Feriți-vă de „caracatiță” – la Teatrul Național și în general
Va rog eu, nu mai parcați pe lângă Teatrul Național, dacă nu-i loc în parcările cele adevărate. Mai încolo, mai pe lângă, mai așa, mai colea… și cu precădere pe strada Dancu – pe partea Sălii „Uzina cu Teatru”, până la intersecția cu linia de tramvai. De când mă știu, acolo se blochează roțile și se dau amenzi. Aproape în fiecare zi, la orice oră trec, spectacolul pare același. Doar actorii-s alții… mulți, culmea, cu numere de Iași.
Glasul salvării – ambulanțe în misiune
Veronica este singura bunică pe care am cunoscut-o și de care m-am bucurat până la 18 ani. Și ea s-a bucurat de noi, de nepoții ei. Cu câteva lui înainte de a pleca în veșnicie, mai avea o emoție care-i menținea zâmbetul pe buze. Vecina de palier pe care o îndrăgea tare era însărcinată! Abia așteptau, amândouă, gâgâlicea.
Într-o noapte de noiembrie, la blocul bunicii au ajuns două salvări. Una pentru a încerca să resusciteze o doamnă în vârstă, alta pentru a lua o gravidă la maternitate. În acea noapte de noiembrie, schimbul s-a făcut la etajul unu – o viață venea și alta pleca…
N-am auzit acele salvări de noiembrie. Dar bănuiesc că au sunat amândouă la fel… jalea și fericirea au uneori același glas.
„Ești o proastă, fă!”
Dacă tot a trecut Ziua Femeii, pare a fi o ocazie potrivită pentru unii domni să… răbufnească. Poți fi simpatic o zi, două, trei, de la 1 până la 8 martie… dar, gata! Totul are o limită! În seara asta, la o oră la care toată lumea iese de la serviciu, traficul din zona Palas spre Podu Roș era așa cum îl știți. Poți face loc ăluia din spatele tău doar dacă zbori. Ceea ce-i mai greu. Până și pentru mine. Căci PUI-ul meu nu are arpi :).
În contextul traficului deja prezentat, un tânăr domn – destul de simpatic și de prezentabil, la o primă vedere – dădea din faruri și din gură de mama focului.
Măcelăria lui Iov și măcelul din sufletele noastre
„Bucurați-vă de ziua de mâine, că azi îmi vine să borăsc!”
Vorbe pe care puțini le rostim, dar pe care mulți le trăim… Pentru că asta facem. Pentru că mereu pe mâine îl găsim mai cu moț, pentru că mereu ne imaginăm ce va fi mai încolo și uităm să mai respirăm. Azi! Acum!
Tot ceea ce facem astăzi ne decide acel mâine… asupra căruia, apropos, nu suntem deloc stăpâni. Dacă nu mișcăm ceva acum, mâine va produce aceeași greață – atunci când va deveni astăzi!
Ghete și probleme – colecția de iarnă-primăvară
Îmi fac și eu ghetele, dimineața, să ies curată și aranjată din casă. Minunea mă ține până-n parcare. În încercarea de a ajunge la PUI, trec prin mocirla mocirlelor și mă cert… că iar am venit aseară târziu acasă și n-am găsit loc mai la stradă. Mă consolez niște minute după, când cobor din mașină până nu știu unde, apoi după ce ajung la serviciu – și revin cu picioarele pe pământul moale și îmbibat de apă, fericit și mângâiat de soare.
Îmi vine să râd. Ghetele mele de mare șoferiță sunt în perioada aceasta mai murdare decât încălțările pietonilor.
1 Decembrie – în misiune de salvare
La 1 Decembrie, e defilare. În viața de zi cu zi… în timp de pace și de război… e misiune de salvare. Astăzi, privindu-i pe toți cei implicați în parada militară – cât erau de frumoși, de festivi, de veseli, de înfrigurați, de oameni – am simțit o emoție aparte.
Loc de parcare surpriză în centrul orașului
Uneori, să găsești un loc de parcare prin Iași poate fi o adevărată aventură. Parcări cu plată sunt doar în anumite zone. Parcările fără plată sunt destul de ocupate. Parcările din jurul blocurilor au început, încetul cu încetul, să se cumpere și să se personalizeze cu tăblițe pe care e inscripționat numărul mașinii-proprietar și interdicția „Nu parcați!”. Aceeași interdicție o vezi pe toate gardurile… Așa că ajungi, foarte des, să parchezi cu un nod în gât fix sub semnul Oprirea interzisă.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase