Dulăi morți sau zâmbete – tu ce vezi în oglindă?

Am citit zilele trecute pilde creştine, legende arabe, aforisme orientale… toate adunate în volumul lui Aurelian Silvestru – Copiii Cerului.

M-am înfruptat din povești pline de viață și de învățături! Am fost provocată să umblu prin cufere vechi ale copilăriei. Să găsesc acolo virtuți demult ascunse și apoi să dovedesc maturitatea necesară prin readucerea lor în față, în traiul de zi cu zi!

Anda Pintilie - Copiii Cerului - Aurelian Silvestru

Vă citesc astăzi o istorioară –

Continue Reading

Mirela Retegan: „Să nu cumva să ne eliminăm noi pe noi din viața copiilor!”

Are Mirela stilul ei… de-ți povestește cum e la tine acasă, cum procedezi tu cu pruncul tău, cum te bucuri și cum greșești. Are Mirela stilul ei… de-ți prezintă cu zâmbetul pe buze cele mai hidoase momente din viața ta de părinte – alea în care nici tu ție nu-ți ești simpatic, d’apoi copilului tău! Are Mirela stilul ei… de te face să conștientizezi niște lucruri fără să te acuze și fără să te amenințe cu focul iadului. După ce, vorba ei, jap-jap!, te zdruncină un pic și te trezește din amorțire… are Mirela stilul ei de a-ți spune că nu e totul pierdut. Că nu e nimic pierdut, de fapt – dacă tu, ca părinte, îți vei aminti să te joci!

Poftim?!, o să se trezească mulți să întrebe. Eu sunt om serios, am a, b, c… x, y, z treburi de făcut și o tanti zurli mă pune să mă joooc?! O, da! Cunosc întrebarea și reacția

Continue Reading

Un bonus pentru constatarea „e prea târziu”

Cândva, pe vremea asta, mai ceream un an. Recunosc, pare o aroganță să ceri un an cuiva, atunci când nu știi dacă mai ai la dispoziție măcar o secundă. E prea târziu, mi s-a răspuns. Și mi s-au mai oferit niște zile. E prea târziu… Și-am tot încercat să descifrez vorbele astea în fel și chip. În favoarea și în defavoarea mea, în binele meu și în ciuda mea…

Recent, am auzit din nou vorba aceasta. Completată.

Continue Reading

O legătură de răbdare, vă rog!

Am aflat că răbdarea se vinde în piață, printre mărar și pătrunjel. Gata, plec și eu în căutarea ei! Bănuiesc că-i coadă la taraba cu răbdare. Cred că-i și scumpă tare… Dar am de gând să mă târguiesc, daca va fi nevoie.

Mă tot întreb cum s-o folosesc, cum s-o distribui, cum s-o depozitez. Oare pot s-o pun la presat, într-o carte? Oare pot să iau o porție și la desert?

Din întrebare în întrebare, ajung în piață și merg țintă spre cel mai aglomerat loc. Nu… nu-i aici. Aici se joacă viața la păcănele. Unde-o fi răbdarea? Mă foiesc fără de răbdare și răsuflu greu. Deja am transpirat și am obosit. Mă răsucesc pe călcâie, să plec – și uite, surpriză! Răbdare la legătură! Și niciun om la rând… Doar un om fără oameni și cu multă răbdare.

Continue Reading

Cui ne lăsăm pătrățica, în timp ce-i judecăm pe alții?

Se întâmplă adesea să-i judecăm pe unii. Și pe alții. Că-s așa și pe dincolo, că fac aia și ailaltă, că…  Dumnezeule, nu știm cum de-i mai rabdă pământul. Toate motivele pe care le avem sunt justificate. Oamenii nu-s și n-o să fie vreodată perfecți așa că, dacă ne punem pe căutat minusuri, avem toate șansele să le și găsim.

Întrebarea care se naște este: merită efortul de a purta altora de grijă? La modul ăsta? Merită să ne minunăm de soarta lor, să-i comentăm, să le analizăm toți pașii, să ne comparăm și să-i vedem, eventual, la degetul nostru mic? Să râdem de paiele care le injectează ochii? Poate că merită…

Continue Reading

La fiecare pas, un nou început. Și, totuși, câte începuturi trăim?

Că-i azi, că-i luni, că-i prima zi de mai, că-i un nou serviciu, o nouă relație, o nouă cădere, o nouă ridicare, o nouă lecție învățată sau un nou șut în fund – mereu o luăm de la capăt. La fel sau… altfel. Mai cu foc sau mai cu sictir, mai cu optimism sau mai încrâncenați, mai dornici de a fi fericiți sau mai inconștienți.

În fiecare pas e un nou început. În fiecare sfârșit e un nou început – la fel cum și în fiecare continuare ne lovim de același nou început. Ni-l dorim mereu a fi unul cu bine. Dar câți și câte facem pentru acest bine? Cât reușim să avansăm de la stadiul de dorință la… împlinire? Câți ne bazăm pe „ghinion” și, mai apoi, pe „norocul” de a primi șansa unui nou luat de la capăt – punând motiv că… mai avem timp? Câți reușim să trăim în prezent, să fim părtași, actori principali în rolul noului început – și câți ne pierdem în trecut sau ne avântăm cu prea mare elan în viitor, uitând de magicii

Continue Reading