Depresia de după 24 ianuarie…

Aș vrea să ajung la clipa în care să simt că se întâmplă ceva. Ceva bun. Aș vrea să nu mai trăiesc doar cu speranță sau doar în deznădejde.

24 ianuarie - ziua Unirii

Aș vrea să nu mă mai mulțumesc cu fotografii fantastice și cu versuri patriotice… care mă emoționează peste măsură. Aș vrea să-mi condimentez viața cu ele, dar nu doar din ele să-mi trag seva.

– Cum, mami, au murit mulți oameni pentru România? Ahaaa… deci de asta roșul de pe steag simbolizează sângele….

Eu, când ascult Sărută-ți, copile, părinții și frații/ Și-apoi să mergem la război

Continue Reading

Aspazia Oţel Petrescu – 14 ani în temnițele comuniste și o viață închinată lui Hristos

Mărturisitoarea Aspazia Oţel Petrescu, femeia care și-a jertfit 14 ani din tinerețe în temnițele comuniste, a plecat astăzi la Domnul. Ea împlinise pe 9 decembrie 2017, în anul dedicat Apărătorilor Ortodoxiei în temnițele comuniste, 94 de ani.

Aspazia Otel Petrescu
Aspazia Oțel Petrescu – Foto: ASCOR Cluj

Ar fi multe de spus… dar am s-o las pe dumneaei să spună… în șapte fragmente adunate fugar din diverse contexte. Adevărate lecții de viață și adevărate provocări – de-a o cunoaște mai bine, de-a ne cunoaște trecutul mai bine, de a ne apropia de Dumnezeu mai bine!

Continue Reading

Poezii pentru copii, Grigore Vieru și-o clipă de lectură în mașină

Versurile lui Grigore Vieru nu m-au lăsat niciodată nepăsătoare. Și nu mă refer doar la cele care mi s-au lipit complet de inimă, ci și la altele – mai greoaie și aparent de neînțeles. Fiecare poezie are ceva al ei și mi-l ține pe poetul de peste Prut într-un anume top al preferințelor. Influențează mult faptul că am crescut cu el, că l-am simțit român adevărat, patriot adevărat, suferind adevărat după România, „o țară plină de câmpii, munți, ape, cântece, istorie și granițe”.

În zi de 18 ianuarie, în 2009, a plecat la Domnul. Dar bogăția lui ne-a lăsat-o nouă, aici, moștenire. Și copiilor noștri. Și-ar fi păcat să-i privăm pe cei mici de numele său, de condeiul său, de varietatea de versuri și de stări pe care ne-o oferă.

La Editura Doxologia sunt publicate două cărți pentru copii, cu poezii ale lui Grigore Vieru și cu ilustrații absolut minunate, semnate Anca Apostol. Cum, deci, credeți că mă puteam eu abține să nu aduc și puțină poezie în #studiouldinmatiz?

Poezii de Grigore Vieru la Editura Doxologia - Cantecul Soarelui - Trei mici licurici

Continue Reading

A ce miroase-n țara asta?

Imediat după anul nou am dus mașina la spălat. În locul micuț și modest în care merg de obicei, acolo unde băieții se bat între ei ca să iasă PUI-ul cât mai tuns, frezat, aranjat era destul de aglomerat. Pentru că n-am vrut să-mi pun răbdarea la încercare, am preferat să bag în marșarier și să plec spre o altă spălătorie, de trei ori mai aglomerată – dar mai mare, mai spațioasă, mai luxoasă, în care lucrurile se fac țac-pac.

Am ajuns și, printr-o anume conjunctură cu iz de învârteală, m-am trezit că am intrat chiar în fața altora, care erau la rând de mai mult timp. Totul bine și frumos, până la tipul care a preluat munca. Un pic de superioritate, un pic de sictir,

Continue Reading

Centenarul Marii Uniri – un prilej de a ne (re)împrieteni cu istoria. Pe Șapte pietre

Mulți dintre noi suntem nemulțumiți de prezent și privim cu groază spre viitor. Avem așteptări mari și decepții pe măsură, vrem mereu ca alții să facă și să dreagă și, logic, ne posomorâm când vedem cum fac – doar pentru ei. Căci, din păcate, nici de votat nu știm să votăm cum trebuie, nici de ales nu reușim să ne alegem conducători demni de-a ne purta spre o oarecare evoluție și de a rămâne în manualele de istorie…

Istorie… Deși sunt fata profului de istorie, recunosc că obiectul în care a pus suflet tatăl meu nu a însemnat niciodată marea pasiune a mea. Și-acum, poate nedrept, voi generaliza – și voi spune că am impresia ca istoria, cel puțin istoria neamului, nu prea ne-a fost pasiune multora dintre noi. Nepăsarea mea de dinainte s-a transformat, de ceva vreme, într-o frământare. Căci am realizat pe ce temelie putredă ne facem viața. Cum vrem să evoluăm, dacă nu ne cunoaștem trecutul? Cum vrem să facem chestii mărețe sau, din contra, cum vrem să nu repetăm anumite greșeli – dacă nu știm ce s-a făcut deja înaintea noastră?

A trecut 1 Decembrie, au trecut paradele și cârnații cu fasole, a trecut momentul de horă și de veselie. Am pășit, de acum, spre 2018. Și până la 1 Decembrie ce vine sărbătorim, chipurile, Centenarul Marii Uniri. 1918 a însemnat un an important pentru țara noastră. Dar câți știm să povestim cinci minute despre anul acesta?

Continue Reading

Găina a adus România la sapă de lemn – oul ei distruge economia!

Se dă un ou din gospodărie și se pune în tigaie. Stop! De când nu te-ai mai spovedit?! Ai mărturisit că ai mâncat un ou pe care nu ți l-a impozitat statul!?

Simt, sincer, c-o iau razna!

Într-o Românie în care se fură ca-n codru, în care există salarii, pensii, prime și spăgi absolut NESIMȚITE – s-a găsit motivul pentru care veniturile bugetare sunt nesatisfăcătoare!

Într-o Românie în care avem săraci pe capete – oameni care nu au primit o educație decentă și care n-au fost ajutați să înțeleagă că, dacă vor crește două-trei găini și dacă vor lucra o bucățică din pământul din fața bordeiului nu vor mai sta flămânzi, nici nu-și vor mai hrăni copiii din gunoaie –

Continue Reading

Învățământul „de renume” din România – și miniștrii spun lucruri trăsnite…

Sunt un om care și-a ros câțiva ani cămășile-n coate pe băncile școlilor. Nu-s prea învățată, nici… needucată. Sunt un om care-a și umblat ceva timp prin instituții de învățământ – de toate categoriile. Unele de elită, altele de plâns, unele cu elevi geniali și norocoși, altele cu elevi geniali și sacrificați, unele cu bănci goale, în așteptarea unor copii ce nu mai veneau, altele cu elevi claie peste grămadă. Unele cu fițoși, altele cu sărăcie lucie, unele cu prafuri albe prin băi, altele doar cu aurolac, unele cu aer condiționat și aere multe, altele cu bude prin fundul curții, unele cu încruntați, altele cu fețișoare curioase și zâmbitoare.

Am avut onoarea și deopotrivă oroarea să cunosc destui miniștri ai Educației. Era și greu să nu, având în vedere „stabilitatea” funcțiilor de conducere – funcții care se schimbă după culori și după „deranjamente”, nicidecum după vreo performanță a cuiva… Pe ministrul de astăzi l-am cunoscut, însă, în alte straie. Pe vremea mea, maică!, venea la Iași ca să pledeze în liderul de sindicat model, apărătorul colegilor săi și-al învățământului românesc. Un lider ce scotea cadrele didactice în stradă pentru apărarea demnității, salariului, bucuriei, speranței într-un viitor în care educația contează.

Țac, pac!, valorile au căzut atunci când funcția a crescut. Și dacă nu m-am supărat pe manualul de sport, și dacă n-am râs de incredibilul număr al „i”-lor din „copii” și „copiii”… am simțit o durere cumplită atunci când am aflat cea mai recentă grozăvie – aceea de a se lua în calcul ca profesorii din școlile de renume să fie plătiți mai bine decât frații lor mai săraci în… renume!

Continue Reading