Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase.
Așa, ca din senin, un domn de 40+ a făcut trei pași, a ajuns în dreptul soției și a sărutat-o. S-a retras la fel de firesc și a continuat discuția cu ea și cu fiul lor. Fiul era mai înalt cu un cap decât ei – dar încă puști.
Gestul tatălui a fost nu doar firesc, ci probabil și o obișnuință. Soția a răspuns fericită la sărut, iar băiatul n-a schițat niciun semn din acela al tinerei generații, care strâmbă din nas și se rușinează cu babacii…
Secvența la care am asistat a durat câteva secunde
Ieri nu-mi mai puteam lua ochii de la un bărbat. Și nu în acel sens. Era un om cuminte. Emana o liniște de nedescris. Se cunoștea că este sărac, dar nu era deloc neîngrijit. Avea locul său, de unde nu-și ridica privirea și nu deranja pe nimeni cu nimic.
M-am foit o perioadă în jurul lui. Simțeam nevoia să-i ofer un ban, dar nu știam cum să fac asta fără să-l jignesc. Știam că risc să gafez… și, totuși, nu puteam să plec de lângă el ca și cum nu l-aș fi zărit.
Așa că mi-am făcut curaj.
Un lucru este clar: COPIII sunt IUBIRE! Unici din prima secundă! Un dar minunat!
Vezi cum a fost la Iași,
În dimineața asta, Maria m-a văzut analizându-mi ditamai zgăncoiul din obraz – o mică bubiță la începuturi, de care m-am asigurat eu că nu va rămâne în anonimat…
– Nu-ți face griji, mami! Ești frumoasă!
Așa mi-a zis prunca, deși nu o întrebasem nimic, nici nu mă plânsesem de soartă.
În seara asta, în drum spre casă m-am amuzat un pic de un tip. Se oprise la trecerea de pietoni, lângă mine – și avea tot capul, privirea și, implicit, nasul pe sus. Dar nu a aroganță, ci așa erau el și starea lui de moment. Și da, chiar era comic!
Fără să mă gândesc prea mult, am început să-mi analizez poziția propriului nas. Una deloc în jos, dar nici foarte în sus – cam pe-acolo cât să pot privi oamenii în ochi. Mda… ce să zic…
– Ai o strălucire altfel în priviri. Parcă ai plâns ori parcă…
– Da, tocmai am plâns puțin!, spun repede.
Și apoi mă amuz de uimirea strălucitoare din ochii celuilalt
Luna-i așa, trecută de jumate. Tura aceasta am vânat-o seară de seară, de când era îngustă cât un fir de iarbă. I-a plăcut să se lase urmărită, căci mi-a bătut în fereastră în fiecare noapte și m-a lăsat să-mi înec gândurile în strălucirea ei.
Pierdută eram și de data asta în ochii săi. Te-ai născut noaptea!, mi-a spus. De asta mă iubești atât de mult!