Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase.
* Secvenţă de acum câteva minute, la Stagiarii (AXN). Un medic îi explica pacientului, arătându-i cutiuţa de pastile:
– De asta nu v-a trecut durerea de cap. Pentru că anal e parte din cuvântul analgezice, nu indică metoda de administrare! Trebuie să înghiţiţi pastilele!
* Asta mi-a amintit de o fază prin care a trecut, mai demult, mama.
La spectacolul magic au participat foarte mulţi copii. Mai mari, dar şi mici. Copii pe care n-ai putea să-i duci încă într-o sală, la un concert, pentru că n-ar avea răbdare, putere de a sta în scaun prea mult timp şi, cu atât mai puţin – putere de a pune lacăt la guriţă şi de a arunca cheia.
Pentru că aseară nimic n-a fost interzis, un baieţel din apropierea noastră a comentat continuu, a cerut explicaţii şi şi-a exprimat deschis bucuriile. Nu a fost deranjant, ci chiar simpatic şi amuzant. Un copil isteţ, plin de energie şi cu dorinţă de a învăţa. Cu spirit critic şi cu simţul umorului.
În dimineaţa asta, pe la 8, am ieşit din casă. Cu treburi. La ora aceea, nu am mai văzut elevi – ei se aflau deja la începutul primei ore. În schimb, m-am întâlnit cu mulţi copii, care se duceau la grădiniţă. Eu încă dormeam pe mine, ei păreau odihniţi şi pregătiţi pentru o nouă zi de aventuri, de întrebări şi de vorbă multă.
Un băiat de vreo cinci ani medita:
Eu (aproape pe silenţios): Şşşşşşttttt! Închide uşa!!!
