Pe Alexo l-a făcut mama artist!

Un reprezentant al micilor cântăreţi de la Palatul Copiilor din Iaşi este în finala concursului naţional organizat de Prima TV – M-a făcut mama artist. După ce a ajuns pe podium graţie talentului său şi notelor mari pe care le-a obţinut, soarta lui se va decide, în această seară, prin votul publicului telespectator.

Alexandru Ocu, Alexo – pe numele său de scenă, a fost ediţie de ediţie aplaudat şi apreciat de către un juriu de temut format din Connect-R, Corina Bud, Elena Gheorghe şi Dan Teodorescu. (Citeşte ştirea în întregime de aici şi află la nunta cui va cânta Alexo!!!)

Până atunci, dacă vrei să susţii un ieşean talentat, mai ai câteva ore la dispoziţie să trimiţi sms cu textul vot ALEXO la 1444*.

Continue Reading

Drama copilului-fluture

Acesta este reportajul despre care spuneam. Luni, demarăm campania. Dacă aveţi idei prin care putem să o ajutăm pe Alexandra-Denisa, nu ezitaţi să mă contactaţi!

Erau o familie fericită şi, în sfârşit, împlinită. După zece ani de la căsătorie, reuşiseră – cu sacrificii uriaşe – să aibă casa lor. O casă, un copil şi, în curând, încă unul. Deşi ratele la bănci erau mari, ele nu umbreau liniştea şi dragostea din sufletele lor. Din nefericire, clipa în care a venit pe lume a doua fetiţă a adus cu sine şi o cruce mult prea greu de îndurat. Când i s-a făcut aspiraţie, bebeluşului i s-a luat pielea de pe buze. Apoi, i-au apărut pete pe corp, care se umpleau cu lichid. La întâlnirea cu părinţii, la două ore de la naştere, copila era plină de bandaje. De pansamente pe care, dacă le desprindeai, rupeai, în acelaşi timp, bucăţi mari din piele. „Rănile s-au suprainfectat şi a început să-i curgă puroi din gură. Am trăit momente de coşmar, pentru că nu ştiam ce e de făcut. Nimeni nu ştia ce e de făcut…”, îşi aminteşte Daniela Bibirig, o mamă specială. Micuţa a fost transportată de urgenţă la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”. Acolo şi-a petrecut primele săptămâni din viaţă, acolo se întoarce, lună de lună, pentru tratament.

Continue Reading

Nota zero la igienă pentru multe şcoli şi universităţi din Iaşi

Chiar dacă pare o prostioară, ideea de la care s-a pornit e destul de serioasă şi de gravă.

Luptăm pentru rezultate deosebite la învăţătură, cerem performanţă, participăm la competiţii, susţinem că suntem cultivaţi şi avem un intelect rafinat. Suntem în stare să rezolvăm probleme dificile la nivel de olimpiadă, avem mulţi studenţi şi pretindem merite în exces însă, în marea majoritate a băilor din şcoli şi din universităţi nu există săpun. Cauza principală nu e sărăcia, ci dezinteresul. Un dezinteres colectiv devenit, de acum, focar de infecţie socială.

Continue Reading