• Pentru minte,  Vorbe de duh

    Iubire nebună

    Se dezbate, peste tot prin presă, cazul fetei de 13 ani – care a născut. Un copil cu alt copil şi cu un tată al copilului în vârstă de 63 de ani… 50 de ani diferenţă, un abuz… ori o clipă de dragoste (în realitate, mai multe…). O nebunie. Lumea e puţin zdruncinată. Nici nu s-ar putea altfel. Se tot vorbeşte despre vârsta fragedă a copilei. O minoră. Şi de aici, tot tărăboiul.

    Eu, când mă gândesc la situaţia asta, nu-mi pot imagina, în toată scârboşenia, decât un bunic care face sex cu nepoata lui. Gândul mi se duce şi mai departe de acest caz, la vestitele don’şoare – mari cucoane – după ce au devenit accesoriul unui moş cu bani. Dacă la violatori le-aş tăia – fără prea multe discuţii ori regrete – instrumentul muncii, la cei care doar se bucură de dragoste nu prea am ce să le fac. Decât să-i… invidiez… vor spune unii, care vor crede că de frustrată scriu ceea ce scriu.

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    Fragment de suflet

    Mitropolitul nostru, Teofan, a vorbit la sărbătoarea Naşterii Domnului despre copii – bucurie şi frumuseţe în familie. A încălzit sufletul şi-a cutremurat, a dojenit şi a încurajat. Scrisoarea pastorală poate fi citită, în întregime, aici. Eu am ales să îţi prezint doar partea de final a cuvântării. Un fragment de conştientizare, de speranţă şi de rugăciune.

  • Pentru minte

    Stop sinuciderii! Alege viaţa!

    Mi-am încheiat săptămâna scriind despre morţi… şi despre morţi în viaţă. Încep o nouă săptămână, se pare, în acelaşi ton, referindu-mă, de data aceasta, la oamenii care aleg să moară. Nu voi judeca şi nu voi arunca pietre… Însă, nici nu voi susţine vreodată că sinuciderea este o alternativă în viaţa cuiva. Aflarea veştii că Mălina Olinescu s-a aruncat de la etaj astă noapte m-a terminat. O ştiu şi-am urmărit-o mereu, din vremea Şcolii vedetelor şi până săptămâna trecută, când a cântat, ca în fiecare emisiune, la Dansez pentru tine. Deşi nu mai era la modă (pentru societatea hidoasă a zilelor noastre), eu o cunoşteam. Pentru mine – şi pentru mulţi ca mine – ea era o vedetă, în adevăratul sens al cuvântului.

    Mi-e groază de tot ceea ce a fost în mintea şi în sufletul ei. Mi-e groază c-a ales să refuze, din start, posibilitatea mântuirii. Îmi pare rău pentru ea şi mi se rupe inima pentru mama ei… Îmi pare rău de toată perioada ce va urma, când Mălina va redeveni… ştire de primă pagină. Ideea sinuciderii va fi, din nou, transformată într-un model şi toţi se vor trezi să bârfească vrute şi nevrute…

    Într-un asemenea context, hop şi eu!, încep să scriu.

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Vorbe de duh

    Sfârşitul fiecăruia dintre noi

    În ultima perioadă, am avut şoc după şoc, la aflarea unor veşti triste. Oameni relativ tineri s-au stins din viaţă, fără să dea semne, înainte, că ar suferi de vreo boală. Pur şi simplu. Să-i ierte Dumnezeu pe toţi şi să le odihnească sufletele în pace! Iar pe noi, pe cei încă vii, să nu ne lase să-i uităm. Să-i pomenim în rugăciunile noastre şi să nu trecem cu vederea faptul că şi sfârşitul fiecăruia dintre noi poate fi în următoarea secundă – mult mai devreme decât temutul sfârşit al lumii…

    Ne culcăm uitând să ne facem o cruce, ne trezim şi ne începem o nouă zi fără să mulţumim pentru darul de-a mai fi. Luăm în râs cele sfinte, promitem că ne vom pocăi la bătrâneţe, că atunci vom posti, ne vom spovedi, ne vom împărtăşi… Ne credem eterni şi spunem că trăim clipa, fără să ne pese de ceea ce va urma. Totuşi… avem garanţia unui al doisprezecelea ceas?…

  • Pentru minte,  Vorbe de duh

    Semne de normalitate

    Hai să vorbim despre… normalitate!

    Ai nevoie de o…

    semne de normalitate - dizabilități

    de ajutor?

    Poate la făcut ordine în casă, la reconstituit păpuşi, la reparat maşinuţe…

    De fiecare dată când văd câte o jucărie dezmembrată, îmi amintesc de ideea dintr-un an trecut a unui ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu. Într-un exces de zel, acesta a propus cheltuirea unor multe grămezi de bani, pentru dotarea grădiniţelor cu păpuşi cu handicap.

    Păi… nu ştiu cum să zic… Ar trebui să ai o neapărat o păpuşă fără o mână din fabrică? Eu cred că problema se rezolvă uşor… fără un handicap iniţial. Pentru că, aşa cum sunt copiii, reuşesc de minune să lase o păpuşă, un robot, un animăluţ de pluş fără mâini, picioare, ochi, nas… Şi, după ce-şi schilodesc prietenii – jucăriile preferate – îi iubesc, apoi, şi aşa.

    Normalitate înseamnă… să iubești!

    Copiii acceptă foarte uşor pe cei de lângă ei, indiferent de naţia lor, de culoarea pielii, de handicapuri. Copiii sunt stricaţi în timp – şi marcaţi pe suflet de către adulţii care se autointitulează normali şi care se cred superiori – doar pentru că reprezintă o majoritate.
    Nicio păpuşă din lume, creată anume pentru a fi… defectă… nu va educa un copil, atâta vreme cât familia copilului şi societatea în care acesta se dezvoltă vor oferi, la orice pas, exemple opuse de comportament şi de atitudine.

    E timpul să încetăm să punem garduri şi piedici între noi sau să privim chiorâş la cei care sunt altfel. Nu e vina lor că sunt aşa. Şi nu e meritul nostru că suntem, cât de cât, mai bine. Mai mult decât atât – trebuie să fim conștienți că binele se poate lua oricând de la noi. Atunci – e mare posibilitatea să culegem ce-am semănat…
    Să mulţumim, deci, pentru sănătatea pe care o avem şi să ne oprim din sportul de a pune etichete altora! Mai presus de orice defect sau calitate, suntem oameni. Fraţi. Făpturi ale lui Dumnezeu.

    semne de normalitate - dizabilități

    Astăzi este Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Nu doar astăzi – persoanele cu dizabilităţi merită respect! Şi dragoste. Şi un semn de normalitate din partea noastră!

    Citeşte şi:
    * STOP gândirii limitate!
    * Distracţia unor suflete veninoase

  • Hopa tropa prin oraş,  Pentru minte

    Zeul măcelului e în fiecare dintre noi

    La evenimentul prezentat cu surle şi trâmbiţe săptămâna trecută, am câştigat o invitaţie dublă la teatru. Aşa că, în seara asta, am spus prezent la Zeul măcelului. Spectacolul a avut loc la Teatrul Naţional, mai exact – în Sala de Teatru la CUB, la ora 18. A început la 18.10… graţie unora care-şi cumpără bilet şi-şi permit să mai întârzie câteva minute, că doar n-o fi foc.

    Zeul măcelului este o piesă scrisă de Yasmina Reza, în regia lui Cristian Hadji-Culea. Interpretează Haruna Condurache, Oana Sandu, Călin Chirilă şi Constantin Puşcaşu. Deşi, la Iaşi se vorbeşte din 2010 despre spectacol – pentru noi, abia acum a fost momentul. Şi-a fost frumos! O comedie – deşi, mie mi s-a părut, mai degrabă, o tragedie.

    În aproximativ o oră şi jumătate, a fost dezvăluită o latură a noastră – atât de reală şi atât de puţin plăcută!