• Pentru minte,  Vorbe de duh

    Poți să crezi că eu nu sunt eu, dar asta nu înseamnă că ai dreptate

    Am fost întotdeauna atât de fraieră, încât am spus și când mi-am cumpărat chiloți. Niciodată n-am ascuns nimic, dacă am prezentat o informție ori dacă am răspuns la o întrebare. Niciodată nu m-am prezentat altfel. N-am „oferit” dileme – dacă eu sunt eu sau eu nu sunt eu. Niciodată n-am așteptat să mă placă toată lumea așa… pur și simplu.

    Am fost întotdeauna atât de fraieră în a mă prezenta așa cum sunt, încât am avut de multe ori un șoc atunci când aflam câte o noutate despre mine. Despre ce-am mai făcut, despre ce spun, despre ce gândesc, despre modul în care îmi planific pașii de mare deșteaptă interesată de imaginea personală mai mult decât de adevăr.

    Adevărul e că… n-am nicio imagine de apărat. Sunt nimeni în drum și niciodată nu am încercat să fiu cineva cu orice preț.

    eu nu sunt eu - Anda Elena Pintilie

    De-a lungul vremii, am început să zâmbesc în fața noutăților despre mine. Nu prea mă mai afectează, dar uneori mă pun pe gânduri.

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    Jocul nostru cel de toate zilele: de-a v-ați ascunselea cu Dumnezeu

    Cândva, după o discuție importantă, îi trimiteam unui prieten un mesaj alambicat despre Dumnezeu. Despre promisiunile noastre omenești de a face orice pentru cei de lângă noi și despre imediatele renunțări. Despre piedici adevărate și piedici închipuite, despre veșnice schimbări de plan și de perspectivă, despre neputințe și iubiri abandonate încă de dinainte de a le descoperi.

    Jocul nostru cel de toate zilele de-a v-ati ascunselea cu Dumnezeu - cerul de la etajul 6

    Eh… eu v-am avertizat că e un mesaj alambicat. Cu ceva rime – departe, însă, de a putea fi numit o poezie. Acum mi-am amintit de el. (De prieten.) De mesaj. L-am recitit și mie, una, îmi transmite exact ceea ce voiam să spun atunci. De aceea, am hotărât să-i dedic o postare. (Prietenului.) Mesajului! 🙂 Da-i alambicat, mai știți?

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    Cu mască și nas de Rudolf. Micile-mari minuni din vreme de pandemie

    De ceva timp, am început să lăcrimez mai des. Simt miros înțepător – dezinfectanți din magazine ori de la spălătura străzilor, dar și mirosuri mai naturale… – și, hop!, încep să bocesc pe sub mască. O plăcere! Scot șervețele, șterg mâini, scot alte șervețele, șterg ochii… se rezolvă. Că nu-s prea mofturoasă de felul meu.

    Zilele trecute, însă, după o tură din asta de plâns, când am dat masca jos aveam nasul roșu ca al lui Rudolf. Ups! M-am cam speriat! Mă ustura, interior, exterior, iar partea estetică – total inestetică! –  era cea mai nesemnificativă. Va fi jale dacă încep să dezvolt vreo alergie, mi-am zis…

    A trecut momentul. Dar au venit noi zile. Cinci minute de purtat mască – rezultat roșu și dureros. Roșul trecea, nasul în continuare se… simțea.

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Şcoala părinţilor

    Trei daruri pe care le-am primit astăzi. Și-un cer

    cerul de pe 21 mai

    La predica de astăzi ni s-a vorbit despre cât de importante sunt dragostea și ascultarea de părinți! Deși om în toată firea și împărat mare, Sfântul Constantin a avut în mama sa, Elena, un bun consilier. Un sfătuitor! Un om pe care l-a respectat, pe care l-a iubit, de înțelepciunea căruia a ținut cont! Sfânta Elena este cea care i-a povestit despre creștini, cea care a pornit pe urmele Crucii Mântuitorului, cea datorită căreia creștinii au putut să iasă din catacombe și să se bucure de libertatea mărturisirii credinței, cea care a contribuit activ la zidirea de biserici! La finalul vieții, Împăratul Constantin a devenit el însuși creștin alături de mama lui – întocmai cu Apostolii!

    Oare mamele de azi mai pot naște sfinți?…

  • Doxologia,  Pentru minte,  Pentru suflet,  Şcoala părinţilor

    În dialog cu George Ogăraru: „Normalitatea în zilele noastre – ceva destul de rar promovat”

    Anul trecut, în luna martie, am stat de vorbă cu Andreea – soția lui George Ogăraru. Apoi, la cumpăna dintre ani, am avut onoarea de a-l cunoaște și intervieva pe Mihai Neșu, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui George Ogăraru.

    Și i-am zis atunci lui George, la Oradea: Să știi că numai tu lipsești din schema asta minunată. Mi-aș dori tare mult să accepți invitația de a purta un dialog sub reflectoarele Doxologia Media.  De fapt, mint. Asta am gândit să-i spun. Și am primit acceptul încă de la primele cuvinte! Fapt care… paf!, m-a lăsat complet fără cuvinte.

    interviu Doxologia - Anda Elena Pintilie - George Ogararu

    Eu știu că oamenii mari și importanți sunt și deștepți, și prietenoși, și comunicativi. Așa că, teoretic, nu aveau de ce să mă uimească

    acceptul și disponibilitatea la dialog ale lui George Ogăraru!

    Și, totuși,  spontaneitatea, simplitatea, naturalețea, normalitatea – au fost peste toate așteptările!

    Nu la mult timp după vorbe au urmat, concret, faptele. Venit la Iași în interes personal, George Ogăraru și-a făcut loc în agendă și pentru echipa Doxologia!

  • Pentru minte

    Acum 20 de zile mi-am luat rămas bun de la un gând la moarte. Și-a venit altul!

    Citește mai întâi: O femeie are doi sâni și-o datorie

    ***

    Acum 20 de zile, când mă întorceam de la serviciu, Maria m-a întâmpinat fericită la ușă:

    – Am luat un Foarte Bine la matematică!

    – Felicitări! Vino să ne îmbrățișăm! Și eu am luat azi un Foarte Bine!, i-am răspuns.

    Acum 20 de zile fusese ultima zi de școală cu porțile deschise. Urma perioada cea nedefinită de învățat de acasă, iar foarte binele de la testul cu forme geometrice îndulcea un pic atmosfera.

    Acum 20 de zile, după prânz, eu am făcut o pauză de la birou și-am plecat spre Spitalul Providența. Aveam programare. Deja măsurile de siguranță împotriva coronavirusului începeau să se întețească. Așa că m-am prezentat la controlul de ecografie mamară cu săculeți din ăia albaștri în picioare – papucei de ștrumfi, cum le zice Maria.

    Anda Elena Pintilie

    Acum 20 de zile se împlineau doi ani și jumătate de când începusem să am conștient în minte gândul la moarte.

  • Bucurii,  Pentru minte,  Pentru suflet

    Stăm acasă, dar nu uităm Vestea cea Bună!

    În tot răul prin care trecem, Vestea cea Bună este cu atât mai importantă, mai mare, mai bucuroasă! E timpul să aflăm sau să ne amintim că… avem Mântuitor!

    Veste Bună de primăvară

    Ce mi se pare fascinant e că, la fel cum noi toți am primit libertatea de a alege – să credem, să nu credem, să stăm cu fața la Dumnezeu sau să Îi întoarcem spatele, să ajutăm aproapele sau să-l neglijăm – și Maica Domnului a avut libertatea de a-L primi sau nu pe Prunc în pântece!

    O, cum sună, în acest context, răspunsul ei: „Fie mie după cuvântul Tău!”. O, cum ar suna să avem și noi conștiință și credință și să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu! Să ne rugăm ca viața noastră, ca fiecare respirație a noastră să fie trăite în voia, în calea și în iubirea lui Dumnezeu!…

    De nimeni nu ne-am teme, dacă am cunoaște teama cea bună!