O femeie are doi sâni și-o datorie

Prima dată am gândit titlul acesta acum doi ani. Era mai… necizelat. Căci îmi ziceam atunci: o femeie are doi sâni și datoria de a nu muri ca proasta. Iar proasta eram eu. Acum, însă, a trecut ceva timp și am devenit mai chibzuită. În vorbe. Și în datorii. În trăirea vieții. Și în conștientizarea morții.

E o datorie aceea de a avea grijă, doamnelor! De noi și de sânii noștri! Care nu-s doar arătări estetice mai reușite sau mai puțin reușite… ci-s viață! Din respect pentru noi și pentru cei dragi, ar fi bine să purtăm grijă de sâni nu doar prin felul în care ni-i plimbăm și ni-i arătăm prin lume, ci și având în atenție sănătatea lor.

Cu toate acestea, multe dintre noi suntem experte în amânare. Că nu vorbim despre boală dacă părem sănătoase. Noi avem de luptat, de îngrijit pe alții, de făcut în dreapta și-n stânga diverse munci din care nu ne mai putem opri. De ce ne-am gândi la noi, dacă totul pare ok? Credem că suntem egoiste dacă ne punem, din când în când, pe primul plan. Și, totuși, cam cât de egoiste suntem! Exact pentru că nu ne punem pe primul plan atunci când trebuie…

Anda Elena Pintilie

Nu sunt speriată de ideea morții. Dar momentul în care am rămas singură cu un copil m-a făcut să conștientizez un pic mai bine viața și sănătatea. Atunci mi-am spus că ar fi indicat să nu-mi permit să mor din neglijență. Atunci am început să-mi ascult corpul și să am grijă la semnalele pe care mi le transmite.

Nu m-am apucat, deci, să suflu în iaurt. Nu am făcut controale de rutină. Deși ar fi fost bine să fac. Îmi spuneam că un pic mai multă conștientizare nu înseamnă a căuta cu orice preț să descopăr ceva rău. Însă, în momentul în care am simțit un nodul la sânul drept, în toamna lui 2017, am început să mă trezesc.

Continue Reading

Bună-i dimineața de luni!

E luni?! Ce bucurie! Ce șansă minunată de a ne încrunta la ceas, la noua săptămână, la drumul spre serviciu! Cât de iubiți suntem, de ne-am trezit și-am revăzut lumina zilei și mormanul de treburi ce ne așteaptă!

E luni! Și-am apucat să deschidem ochii, să ne dăm jos din pat, să ne mișcăm… să facem chestii mai mișto sau mai banale – de oameni vii! E luni – și pentru noi, și pentru cei dragi ai noștri, mulți dintre ei la fel de umblători prin lume și de vii!

Bine-ai venit, zi de luni! Iartă-ne! Pare că te urâm destul de tare… dar nici noi nu realizăm, de fapt, cât de mult te îndrăgim!

floare si fluture

E luni! Zâmbesc. Și mă bucur de luni și de noua zi, de noua săptămână, de noua șansă de-a fi! E luni! Bună dimineața!

Continue Reading

Voia mea sau voia Ta? Unde-i (ne)fericirea?

Nu prea putem trăi fără să ne facem scenarii în capul nostru. Unele-s înspăimântătoare, și-atunci e bine să ieșim din coșmar. Altele, din contra, sunt de un optimism debordant. Și tot bine e să ne trezim! Căci realitatea – realitatea le întrece pe toate! Zbang! E de ajuns o clipă să se facă țăndări gânduri întregi, zile întregi de presupusă visare, de totală închipuire!

În ciuda fundului de pământ pe care simt adesea că-l iau, sunt recunoscătoare când mă trezesc la viața cea adevărată! Și atunci înțeleg că-n toată vraiștea din dorințele mele și din ceea ce cred c-ar fi bine pentru mine… ar fi vai și-amar să caut și să mă lupt pentru a împlini „voia mea”.

Am eu habar ce-i aia?

Continue Reading

(I)responsabilitatea unui „Te iubesc!”

Am citit undeva că, atunci când îndrăznești să spui cuiva „Te iubesc!”, devii responsabil de și pentru fericirea persoanei pe care (presupui că) o iubești.

Dacă am conștientiza în profunzime responsabilitatea aceasta, ar exista două variante de continuare a traiului: să ne fie foarte bine sau să ne fie foarte rău. Un lucru e clar: n-am mai putea fi „căldicei” în iubire. Însă, mai cred că, de teamă că nu ne va fi „foarte bine”, mulți am alege din prima nefericirea. Măcar așa, preventiv.

dragoste - durere - despartire

Din acest punct de vedere e bine că, trecând peste teorii și plonjând în viața cea adevărată, descoperim că avem „dreptul” și posibilitatea de-a ne răzgândi.

Continue Reading

A pierde poate însemna, uneori, un câștig

I-am permis oricui să mă piardă. Simplu. Pentru că n-am ținut niciodată cu forța pe cineva lângă mine. Nici în prietenie, nici în iubire.

Unele pierderi au fost banale. Altele au rupt carnea de pe mine. Însă toate și-au avut rostul. Până la urmă, orice pierdere s-a dovedit a fi un câștig. Pare c-o spun precum vulpea care nu ajunge la struguri. Și, totuși, o spun ca omul… eliberat. Nu pot căra pe cineva în spate doar așa, ca să dea bine la număr.

Continue Reading

Rănită fiind, mi-am dat seama…

Astăzi, un om care n-a fost de acord cu o decizie de-a mea a vrut să arate asta printr-o jignire. Un om mare… și eu un păduche. Și-așa-s jignită de soartă. Așa că omul cel mare ar fi putut să mă învețe, nu să-și verse amarul. Dar a făcut și el ce-a putut, mi-am zis…

Și-am stat apoi să analizez ce anume m-a deranjat. M-a deranjat că nu avea dreptate. Și continui să cred că nu a avut în totalitate dreptate. Dar am cedat repede, c-am auzit eu că pacea e de patru ori mai mare decât dreptatea. Și m-a mai deranjat tonul. Tonul pe care l-a folosit în aducerea unor acuze gratuite, pe lângă subiectul de bază. Mda. Acolo m-am simțit cu adevărat deranjată.

Până la urmă, cum m-a deranjat? Ce anume mi-a „afectat”? Sufletul… aș spune, în primă fază. Dar apoi realizez: orgoliul.

Continue Reading