M-a invitat Anca Medeleanu la Radio Hit, să vorbesc despre cele Șapte pietre.
Și-am fost. Și-am vorbit. Așa că pun sfertul de oră petrecut astăzi la microfon într-un sertar special dedicat amintirilor de suflet cu și despre pietre.
„Nu mi-am dorit să-mi fie mie bine! Mi-am dorit ca vouă să NU vă fie bine!”
Am văzut cândva un film despre o tipă care provenea dintr-o familie destrămată, cu abuzuri și o grămadă de nenorociri. La un moment dat, s-a împrietenit cu o altă tipă – dintr-o familie ideală. Aceasta din urmă a văzut-o ca pe-o soră, iar părinții ei au primit-o în casă și în sufletele lor cu toată deschiderea și cu toată iubirea. Credeți că a fost bine? Din păcate, nu. Căci, în ascuns, tânăra nefericită a început să creeze o grămadă de probleme,
Există dragoste. Există prea multă sau prea puțină… dragoste?
Prea multă dragoste poate dăuna – am auzit într-un film și am rămas pe gânduri.
Există prea multă dragoste?
Românii au talent la… avort
Fac parte dintre oamenii ăia care cred că orice copil are dreptul la viață. Fac parte dintre oamenii ăia care vorbesc despre copil nu din momentul nașterii, ci din momentul conceperii lui. Da, cred că sămânța aceea e viață! Logic, prefer varianta fericită, în care vorbim despre o sămânță de iubire. În care el și ea, familie sau nu, își asumă dragostea și pasul.
Există însă și nefericirile, neiubirile, neasumările, certurile, trădările, părăsirile, sărăciile, bolile… și-o groază de alte motive care pot să îmbie la retragerea din jocul abia început. Soluția pare simplă. Avort. Pare comod, fără bătăi de cap, fără alte vinovății sau remușcări. Și-apoi, doar suntem stăpânii corpului nostru. Așa cum ducem gunoiul din casă, așa putem face și-n noi curățenie… în râuri de sânge.
În realitate, există o vorbă mai mult decât dură: un avort nu te face neînsărcinată, ci doar mama unui copil mort.
Din păcate, în moarte suntem experți. Din păcate, cei mai mulți români au murit încă de dinainte de a se naște…
Am fost la emisiunea „Oameni de poveste”
Sunt un… om de poveste! 🙂 Sau, cel puțin, așa s-a tot chinuit Adina Șuhan să mă facă să cred.
Am fost ieri la TeleM, la emisiunea Oameni de poveste. Și iar m-a descusut Adina și m-a sucit și m-a răsucit pe toate părțile, de-am vorbit despre blog, despre hramul Sfintei Parascheva, despre Iași, despre Kooperativa 2.0, despre Doxologia,
Elodia și OTeVizarea neamului românesc
Cică s-au împlinit ieri nouă ani de la momentul în care a izbucnit cel mai mediatizat scandal despre cea mai mediatizată dispariție – după cea a ciobănașului din Miorița. Cu siguranță, dacă existau Dan Diaconescu și OTV + marele detectiv Luis Lazarus în vremea Mioriței, se filma sau se regiza nunta și vedeam în direct cum a căzut o stea, cum soarele și luna țineau cununa, cum munții erau preoți, brazi și păltinași deveneau nuntași… și tot așa.
Dar cum n-au avut DD și ZeroTV șansa asta, au profitat de Elodia Ghinescu în cel puțin 240 de episoade, în care fiecare episod era de câteva ore, în care audiențele creșteau precum Făt-Frumos, în care oamenii vorbeau verzi și uscate și-și puneau întrebări care mai de care mai deștepte, precum:
Despre gafe și pietre în presa lui 2015
Gafă uriașă! Gafa anului! Halucinant! Nu o să-ți vină să crezi! O jurnalistă a dat rateuri în direct! Întrebarea ei l-a șocat pe intervievat! Câtă lipsă de profesionalism! Dumnezeule, e momentul ideal să părem deștepți și să aruncăm cu pietre!
Ce să spun… O tipă, X, era la televizor. Discuta pe un subiect (aparent) extrem de important, trebuia să țină publicul în priză și ea… și-a dat cu stângul în dreptul când a deschis gura și aproape i-a mărturisit invitatului că habar n-are cu cine vorbește.