Doamne ajuta!

Un nou inceput de post. O provocare. Si o mare bucurie.

Post nu inseamna doar retinere de la unele alimente. Post inseamna sa incercam sa fim mai buni. Mai blanzi. Sa invatam sa oferim un zambet. Sa iubim. Sa ne rugam mai mult. Sa ne rugam pentru cei dragi, dar si pentru vrajmasi. Sa ne dorim sa credem. Sa nu ne fie rusine sa facem o cruce cand trecem pe langa biserica. Sa nu ne fie rusine sa spunem „iarta-ma”. Sa ajutam pe cei in nevoie. Sa facem o fapta buna fara sa ne laudam. Sa fim smeriti. Iar exemplele pot continua.

Continue Reading

Despre draci si Dumnezeu

Nu-mi propun sa tin o lectie de religie. Dar nu pot sa trec peste un fragment foarte important dintr-o anume Evanghelie.
Cand a iesit pe uscat [Iisus], l-a intampinat un om din oras care avea diavol si care de multa vreme in haina nu se imbraca si in casa nu mai salasluia, ci in gropi de morminte. Vazandu-L pe Iisus, a strigat si a cazut inaintea Lui si cu glas tare a grait: ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Celui Preaînalt? Te rog, nu ma chinui! Caci Iisus poruncea duhului necurat sa iasa din omul acela (…).

Pana si dracii il recunosc pe Dumnezeu! Iar noi, oamenii – multi cu numele de crestini – mai avem inca dubii…

****

Si inca ceva, care are sau nu legatura cu ceea ce-am scris mai sus. A trimite la naiba se foloseste in zilele noastre la fel de des ca si buna ziua.
Prietenii intre ei se „alinta” asa.
Parintii isi dracuiesc copiii.
Despre dusmani… ce sa ne mai miram?
Injuratura asta, sub diverse forme, are acelasi rezultat. A trimite pe cineva la naiba e unul dintre cele mai periculoase blesteme. Iar dracul tare se mai bucura cand isi aude numele rostit in astfel de imprejurari!

Continue Reading

„Numai Dumnezeu nu ne minte”

– cu gîndul acesta s-au închinat pelerinii moaştelor Sfintei Parascheva

În fiecare an, moaştele Sfintei Parascheva atrag la Iaşi sute de mii de pelerini. Boala ori necazurile sînt, la început, cele care-l urnesc pe om. Urmează minunea, sentimentul unic pe care-l trăieşte fiecare creştin atunci cînd, după ore obositoare de aşteptare în frig şi uneori în ploaie, se închină şi sărută sfintele moaşte. E transformarea, momentul în care simţi că pluteşti, uşor ca un fulg, bucuria de a te fi învrednicit să ajungi cu un pas mai aproape de Dumnezeu.
Apoi, în timp, vin răspunsuri la atîtea rugăciuni şi lacrimi. „Poate că nu sînt răspunsurile la care te-ai fi aşteptat, dar ele sînt cele mai bune. O boală se poate vindeca sau măcar ameliora. Dar minunea e cu atît mai mare cu cît un om învaţă să-şi accepte necazul, să-şi ducă crucea cu demnitate şi cu credinţă. Minune e să nu uităm să-i mulţumim sfintei pentru ajutor. Minune e magnetul nevăzut care îl atrage pe credincios şi în următorii ani la închinare”, a încercat să explice Liliana, o tînără care de mică vine în fiecare an tocmai de la Ploieşti, în pelerinaj.
Copii şi vîrstnici, săraci şi mai înstăriţi, bolnavi sau nu, pelerinii au devenit un tot. Au un scop comun şi luptă pentru păstrarea credinţei. „Sfînta m-a salvat din toate greutăţile pe care le-am avut. Nu pot să cred că există încă oameni care iau în rîs asemenea momente speciale. Cum să nu crezi în Dumnezeu şi în sfinţii Lui?”, s-a întrebat tanti Anica, de la Botoşani, care de 24 de ani e nelipsită de la hram. „Sînt operată pe creier a noua oară. An de an vin la sfîntă, de 14 ani, şi mă simt mult mai bine. Cum să nu cred?”, i-a întărit mărturisirea Elena Nazar, din Galaţi.
Fiecare pelerin are povestea lui, fericită sau mai puţin fericită. Că a simţit pe propria piele minunile, le-a aflat de la prieteni sau din cărţi, el crede. Iar credinţa mută munţii din loc. „Înainte de a mă mărita, soţul meu a venit şi a aprins o lumînare aici. S-a rugat să se căsătorească cu mine. Mulţumesc sfintei că m-a ajutat şi am făcut casă cu el. Sîntem împreună de 25 de ani”, ne-a spus Nelica Sîncu, din Bîrlad. Din ’85 vine la moaşte şi Radu Hersiu, din Vrancea: „Venim şi eu, şi soţia. Mereu ne e drag să ajungem aici. Ne rugăm pentru sănătatea noastră, pentru copii, pentru bine în casă. Lăsăm de-o parte oboseala, frigul, sfînta ne învredniceşte”.
Într-adevăr, privind oamenii care-şi aşteaptă rîndul la închinare, simţi că slăbiciunile le sînt mult atenuate. „Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului venim aici, pentru că doar speranţa ne-a mai rămas. Numai Dumnezeu nu ne minte! Nu se simt frig, ploaie. Chiar sînt dezamăgită că nu stau mai mult timp la coadă. Cred c-am să mai merg o dată”, ne-a zis Violeta Chirilă, din Constanţa. Ştefana, o femeie de 69 de ani din Galaţi, a trecut de trei ori pe la moaşte: „De acum, rămîn la toate slujbele. Cînd vin aici mă simt mai liniştită, îmi trec durerile”. Iar bunica Maria, din Paşcani, şi-a adus nepoţii la închinare: „Oana are 9 ani, iar Daniel – 6. Ei au vrut să mă însoţească şi au fost cuminţi în orele astea de cînd aşteptăm. Eu de 17 ani vin continuu. Mă rog pentru mîntuire, pentru iertarea păcatelor, pentru sănătate”.
Minunea e desăvîrşită în momentul în care creştinii ajung la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. După întîlnirea cea sfîntă, feţele sînt mai luminoase, sufletele tresaltă, iar bucuria se manifestă prin zîmbet, lacrimi şi închinăciuni pînă la pămînt. „După ce plecăm de aici ne simţim uşori ca o pană!”, a exclamat Săftica Bobocel. „Eu am trecut acum a patra oară. În anii trecuţi, am avut probleme cu vrăjmaşul. Mi-era teamă să nu mai vină diavolii, să se zbată în mine. Dar uite, că anul ăsta m-a păzit sfînta!”, ne-a mărturisit Adriana, din Bucureşti.
Pentru sceptici, evenimentele din aceste zile sînt o ciudăţenie. În schimb, pentru cei care vin, ani la rînd, de la sute de kilometri distanţă, fără să le pese de capriciile vremii şi de oboseală, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este o minune. Una încărcată de speranţa în mai bine, într-o viaţă liniştită, cu sănătate şi împliniri. Şi rugăciunea ca jertfa de cîteva ore să însemne ştergerea cîtorva păcate şi un pas spre mîntuire.

Continue Reading

Minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva

Nenumărate sunt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut credincioşilor, care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Cuvioasei maicii noastre Parascheva de la Iaşi, de-a lungul a 350 de ani de când ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar câteva dintre ele.

Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare în toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.

O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. Căci, aprinzându-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jăratec, au rămas întregi şi nevătămate, spre întărirea credincioşilor şi uimirea celor îndoielnici.

Spre sfârşitul secolului XIX, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni – Suceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergând la Sfânta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele sfinte şi-i cerea ajutor. Apoi i s-a făcut Sfântul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i se arată aievea Sfânta Parascheva, în haine albe strălucitoare şi îi spuse:
– Nu mai plânge, că de acum te faci sănătoasă!
A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.

În anul 1950, o tânără din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Atunci, bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfânta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfântul Maslu, tânăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.

O femeie dintr-un sat aproape de Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întâi la Sfânta Cuvioasă Parascheva, cerându-i cu credinţă şi lacrimi ajutor şi vindecare. După trei zile de la internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii:
– Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!

În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna:
– Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!
– Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este câte un sfânt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!
După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită de o maşină şi apoi internată la spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfânta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.

Un inginer bolnav de plămâni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate fiului ei. Timp de două săptămâni doctorii au amânat operaţia. Apoi, s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului:
– Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întoarceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!

Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe când se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat:
– Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!
Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.

În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfinta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine înapoi. Ajungând soţul acasă, după o oră bate cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngândurat.
– Unde ai fost, femeie? Ce ţi s-a întâmplat? a întrebat-o soţul.
– Diavolul mi-a dat în gând să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele 8 seara, pe când venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, vine la mine, mă apucă repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osânda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă.
– Femeie, în seara aceasta la ora 8 fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfânta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească.
De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.

Pe timpul celor două războaie mondiale, oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvântat de 350 de ani. Spun bătrânii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajute Sfânta Cuvioasă Parascheva patria ei adoptivă, pentru credinţa fiilor ei!

În timpul marii secete din vara anului 1947, când mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşii le aşteptau şi le întâmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mâini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pământul. Drept mulţumire, credincioşii se rugau şi înălţau câte o troiţă în amintirea aducerii moaştelor Sfintei Parascheva în satele lor.

Sursa: aici

Continue Reading