• OAMENI - în fiecare zi,  Pietre...

    În veci, Alexandra!

    Am cunoscut-o pe Alexandra într-o împrejurare nefericită. N-am putut trece mai departe, nepăsătoare. Aşa că, Alexandra a fost cea care m-a făcut să concretizez ideea proiectului OAMENI – în fiecare zi! Ea a fost primul caz prezentat, prima luptă personală pe care am pornit-o alături de tine! Am îndrăgit-o pe Alexandra şi nu am mai putut să renunţ la grija pentru ea nici după finalizarea campaniei de pe blog.

    M-am rugat şi am plâns pentru ea, m-am bucurat pentru orice pas care părea a fi o tentativă de ameliorare a bolii sale. Astăzi, însă… este prima zi, după zile cărora le-am pierdut şirul… în care nu o mai pomenesc pe Alexandra în rândul celor vii, chinuiţi, fragili.

  • Pentru suflet,  Pietre...

    Plâng pietrele…

    Zilele acestea nu am mai putut să spun nimic. Am fost în doliu… Sunt încă. M-am închis într-o carapace, am rememorat secvenţe, m-am rugat, am plâns, m-am îngrozit, m-am revoltat Nu am putut să scriu despre Maria Scurtu (Guraliuc)… Dar, nici nu pot să continui pe aici… cu postările de zi cu zi… fără să amintesc despre ea sau despre fetiţa ei, Sabina-Maria.

    Pe Maria o ştiu dintotdeauna, ca fiind verişoara unei colege de clasă, din școala generală. Pe Maria o ştiu ca fiind colega mea de la master. Apoi, colega mea din presă. Căci, în momentul în care am revenit în lumea asta – chipul ei şi al Francescăi îmi erau cele mai cunoscute. Cele două prietene m-au reînvăţat paşii pe teren, mi-au readus la zi întâmplările/ oamenii/ problemele din domeniul învăţământ.

  • Drumul spre o scoala din Iasi
    Pentru minte,  Pietre...,  România

    Viață de prof… (parodie din 1932)

    Caragiale este mereu pe buzele tuturor. Dureros de actual. Dar nu numai el. În Chemarea nouă de la Dorohoi (foaie politică de informare generală) apărea, pe 21 ianuarie 1932, o reproducere din Tribuna învățătorilor – Buzău. Este vorba despre parodia „Pe o stradă largă”, după cunoscuta poezie – „Pe o stâncă neagră”. Viață de prof, ce să mai…

  • Hopa tropa prin oraş,  Pietre...

    Atenție la bibliile dăruite pe stradă!

    Astăzi, în Piața Voievozilor, se împărțeau pliante electorale și, separat… biblii. Într-un cort amenajat, oameni cu tricolorul pe ei serbau, cică, zilele bibliei – și făceau propagandă pentru o campanie națională de citire a cărții sfinte. Aparent, nimic rău. Lăudabil chiar, dacă scopul n-ar fi unul pătat.
    Până acum ceva timp, cărțile sectanților, în general, nu aveau Sfânta Cruce pe copertă. Pentru că, între noi fie vorba – nu cred în ea. Cum, însă, la ortodocși, crucea înseamnă Viață, Speranță, Mântuire, domnii s-au modernizat și au considerat că vor atrage mai mulți în capcană, dacă vor copia design-ul. Dintre două biblii care arată la fel, dacă una costă măcar 50 de lei și cealaltă e gratis… nu-ți vine să alegi promoția? Ba da. Numai că, chiar dacă înfățișarea e aceeași, conținutul diferă.

  • Hopa tropa prin oraş,  Pietre...,  România,  Te-Ve(de),  Vorbe de duh

    V0tează p0p0rul cu televiz0rul

    Uneori, mă sperii puţin. În alte dăţi, sperietura e amuzantă, iar când e de naşpa – mă ia cu palpitaţii. Acum… nu ştiu ce să spun. Chiar nu ştiu ce variantă să aleg! 🙂
    Am scris mereu, mai mult de rău decât de bine, despre toate partidele şi toate culorile. Aşa că, e clar, n-am un preferat. În schimb, am reuşit, cu graţie!, să-mi atrag câte o sprânceană încruntată de la fiecare dintre nenii şi tăntiţele de sus.

    Ca să explic de la ce m-am luat, anunţ că azi a fost mare circ mare, mov la culoare, cu PP şi DD şi zeci de (în)nebuni(ţi) – domni şi doamne oteviste, care-şi aclamau prinţul! Prinţii – mai bine spus. Adică, pe primarul de Iaşi – Daniel Oajdea şi pe preşedintele României – Dan Diaconescu!

  • D'ale jurnalismului,  Pentru minte,  Pietre...,  Vorbe de duh

    De bine nu dă bine…

    Astăzi nu vreau să vorbesc despre cât de răi sunt jurnaliştii. Astăzi vreau să vorbesc despre momentele în care şi ei pot fi altfel. În care scriu de bine. Frumos, cu mândrie, cu bucurie. Despre momentele în care scot în faţă oameni deosebiţi, pe care îi prezintă publicului. Oferă exemple,  modele… Oferă lecţii de viaţă. Ori, poate că vorbesc despre oameni care au nevoie de ajutor. Care merită o mână întinsă, într-o situaţie excepţională.

    Chiar şi aşa, mereu se va găsi cineva care să intervină. Motivele sunt variate:

  • D'ale jurnalismului,  Pentru minte,  Pietre...,  Vorbe de duh

    Hai cu lecţia de bun-simţ

    Astăzi a fost o zi în care, mai mult ca niciodată, am simţit ca sunt luată de proastă. Că mi se dau sfaturi şi mi se impun chestii despre cum să-mi fac treaba – de la persoane nu tocmai avizate. Ok, înţeleg. Sunt jurnalist, deci sunt, automat, un om rău. Caut doar sânge şi porcării, nu ştiu ce e aceea etică, uneori scap din lesă şi muşc. Le accept pe toate, pentru că m-am săturat să explic lumii că, acolo unde lucrez eu, mi se respectă munca. M-am săturat să explic că dau şi ştiri de bine, iar atunci când e ceva de rău, dacă oaia neagră va accepta să ofere o declaraţie şi nu va alege varianta de a-mi trânti uşa ori telefonul în nas, va echilibra semnificativ articolul.

    Încerc să-mi fac treaba, cum pot eu mai bine. Onest. Chiar dacă fac parte dintr-o lume în care-s privită drept bau-bau. În contexul ăsta, mă disperă la culme să mi se dea lecţii. Nu-i vorbă, de învăţat am până la moarte şi dincolo de ea! Numai că, mai depinde şi de lecţii…