diferite despre ceea ce înseamnă și modul în care se manifestă… răutatea. Căci eu nu consider că o mamă bună ar trebui să-și lase copilul să facă orice. La fel cum nu consider că un copil fericit e un copil care nu învață niște reguli elementare de viață și de bun simț, care poate face orice, oricum, oricând, fără ca nimeni să îndrăznească să-l contrazică, să-l corecteze, să-l învețe, să-l dojenească.
În răutatea mea, mulți s-au minunat că, în marea parte a timpului, copilul mă ascultă. Că nu face prostia aia sau aia, că mă întreabă dacă are voie, că mă surprinde cu gesturi frumoase și cu idei creative, că e, pe cât de liber în gândire, pe cât de zăpăcit și de rebel și de pus pe șotii, pe atât de respectuos în ceea ce privește anumite… reguli. Cum reușești?, m-au întrebat. De ce ar trebui să nu reușesc?, m-am întrebat, la rândul meu.
E vară, e soare, e mare… și parcă e sezonul în care înțeleg din ce în ce mai mult dificultățile pe care le întâmpină anumiți părinți… buni. Și-atunci mă gândesc că-s pe drumul care trebuie. Departe de perfecțiune,
A doua lună de RESET – cum am supraviețuit
A mai trecut o lună de RESET. O lună altfel, față de prima – când am fost complet ascultătoare și atentă la indicații. Am fost și acum, nu zic… Însă, de data asta am inclus programul în stilul meu de viață – nu mi-am mai făcut stilul de viață după program.
Ce anume a fost altfel? În aceste săptămâni am plecat mai mult de acasă, în delegații. Am plecat cu geanta frigorifică și cu o parte dintre mâncăruri pregătite. Am respectat, pe cât s-a putut, mesele din lista inițială. Pe altele le-am înlocuit cu mâncăruri din același program, de la aceleași ore – dar mai ușor de făcut și de mâncat prin mașină, pe lângă mașină sau între două interviuri. Au fost și dăți în care am fost invitată la masă și n-am putut, nici nu mi-am dorit să refuz. M-am observat, însă, mai atent și mai atentă. Gândind la ceea ce mănânc, la cum mănânc, la cât mănânc, la ce asocieri fac și la momentul în care spun stop cu zâmbetul pe buze. Cu zâmbet, da! Fără mustrări de conștiință, fără stresul pe care îl implică, în general, o cură de slăbire. Căci RESET by Limitless nu e cură de slăbire, ok? 🙂
Cu zâmbet și fără mustrări de conștiință am avut parte, luna asta, și de două abateri dulci. Nu, n-am cedat ispitei, ci mi-am programat din timp două deserturi pe care mi le-am asumat.
Sfânta Parascheva, de 377 de ani la Iași. O icoană împușcată, o conferință și o Anda…
Ieri am ascultat online conferința despre Binefacerile Sfintei Parascheva, conferință organizată în cadrul Serilor Doxologia și prilejuită de împlinirea a 377 de ani de când sfintele moaște ale Cuvioasei au fost aduse la Iași. S-a vorbit atât de natural, de cu drag, de cu suflet, de parcă era o discuție așa, între prieteni. De parcă eu însămi mă aflam acolo, la eveniment. M-aș fi dus pe viu… dar eram îmbrăcată ca de mers la sală, deși eram la birou. Așa că am anulat gândul, iar întâlnirea cu Sfânta am amânat-o pe mâine. Cum îmi permit întotdeauna să fac, gândind că sfinții nu-s supărăcioși, că ne iubesc și ne ajută indiferent de cât suntem noi de experți în amânări (mai ales atunci când ne e bine).
În drum spre casă, însă, nu-mi puteam lua gândul de la Sfânta Parascheva.
Cristina Andone: șase legi de care să ținem cont atunci când scriem o poveste
De la Cristina Andone, autoarea Poveștilor din Pădurea Muzicală și a altor scrieri fantastice, am aflat cum se fac poveștile. Cu pasiune, curiozitate, imaginație și creativitate + cu drag de copii și de copilărie, logic! 🙂 Pe lângă aceste ingrediente, mai există și niște legi de scriere. Legi valabile pentru poveștile dintr-o carte dar, în mare, și pentru o compunere la școală, pentru o postare pe blog sau pentru o scriere mai complexă. Legi care mi s-au părut foarte interesante și bune de spus mai departe.
- Legea
Am aflat câștigătorul! Află și tu… pe cine trimitem într-o Călătorie în Țara Prăjiturilor!
M-am trezit de dimineață tare, cu o grijă mare! Să pregătesc călătoria de dinaintea călătoriei noastre! Căci și noi, astăzi, plecăm prin lume! La mulți ani, copilărie! 🙂
31 de comentarii am primit la concursul prin care se putea câștiga o… Călătorie în Țara Prăjiturilor! O carte minunată, scrisă și ilustrată de Gabriel Poenaru, la Editura Doxologia. În stilu-mi caracteristic,