De aruncat la cos – mizeria sau bunul-simt?

Cand vad un copilas ca arunca o punga, o hartie, un ambalaj pe jos – nu ma pot supara pe el. Dar tare ma mai supara parintii acelui copilas care, desi observa acest lucru, nu-i atrag atentia. Nu-l invata. Cu atat mai mult, ma deranjeaza adultii care nu vad cosul de gunoi la jumatate de metru mai incolo si le arata celor mici ca se poate supravietui si cu nesimtire, mizerie, lipsa de educatie.
Acum ceva timp am asistat la un moment care, fara sa exagerez, m-a intristat. O fetita de vreo trei ani manca pufuleti. A terminat punga si s-a indreptat cu ea spre cosul de gunoi. S-a intins sa nimereasca gaura, dar nu a reusit si a pus manuta pe cos. Atunci, a aparut din spate mama ei, care a inceput sa tipe. I-a dat fetei una la fund si a aruncat punga cat colo. Ti-am spus sa nu mai pui mana pe toate prostiile! Ambalajul se zbatea pe asfalt, batut de vant… iar mama se indeparta, tarandu-si fiica dupa ea.

Continue Reading

Te bate nenea!

Afara, copilasii sunt atrasi de multe. De jucariile altora, de flori ce pot fi smulse, de copacei de care sa se agate. De tot ce straluceste si e de pe jos, de tot ce stiu ca „Nu e voie!”.
Cum ajungem noi sa le dam voie sau sa-i facem sa inteleaga ca pe bune nu e voie, asta e o alta poveste.

Acum cateva zile, am asistat la urmatoarea secventa:
O femeie si un baietel de vreo 2-3 ani, la plimbare. Copilul a ochit un pui de copac, s-a indreptat urgent spre el, l-a apucat intr-o imbratisare barbateasca si a inceput sa traga. Mama lui s-a apropiat si i-a spus: „Nu rupe copacul, ca te bate nenea!”
I-a spus asta… si i-a repetat… de macar cinci ori. Iar copilului ii pasa atat de mult, incat bietul copacel era indoit si smotocit, vai de steaua lui!

Continue Reading

Scoala parintilor

In ultima perioada, ma plimb cu regularitate. Vad si aud multe. Unele se pot transforma in stiri, altele in bancuri…
Parcul nostru e plin de copii si parinti. Copiii sunt copii – insa unii parinti sunt mai rau decat copii. De aceea am decis sa mai adaug o sectiune la acest blog – Scoala parintilor. Nu c-oi fi eu buna la dat sfaturi… dar simt nevoie sa scot in evidenta unele lucruri.
Prima postare pe care o voi adauga aici e mai veche – se cheama De ce? – si explica un pic revolta mea cu privire la cei care considera ca procesul in sine de facere a unui copil este suficient.

Continue Reading

Jocuri dintr-o alta copilarie

Desi exista in sectiunea Despre blog explicatia – De ce pietre? De ce sapte?, mai multi mi-au cerut sa le povestesc despre jocul Sapte pietre. Astfel, am descoperit si descopar in fiecare zi ca jocurile copilariei mele se ingroapa undeva, intre calculator si televizor, intre singuratate si sedentarism, intre generatia mea si noua generatie… Acum, cu cat esti mai copil, mai tanar, mai modern, mai proaspat… cu atat mai mult risti sa fii mai inchistat, mai egoist, mai stapanit de tehnologie si poate… mai batut in cap. Nu spun asta pentru a jigni. Nici nu-mi face vreo placere. Sunt pe cale de a deveni mama, iar propriile mele vorbe si idei ma ingrozesc.
Pe vremea mea adunam capace si organizam olimpiade sportive in fata blocului. Ieseam cu paturica in parc. Faceam concursuri de Miss si de cultura generala. Jucam mult iubitele Sapte pietre, dar si Ascunsa, Baba Oarba, Ratele si vanatorii, Ursuletul doarme, Tarile, Incetul cu incetul se fabrica otetul, Mima, Sotron, Somer, Maroco, Telefonul fara fir, Coarda, Ata, Prinsa, Lapte gros, Flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti, Tomanap, Fazan, Spanzuratoarea, Leapsa, Tara, tara, vrem ostasi, Pacalici, Popa prostu, Razboi, Macaua

Continue Reading