Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase.
S-au spus și s-au scris multe despre prietenie. Însă, mai presus de toate definițiile și de toate metaforele, prietenia este o stare care se trăiește.
În tristețe, dar și în bucurie, în stat nas în nas toată ziua, dar și în pauze lungi de comunicare.
Dacă ne-am canaliza glumele proaste și ura spre un bine… dacă în locul fiecărui gest care nu ne face cinste am oferi un leu unui om aflat în nevoie… dacă în locul unei încleștări din dinți sau din pumni am alege un gând de drag… am fi în stare să cucerim lumea!
Preferăm, însă, o zbatere surdă și oarbă – deloc mută! – în mocirlă.
Ce-i dezamăgirea, dacă nu un antidot la… amăgire?!
Dezamăgirea e precum rana aceea de cuțit pe care o faci, atunci când vrei să scoți veninul. Problema e că acum nu știai că te-a mușcat șarpele. Ești luat prin surprindere… și doare. Tare!
Mai ales că pare că-i vorba doar despre rană și atât. Dar era și amăgirea pe acolo. Demult. Numai că ea se afla în întuneric și în minciună.
Prea multă dragoste poate dăuna – am auzit într-un film și am rămas pe gânduri.
Există prea multă dragoste?
– Hei, ce ai cu femeile? Ar trebui să fii de partea lor! De ce le înfrunți?
– Le înfrunt?! Eu?! Dar eu iubesc femeile! 🙂 Și mi-s dragi de nu mai pot în calitatea lor supremă, de mame!
– Și-atunci? Ce te tot iei de ele pe Facebook?
– Nu mă iau de ele… Doar le vorbesc. Nu ești de partea femeilor numai mângâindu-le pe frunte. Ești de partea lor trezindu-le! Trezindu-te o dată cu ele! Conștientizând realitățile! Luptând pentru schimbare în bine, de la interior spre exterior. Nu ești de partea femeilor numai admirându-le rochiile și machiajul – ci și privindu-le în suflet, cu sufletul.
Ia să vedem… cum înfrunt eu femeile! 🙂
Aseară făceam un badminton cu prunca, în parc. În apropierea noastră, la o masă, s-au așezat patru fete și un băiat, adolescenți simpatici. Au început să joace cărți.
– Ce proastă ești!, a exclamat puștiul, la un moment dat.
Maria a căscat ochii mari și s-a întors spre el. Dar el și ele erau în lumea lor. Vorbeau și râdeau și, se vede treaba, lui îi plăcea să fie în vizorul amicelor sale.
– Să nu permiți nimănui să-ți vorbească așa!
De la Cristina Andone, autoarea Poveștilor din Pădurea Muzicală și a altor scrieri fantastice, am aflat cum se fac poveștile. Cu pasiune, curiozitate, imaginație și creativitate + cu drag de copii și de copilărie, logic! 🙂 Pe lângă aceste ingrediente, mai există și niște legi de scriere. Legi valabile pentru poveștile dintr-o carte dar, în mare, și pentru o compunere la școală, pentru o postare pe blog sau pentru o scriere mai complexă. Legi care mi s-au părut foarte interesante și bune de spus mai departe.