Ai dăruit Alexandrei un strop de viaţă!

Ieri, am fost la spital – în vizită la Alexandra. I-am transmis toate gândurile bune şi frumoase de la tine, i-am spus că multă lume o cunoaşte şi o iubeşte, că toţi ne rugăm pentru ea. Că ne dorim să treacă peste necazuri, să se întoarcă la şcoală, să crească mare, să fie sănătoasă şi fericită!

Am avut bucuria de a o întâlni pe Alexandra într-una dintre zilele în care se simţea mai bine – în care a stat aproape două ore în camera de joacă şi apoi a cerut mâncare. Mie mi-a zâmbit încă din prima clipă! M-a cercetat curioasă, mi-a răspuns la întrebări, a intrat în jocul meu şi mi-a sorbit poveştile pe care i le-am spus. Mi-a mărturisit că personajele preferate din desenele animate sunt Căpşunica şi Barbie. Şi-am mai aflat de la ea că, atunci când va creşte, vrea să se facă poliţistă!

Mama Alexandrei e terminată, săraca şi, în acelaşi timp, este o femeie extraordinar de puternică! Mi-a spus că nu-i va ajunge viaţa să mulţumească pentru tot ceea ce face lumea pentru fetiţa ei! M-a rugat ca, şi pe această cale, să vă mulţumesc! Tuturor şi fiecăruia în parte pentru fiecare gând, fiecare încurajare, fiecare bănuţ!

Şi… apropos de mulţumiri… e rândul meu să mulţumesc! Ţie, şi ţie, şi ţie! Pentru cei 1.170 de lei adunaţi în campania de pe blog, pentru alţi bani, mulţi!, oferiţi direct în conturile Alexandrei, pentru mediatizarea cazului ei, pentru rugăciune, pentru implicare, pentru tot!!! Nu vreau să vorbesc doar aşa, la general – ci vreau ca, măcar pe scurt, să amintesc zbuciumul ultimelor săptămâni:

Continue Reading

Vând spaţiu pe blog pentru O VIAŢĂ – viaţa Alexandrei!

De curând, am vorbit despre visul meu. Acela de a demonstra că putem fi OAMENI – în fiecare zi. Tot recent am scris şi despre Alexandra – o fetiţă de 7 ani, din Dorohoi care, după ce-a intrat în clasa întâi a aflat că trebuie să abandoneze şcoala pentru a petrece timp mult şi dureros prin spitale, într-o luptă nedreaptă cu viaţa. Alexandra are leucemie acută mieloblastică.

Continue Reading

OAMENI – în fiecare zi

Uite c-a trecut şi luna lu’ decembrie, aia în care toată lumea ne cere să fim mai buni. De-acum, unsprezece luni, avem voie să fim răi! Să revenim la rutina noastră. Să uităm de tot ceea ce se petrece în jur. Să uităm că lumea are nevoie de hrană, de îmbrăcăminte, de educaţie, de mângâiere, de zâmbet, de o vorbă – în fiecare zi. Sau, putem să nu uităm nimic din toate acestea… şi să încercăm să fim OAMENI! Mereu.

Nu trebuie să dăm, neapărat, peste o mână întinsă – pentru a face o faptă bună. Nu trebuie nici ca fapta să fie prea costisitoare. Uneori, chiar nu costă nimic – în afară de atenţia noastră! Din păcate, tocmai ea, atenţia, e de negăsit. Grija şi dragostea faţă de aproapele nostru lipsesc din multe contexte. Aşa cum, să recunoaştem, şi noi lipsim din peisajul altora, deşi ne lovim continuu, umăr în umăr.

În 2012, vreau să încetăm să ne mai plângem de milă! Vreau să renunţăm  în a ne limita a spune despre alţii: Vai… săracii! Vreau să facem ceva! Ceva, oricât de puţin! Nu doar pentru cazuri extreme. Nu doar pentru situaţii limită. Eu – voi încerca să fac tot ceea ce îmi stă în putinţă.

Continue Reading