IX. Lauda face minuni

Meditațiile se fac după masă, în sala cantinei și în clase. Pedagogii ne dau în primire unor elevi din anul al treilea, ca să ne supravegheze. Este mult e învățat și de tocit, mai ales la acele discipline cu mulți termeni tehnici, greu de asimilat.
Clasa noastră deja s-a împărțit în elevi foarte buni la învățătură, buni și vreo câțiva cu probleme. Pe aceștia din urmă încercăm să-i ajutăm și noi. Colegul Mândru este localnic, dar s-a atașat de mine și vine la meditațiile noastre. Petrică, așa-l strigăm, este un băiat frumos și delicat. La început, mi-am zis că nu-l ajută memoria. Da’ de unde! Toată ziua fredonează melodii de muzică ușoară, are ureche muzicală și voce plăcută. Știe mai multe cântece în limbi străine, mai ales în italiană. Vorbește și maghiara.

Continue Reading

VIII. Retrăind copilăria

Melancolia nelipsită în perioada de început este cu totul efemeră acum. Gândurile îmi fug acasă mai rar și numai în anumite împrejurări.
Copilăria, cu anii în care te ridicai „copăcel”, grădinița, primele clase de școală, părinții, frații, cunoscuții, dascălii, peisajul geografic, năzbâtiile nevinovate constituie primul capitol al vieții. La acesta revenim uneori, ca să-i evocăm întâmplările.
Forfota din dormitor s-a potolit. Suntem cu toții la orizontală, cu toate că mai este timp până la stingere. Cineva a propus și noi am acceptat ca, în fiecare seară, să povestim pe rând câte o pățanie din copilărie. În seara aceasta povestește Bibe și o face frumos. Liniștea este deplină.

Continue Reading

VII. Revelație la castel

Duminica e ziua noastră liberă. Băieții care locuiesc prin apropiere merg acasă sâmbăta și se întorc duminică seara. Interniștilor li se oferă multe posibilități, ca să nu se plictisească. Pentru microbiști, fotbalul rămâne pe primul plan. Micul stadion al echipei locale „Victoria” este mereu neîncăpător. Jocul bun al formației, renumele antrenorului și poziția fruntașă în clasament ne îngreunează intrarea la meciuri. Se descurcă fiecare cum poate și te minunezi de câte tertipuri suntem în stare. Ne strecurăm pe lângă oamenii de ordine, însoțind un grup numeros. Dacă reușim, bine, dacă nu, căutăm altă cale. Urcăm dealul de zgură din spatele stadionului, păcălim sau mituim paznicul și escaladăm gardul.

Continue Reading

VI. Unele superstiții se adeveresc

Rămân de multe ori cu mine însumi și gândurile mi se învălmășesc luminoase prin creier. Nostalgia vieții de acasă mă acaparează uneori și amintirile se perindă, tablou după tablou, pe ecranul memoriei. Compun în minte zeci de scrisori pe care le adresz părinților, prietenilor cunoscuților. Mi-e dor de locurile natale și chiar de animalele din curte. Nu ajung să scriu nici măcar o carte poștală și bănuiesc cu câtă nerăbdare așteaptă toți vești. Mă liniștesc printr-o metodă găsită de mine, aceea a gândurilor care nu au nevoie de hârtie și de creion.

Continue Reading

V. Oameni și oameni

Toamna e toamnă și vremea e schimbătoare. Zilele frumoase care îmi produc de regulă bună dispoziție sunt tot mai rare, acum au devenit reci și umede. Măruntele întâmplări de peste zi sunt amplificate de starea vremii și mă curprinde uneori o melancolie inexplicabilă. Sunt convins că li se întâmplă și altora, pentru că-i surprind retrași, cu gândurile departe. Programul încărcat de peste zi ne lasă destule clipe când te apucă tristețea cea mare și cumplită.

Continue Reading

IV. Fascinația ineditului

Astăzi avem în program să vizităm uzina ai cărei ucenici suntem și, de aceea, stăm încolonați în fața școlii. Un ins înalt, cu obrajii supți, bărbia prelungă și osoasă, cu niște ochi incolori și amenințători, stă proțăpit în fața noastră. Nu-l cunosc și mă întreb ce dorește de la noi. Ne ocolește cu pași rari, de cocostârc și ne privește cu o expresie batjocoritoare. Ne vorbește păstrând fizionomia.
– Vă însoțesc la uzină și vă ia mama dracului, dacă-mi faceți greutăți! Atunci o să aflați și cum mă numesc.
Telefonul fără fir ne avertizase deja despre un maistru foarte rău, poreclit „Odiosul”. Cei care îl cunosc ne-au spus că se poartă urât și că bate ucenicii. Eram sigur că-i el. Ce ghinion să-l întâlnim atât de repede!

Continue Reading

III. Nevoia de prieteni

Ziua de școală s-a terminat, iar restul timpului a stat sub semnul împărțirii pe meserii… Așa ceva nu se uită!
Amurgul s-a lăsat pe nesimțite. Soarele a dispărut într-o baltă sângerie, ce se revarsă pe coama dealului. A trecut o zi de toamnă deosebit de frumoasă, pe care acasă aș fi petrecut-o la muncile câmpului. Acum sunt aici, pe meleaguri străine și sunt trist, cum n-am mai fost niciodată. Stau pe banca de la intrare și privesc printre ulucile gardului. Băieții din anii mai mari încă se duc la cină.

Continue Reading