În Moldova, papucii nu-s doar de casă

Astă vară, la mare, Maria a încercat să-i facă un compliment unui tip simpatic: Vai, ce papuci frumoși ai! El a început să râdă cu drag, dar și cu un aer de ușoară superioritate de capitală… și să-i explice: Dar nu-s papuci, sunt adidași! 🙂 Maria știa că-s adidași, însă nu înțelegea de ce aceștia nu sunt acceptați și în categoria cea mare, a papucilor!

Pentru că la noi acasă, în apartament, în Iași și în Moldova, termenul de papuci

Continue Reading

Nu mai puneți la zid copiii – pentru greșelile părinților!

Sunt mamă. Mi-am dorit dintotdeauna să fiu mamă și visul mi s-a îndeplinit. Am un copil – puteam avea, poate, mai mulți. Mi-aș fi dorit mai mulți și probabil că voi rămâne doar cu unul. Slavă lui Dumnezeu pentru copilul meu! Mereu, aflarea veștii că mai apare un copil pe lume m-a bucurat. Mereu! Și în familiile fericite, și în casele goale, și în casele deja pline, și în bordeie, și în vile. M-am bucurat de copiii așteptați, ca și de copiii neprogramați, care poate au încurcat niște ițe. M-am bucurat de copiii concepuți în familie, ca și de copiii concepuți în afara familiilor. Cred cu tărie că un copil este un motiv de bucurie și atât. Că felul în care a venit pe lume poate fi meritul, dar niciodată vina copilului.

În acest context, cred că discuțiile de rău despre părinți nu ar trebui să se intersecteze niciodată cu un copil. Da, mi-am luat-o peste cap și cu acest… niciodată. Însă etic, moral, creștinește, uman – așa ar fi. Să nu vezi în copil un demon, doar pentru că nu-ți place de părintele său. Nici să nu te duci să strângi de gât copilul, pentru păcatele părintelui său. Înainte de a scrie postarea de ieri, am trăit un sentiment inexplicabil. Simțeam revoltă împotriva unui om din aceeași tabără cu mine. Împotriva unui om care nu plăcea pe un alt om – pe care nici eu nu-l plac. Doar că omul din tabăra mea a făcut o chestie care nu se face.

Continue Reading

Ne învrăjbim sau ieșim întru întâmpinarea Domnului?

Înjurați-mă bine și citiți mai departe. O să vă ratați niște minute din viață, adevărat, dar poate că n-o să fie asta cea mai mare tragedie.

Oameni dragi! Tragedia stă în durerea și în încrâncenarea care ne-au cuprins în zilele acestea. De oricare parte a baricadei am fi, suntem nefericiți. De oricare parte am fi și oricât am crede cu tărie în lupta noastră, în dreptatea noastră și-n dobitocia celorlalți – e imposibil să nu privim peste gard și să nu vedem dincolo tot oameni din oamenii noștri! Familiile, prietenii, cunoscuții s-au dezbinat astăzi mai mult decât în alte vremuri. E ură!

Continue Reading

Serviți o lecție despre servitul mesei

Servim micul dejun la ora 7.00, apoi servim prânzul la ora 13.00 și servim cina pe la 19.00. Dacă mai apucăm, mai servim și două gustări.

Asta cu servitul mesei încep s-o aud din ce în ce mai des la oameni care nu-s ospătari, nici chelneri, dar care… servesc la greu!

Nu, dom’le… de fapt… ei mănâncă! Iau masa. Dar li se pare mult mai interesant să exprime altfel.

Continue Reading

Elodia și OTeVizarea neamului românesc

Cică s-au împlinit ieri nouă ani de la momentul în care a izbucnit cel mai mediatizat scandal despre cea mai mediatizată dispariție  – după cea a ciobănașului din Miorița. Cu siguranță, dacă existau Dan Diaconescu și OTV + marele detectiv Luis Lazarus în vremea Mioriței, se filma sau se regiza nunta și vedeam în direct cum a căzut o stea, cum soarele și luna țineau cununa, cum munții erau preoți, brazi și păltinași deveneau nuntași… și tot așa.

Dar cum n-au avut DD și ZeroTV șansa asta, au profitat de Elodia Ghinescu în cel puțin 240 de episoade, în care fiecare episod era de câteva ore, în care audiențele creșteau precum Făt-Frumos, în care oamenii vorbeau verzi și uscate și-și puneau întrebări care mai de care mai deștepte, precum:

Continue Reading

Dintr-o vinere în alta…

Mi-e dor de pozucile acelea tâmpițele de pe Facebook, care anunțau, cu bucurie, că vine week-end-ul. Gata cu munca! Liber la distracție!

Pisici, copii și căței se întindeau pe ecran, își puneau coifuri, dansau lambada și sâmbata se pregătea să intre, șmecheră, în scenă.

Mi-e dor de oboseala sfârșitului de săptămână și de plictiselile de rigoare, care invadau rețelele de socializare.

Nu mai vreau să număr morți, nici nu mai vreau să mă minunez de toate conflictele care se stârnesc din fund, de pe scaun, imediat după o tragedie. M-am săturat de păreriști și de judecători, m-am săturat de ură și de bucurie stupidă, atunci când se întâmplă vreun rău.

Continue Reading