Scoala parintilor

In ultima perioada, ma plimb cu regularitate. Vad si aud multe. Unele se pot transforma in stiri, altele in bancuri…
Parcul nostru e plin de copii si parinti. Copiii sunt copii – insa unii parinti sunt mai rau decat copii. De aceea am decis sa mai adaug o sectiune la acest blog – Scoala parintilor. Nu c-oi fi eu buna la dat sfaturi… dar simt nevoie sa scot in evidenta unele lucruri.
Prima postare pe care o voi adauga aici e mai veche – se cheama De ce? – si explica un pic revolta mea cu privire la cei care considera ca procesul in sine de facere a unui copil este suficient.

Continue Reading

Jocuri dintr-o alta copilarie

Desi exista in sectiunea Despre blog explicatia – De ce pietre? De ce sapte?, mai multi mi-au cerut sa le povestesc despre jocul Sapte pietre. Astfel, am descoperit si descopar in fiecare zi ca jocurile copilariei mele se ingroapa undeva, intre calculator si televizor, intre singuratate si sedentarism, intre generatia mea si noua generatie… Acum, cu cat esti mai copil, mai tanar, mai modern, mai proaspat… cu atat mai mult risti sa fii mai inchistat, mai egoist, mai stapanit de tehnologie si poate… mai batut in cap. Nu spun asta pentru a jigni. Nici nu-mi face vreo placere. Sunt pe cale de a deveni mama, iar propriile mele vorbe si idei ma ingrozesc.
Pe vremea mea adunam capace si organizam olimpiade sportive in fata blocului. Ieseam cu paturica in parc. Faceam concursuri de Miss si de cultura generala. Jucam mult iubitele Sapte pietre, dar si Ascunsa, Baba Oarba, Ratele si vanatorii, Ursuletul doarme, Tarile, Incetul cu incetul se fabrica otetul, Mima, Sotron, Somer, Maroco, Telefonul fara fir, Coarda, Ata, Prinsa, Lapte gros, Flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti, Tomanap, Fazan, Spanzuratoarea, Leapsa, Tara, tara, vrem ostasi, Pacalici, Popa prostu, Razboi, Macaua

Continue Reading

Despre draci si Dumnezeu

Nu-mi propun sa tin o lectie de religie. Dar nu pot sa trec peste un fragment foarte important dintr-o anume Evanghelie.
Cand a iesit pe uscat [Iisus], l-a intampinat un om din oras care avea diavol si care de multa vreme in haina nu se imbraca si in casa nu mai salasluia, ci in gropi de morminte. Vazandu-L pe Iisus, a strigat si a cazut inaintea Lui si cu glas tare a grait: ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Celui Preaînalt? Te rog, nu ma chinui! Caci Iisus poruncea duhului necurat sa iasa din omul acela (…).

Pana si dracii il recunosc pe Dumnezeu! Iar noi, oamenii – multi cu numele de crestini – mai avem inca dubii…

****

Si inca ceva, care are sau nu legatura cu ceea ce-am scris mai sus. A trimite la naiba se foloseste in zilele noastre la fel de des ca si buna ziua.
Prietenii intre ei se „alinta” asa.
Parintii isi dracuiesc copiii.
Despre dusmani… ce sa ne mai miram?
Injuratura asta, sub diverse forme, are acelasi rezultat. A trimite pe cineva la naiba e unul dintre cele mai periculoase blesteme. Iar dracul tare se mai bucura cand isi aude numele rostit in astfel de imprejurari!

Continue Reading