Am citit undeva că, atunci când îndrăznești să spui cuiva „Te iubesc!”, devii responsabil de și pentru fericirea persoanei pe care (presupui că) o iubești.
Dacă am conștientiza în profunzime responsabilitatea aceasta, ar exista două variante de continuare a traiului: să ne fie foarte bine sau să ne fie foarte rău. Un lucru e clar: n-am mai putea fi „căldicei” în iubire. Însă, mai cred că, de teamă că nu ne va fi „foarte bine”, mulți am alege din prima nefericirea. Măcar așa, preventiv.
Din acest punct de vedere e bine că, trecând peste teorii și plonjând în viața cea adevărată, descoperim că avem „dreptul” și posibilitatea de-a ne răzgândi.
