Presa terorista

***** Presa din Romania se afla pe lista amenintarilor la adresa securitatii nationale – alaturi de terorism, coruptie si crima organizata! Acest lucru a fost consemnat oficial in Strategia Nationala de Aparare elaborata de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii.
In traducere libera, Base&CO; cauta, cu orice pret, eliminarea tuturor celor care critica puterea.
Printre principalele vulnerabilitati ale Romaniei: „feno­me­­nul campaniilor de presa la co­manda, cu scopul de a denigra institutii ale statului, prin raspandirea de informatii false despre activitatea acestora; presiunile exercitate de trusturi de presa asupra deciziei politice in vederea obtinerii de avantaje de natura economica sau in relatia cu in­stitutii ale statului”.
Asadar, ii avem pe cei impotriva puterii si pe cei care pupa in fund puterea. Scuze. Adica – pe cei liberi, obiectivi, cu adevarat maestri intr-ale jurnalismului!
„Aici e drama Romaniei. Spu­neam eu intr-o seara, e o drama ca Romania are trei talk-show-uri care sunt total independente si toate trei, din pacate, sunt pe B1 TV, iar in celelalte 64 de talk-show-uri toti vorbesc la fel, aceeasi limba, acelasi mesaj, aceleasi minciuni, aceleasi presiuni.
Aici e foarte dubios si deja tine de in­teresul national si de securitate natio­nala si e treaba si a serviciilor secrete, si a CSAT”, a zis, cu maxima nesimtire, Radu Moraru, Nasul de la B1. Si a zis asta cu o zi inaintea declaratiilor oficiale
(Da… daca e ceva neclar… mai jos e un fund de bovina… numai bun de pupat!)
Presa nu e libera, oricum s-ar numi. Nu e nici obiectiva, nici mai putin slugarnica. Dar, de aici si pana la a afirma ca doar talk-show-urile de la B1 TV sunt cele adevarate… e deja prea mult!
Pe 17 iunie, intr-un comentariu din Jurnal Virtual, dadeam un exemplu de „bune practici” ale lui Moraru. Atunci, nasul il avea invitat pe Daniel Funeriu, ministrul Educatiei. Pe acesta l-a descris ca fiind un om cu bun simt, care stie sa ofere argumente la orice problema, vertical si care n-a mancat prea mult salam cu soia. Apoi a concluzionat… CITEZ: „E un ministru care ar trebui sa fie un exemplu pentru ceilalti!”. Iar vorbele pline de miere si rahat continua, din pacate, seara de seara!!!

In concluzie, presa e ok doar cand slugareste pe cine trebuie. Cand mogulii nu-s prieteni cu puterea, presa e o amenintare la adresa securitatii nationale. Hei, nu mai fiti atat de nesimtiti! Cum indrazniti sa spuneti pensionarilor ca vor muri, ca fara cei 15% din pensii nu vor mai avea bani de medicamente, mancare, intretinere?? Cum sa spuneti bugetarilor ca taierile cu 25 la suta din salarii sunt ceva rau? Cum sa-l acuzati pe tovarasul presedinte Traian Basescu ca ar minti? El era foarte sincer cand ne-a spus ca nu avem de ce sa ne facem griji din cauza crizei, cand ne-a anuntat ca iesim din criza, cand a dat asigurari ca pensiile si salariile nu vor fi afectate. Ce vina a avut el, saracul, ca bunele pronosticuri nu s-au potrivit si ca acum isi rectifica fiecare vorba, de la o zi la alta? Banditilor! Plecati capul si infulecati galusca! Daca nu, streangul va paste! Base are intotdeauna dreptate!
Continue Reading

Pisicii ei de treaba!

Cine e soarecele? Cine e pisica?
Base si gasca lui isi vor asuma luni raspunderea pe masurile de austeritate. Exista si o motiune de cenzura. Exista si adepti… Ce se va intampla, Dumnezeu stie… Cad pensiile si salariile, sau cade Guvernul. Nu stiu sa zic exact unde va fi diferenta. Cum ar putea sa ne fie mai bine…
La intrebarea – cine e pisica… sunt variante infinite de raspuns. Soarecele… din pacate, ramane aceeasi Romanie fara cap si, in curand, fara coada…

Continue Reading

Viata de puscarias

Am vazut un set de documentare din inchisorile de maxima securitate din strainatate. Condamnati pe viata, reguli stricte… si niste tavi uriase de mancare, cu toate bunatatile pamantului, la fiecare dintre mesele principale.
Apoi, am revenit in Romania. Aici, oamenii ies in strada si cer niste salarii decente. Cer respect pentru drepturi castigate in ani de lupte si procese.

Continue Reading

Romania – prin ochi de roman

Romania este o tara neodihnita.
Lipsa de ragaz istoric si-a spus cuvantul. Oboseala de a fi roman a devenit indiferenta, pentru ca, apoi, sa o traim astazi in mod difuz, ca pe o rusine. Usor jenati de romanitatea noastra, ne strecuram prin lumea moderna, ca si cum am purta o haina veche. Deplinatatea de a fi roman, ca model interbelic al acestui neam, pare o statuie distrusa barbar de „vitejii” contemporani, incalecati pe caii iuti ai lipsei de constiinta.
Procesul de nationalizare al identitaii romanesti s-a facut la inceput sub senilele de tanc comuniste, astazi, prin rapiri de suflete la cantecele de sirena ale unei lumi fara contur.

Mi-am facut, cum am putut, un catarg, de care m-am legat, strigandu-le sirenelor:
– Mintiti! A fi roman este o frumusete a lumii!

[fragment din Despre omul frumos – Dan Puric]

Continue Reading

Cealaltă Românie

La ţară, viaţa de şcolar înseamnă muncă multă şi de-un bob speranţă

Încă de mici, cunosc greutăţile vieţii. Muncesc cot la cot cu părinţii şi uneori chiar mai mult decît aceştia. Sînt adevăraţi premianţi în gospodăriile lor, dar şi la şcoală. Le place să înveţe şi se relaxează citind. Spre deosebire de copiii de la oraş, care şi-au petrecut vacanţa la calculator şi la televizor, în parcuri, în tabere, la munte ori pe Litoral cu părinţii, marea majoritate a celor de la ţară a muncit. Astfel de copii aşteaptă prima zi de şcoală ca pe o evadare. Îşi doresc să înveţe, pentru că ştiu: e singura lor şansă de a ajunge cineva.
Aceste adevăruri dureroase le-am redescoperit la Erbiceni. Am vorbit cu trei elevi din ciclul primar, cărora părinţii nu le pot oferi prea multe. Ei sînt doar o părticică a României rurale, cea de care uită politicienii cînd rostesc discursuri sforăitoare. Din păcate, asta e România cea adevărată, unde mii de talente şi inteligenţe se risipesc pentru că statul nu face destul ca să le ajute.

Au zîmbete frumoase şi priviri care îţi pătrund în inimă. Au braţe puternice şi multă povară pe umeri. Sînt cuminţi şi sclipitori. Nu se plictisesc niciodată şi nu se plîng. Sînt fericiţi, cu toate că fericirea lor e doar o fărîmă din tot ceea ce ar merita. Se gîndesc la 14 septembrie ca la o minune: „Cine nu-şi doreşte să înceapă şcoala?”
Alexandra, Iulia şi Alexandru sînt exemple de copii pe care orice părinte şi i-ar dori, premianţi la şcoală şi neîntrecuţi la treburile casnice. Iar de muncă este continuu la Erbiceni.
Iulia şi Alexandru sînt fraţi, elevi în clasa a IV-a şi a III-a. Locuiesc, alături de părinţi, în casa bunicii, în două camere. „Mămăiţa”, cum îi spun ei, este în vîrstă şi o dor tare picioarele. Mama lor are probleme de sănătate, iar tatăl, care munceşte cu ziua pe la oameni, a fost de curînd lovit de un cal.
Copiii trebăluiesc continuu. Animalele sînt în grija lor, spălatul rufelor şi căratul lemnelor – la fel. Toată vara au fost la cîmp, iar de acum se pregătesc să meargă la cules de vie. Tratează orice sarcină cu maximă responsabilitate, dar îşi păstrează inocenţa şi zîmbetul. Singura lor relaxare în vara aceasta a fost lectura. „În fiecare săptămînă, am luat de la bibliotecă cîte două cărţi”, se mîndreşte Alexandru.
Alexandra este ceva mai norocoasă. Nici părinţii ei nu au serviciu, dar sînt mai în putere. Alexandra, la 9 ani, se ocupă de curăţenia din casă şi din curte, mătură peste tot şi are grijă de pui, iepuri şi porci. Pe lîngă citit, mai are voie să petreacă puţin timp şi la televizor, atunci cînd sînt desene animate.
Cei trei copii visează cu ochii deschişi la începerea şcolii. „Ne place foarte mult să învăţăm, să scriem, să ascultăm cînd ne vorbeşte doamna. Mie îmi place în mod deosebit cînd citesc, fac compuneri, povestesc”, spune Iulia. „Iar pentru mine, cel mai frumos obiect e matematica. Abia aştept ca anul acesta să învăţ tabla înmulţirii şi a împărţirii!”, completează Alexandru.
Despre o materie care să nu le placă, nici vorbă! „Toate ne plac. Fiecare obiect are rolul lui. Dacă nu învăţăm de toate, nu avem cum să ajungem cineva. N-avem carte, n-avem parte”, spune, foarte serios, Alexandru. Aşa i-a învăţat doamna învăţătoare, iar pentru ei, doamna e sfîntă. „Eu o iubesc mult. Ne spune mereu lucruri noi, ne explică atunci cînd nu înţelegem. Face nişte ore tare frumoase”, povesteşte Alexandra.
Pentru copii, şcoala e ca o evadare, dar tratată cu multă responsabilitate. „Cînd ajungem acasă, ne scriem temele, învăţăm, apoi îi ajutăm pe părinţi la treabă. Cîteodată, dacă mai avem timp, ieşim în drum, la joacă”, spune Iulia. Dar treaba nu se termină aproape niciodată. Cei mici mai obosesc, dar nu cîrtesc. Ştiu că un copil de la oraş nu are atîtea de făcut pe lîngă şcoală, dar inocenţa lor nu are cum să cunoască invidia. „E ceva normal ce facem noi. Nu ne plîngem de milă! Nu ne putem uita la alţii cum muncesc, fără ca noi să sărim să-i ajutăm”, adaugă Alexandru.
Pentru noul an şcolar nu au pregătit încă nimic. Fac parte dintre acei copii care vor primi pachetul de rechizite gratuite de la Ministerul Educaţiei. Un pachet care vine întotdeauna mai tîrziu. „O să mergem la magazin să ne cumpărăm nişte caiete pe datorie. Rechizitele cadou le vom primi, dar mai încolo, peste vreo trei săptămîni”, spune Iulia, deja învăţată cu sistemul. De la şcoală vor primi şi vestitul corn cu lapte. Familia Alexandrei nu mai are vacă acasă, aşa că laptele e bine primit. Iulia şi Alexandru sînt mai puţin încîntaţi de pacheţel, dar nu-l refuză. „Uneori îl mai dau unor colegi, cărora le e mai foame decît îmi e mie. E frumos atunci cînd mai munceşte tata cu ziua şi ne dă şi nouă cîte un leu. Atunci ne luăm un pachet de biscuiţi sau altceva bun, aşa, de poftă”, mai zice Alexandru. Şi revine apoi la povestirea a tot ceea ce a citit în vara aceasta: despre Lizuca, 101 dalmaţieni, poezii de Mihai Eminescu, poveşti de Ion Creangă. Iar lista continuă…
La fel şi lista de vise, planuri şi culori ale vieţii. Alexandra se mai gîndeşte încă la ceea ce vrea să se facă. Iulia vrea să devină doctoriţă, să-i ajute pe oameni şi să salveze vieţi. Alexandru e ferm în decizie: „Eu vreau să mă fac poliţist, ca ăia răi să nu-şi mai bată joc de oameni. Dar pînă atunci mai avem multe de învăţat”.
Din oraş sau de la ţară, copiii au în comun visurile. Unii vor reuşi mai uşor să le transforme în realitate. Alţii vor munci mai mult. Şi poate, cu sacrificii uriaşe, vor reuşi. Nu e însă normal ca ei să aibă din start mai puţine şanse, doar pentru că sînt de la ţară. O parte a României încă majoritară, dar pentru care sărăcia şi nepăsarea politicienilor sînt normale. Viaţa se vede tare diferit de la Erbiceni şi de pe Dîmboviţa.

Continue Reading