Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase.
Aseară mi-am luat o cafea. Doi lei jumate. Am dat trei lei, am lăsat restul pe tejghea și-am zâmbit. Halal ciubuc… Apoi am început să calculez. Totuși, dacă fiecare doritor de cafea ar lăsa 50 de bani… s-ar aduna ceva la final de zi. Și chiar deloc de neglijat.
Din gândurile mele m-a trezit o fetiță,
Sâmbăta aceasta, la ultima slujbă din post pentru cei adormiți, se cânta Veșnica pomenire. Lumea se ruga, clopotele băteau, iar câinele bisericii s-a ridicat din somnul său și a început să urle, parcă, la lună. De trei ori s-a cântat și au bătut clopotele, de trei ori câinele a schelălăit într-un fel… sfâșietor.
I-am povestit Mariei secvența. M-a ascultat, s-a minunat, apoi
Niște oameni se chinuiau să lipească monede pe o icoană. Ptiu! Cu zel – parcă puneau recompense pe fruntea maneliștilor. Doar că la staruri se umblă cu hârtii de valoare, la sfinți merge și cu 10 bani…
– Așa, așa! Nu se prinde la toată lumea, dar și dacă se prindeee!, încuraja o doamnă trecută de prima tinerețe.
Și toți ăștialalți se chinuiau să fie ei cei la care să stea banul…
– Se spune că ai noroc și că ți se ascultă rugăciunile dacă se lipește banul,
Câți dintre noi nu suntem ok din punct de vedere fizic, dar de o mie de ori mai ciungi, mai betegi, mai triști, mai fără speranță? Infirmitatea vine din suflet, din necredință, din lipsa zâmbetului, din răul în care ne complacem, din mila față de noi înșine, pe care singuri ne-o provocăm și de care singuri ne scârbim!…
– Mergi la școală?
Pauză.
– Mergi la școală?
– Ce este școala?…
În timp ce eu mă fac că mă spetesc de/ la muncă, un prieten îmi povesteşte viaţa lui… Şi el se speteşte. E pui de pescar…
El: în aşteptarea râmelor de la pădure, am pus câteva de gunoi într-o găletuşă
le-am dat să pape bostănel 🙂
O fetiţă plângea, astăzi, de zor. Mama ei pusese o revistă în sacoşă, dar ea voia s-o ţină în mână. Pentru a o împăca, mama a scos revista.
– Uite, vezi, ai îndoiat-o!, a protestat pitica.
– Taci, nu mai vorbi prostii! Nu am îndoiat-o!