• Hopa tropa prin oraş,  Verde...

    Cum sa te stergi pe picioare de niste bani

    Aproape ca as putea spune ca ideea e geniala – daca n-ar fi atat de costisitoare si de inutila!

    In aceste zile, unii dintre noi gasim la usa un pres… din hartie subtire si lucioasa, de 45/68 centimetri, cu mult verde si cu un mesaj promitator: Viitorul tau pres!


    Inca nu-i inteleg pe aceia care, in dorinta de a promova un mediu mai curat si mai sanatos – fac mizerie!

    E adevarat, nu e un mic fluturas. pe care nesimtitii sa-l arunce pe scari inca din momentul in care l-au scos din cutia postala. Pentru acest mare fluture te apleci – si-l iei in casa. Apoi, il faci ghem si-l arunci la gunoi.

    Poate ca unii vor folosi partea alba de pe spate ca sa-si faca notite. Poate ca unii isi vor exersa talentul la decupat. Poate ca unii vor folosi hartia la impachetat. Dar, macar 90% o vor arunca, imediat ce au citit mesajul.

    In biletel (biletoi) suntem anuntati ca, daca predam echipamentele electrice si electronice vechi sau defecte pe care le pastram in casa, primim pe loc un pres de usa nou-nout!

    Hai sa fim seriosi! Cine se extaziaza la un asemenea schimb?

    Daca vrei sa scapi de televizorul cel vechi sau de frigider, te bucura faptul ca, doar poti suna la un numar de telefon si unii vin sa-ti preia deseurile! Pentru ca – se stie! – desi nu se prea pune in practica, nu avem voie sa depozitam la intamplare echipamente uzate, care ne pun in pericol sanatatea. Dar, crede cineva ca X-ulescu se va decide sa spuna pa vechiului aspirator, doar-doar va primi si el un pres?!

    Ca se face un mic dar oamenilor – asta nu e rau! Dar, sa faci aproape un afis – in care hartia si marimea ei costa multisor, imprimarea color – la fel si sa pui cate unul la fiecare usa, la multe usi… nu vad rostul! Pentru ca nu vad viata hartiei pe mai departe.

    Daca, in locul acestei reclame mai mari decat presul meu de la intrare se dadea un pix, de exemplu, il consideram mai folositor, chiar daca era ultimul jaf.

  • Hopa tropa prin oraş,  Verde...

    Cum am sarbatorit Ora Pamantului

    Aseara, pe la 20.25, am inchis calculatorul, am stins televizorul de la noi din camera si luminile din casa. La 20.30 am spus La multi ani! Pamantului.
    Am petrecut „Earth Hour” la bratul sotului meu drag, intr-o plimbare prin cartier. Ca niste romantici ce suntem, ne-am propus sa numaram stelele. Dar… nu prea se vedeau stele pe cer. Asa ca, ne-am pus pe numarat ferestrele luminate de la fiecare bloc pe langa care treceam.

  • Hopa tropa prin oraş,  Pietre...

    Cum circula o stire

    Ieri, in jurul orei 15, am iesit la plimbare cu Maria. Nici n-am facut bine o tura de parc, ca ma suna cumnata-mea: „Sunteti bine?”. Intreba de noi, de George, pe unde suntem, care e cu masina… ca abia dupa aceea sa-mi povesteasca faptul ca in oras, la Fundatie, a avut loc un accident foarte grav, cu un tramvai, sase masini, un autobuz, cu un mort si raniti…
    Detaliile nu le mai povestesc, cred ca le-ati aflat cu totii, intre timp. Daca nu, puteti citi aici sau oriunde, cu o simpla cautare pe Google.
    Am inchis telefonul ingrozita. Mi se adeverise temerea! Nu am oprit niciodata, la acel semafor, pe linia de tramvai. Nu imi era frica de tramvai… dar, nu stiu… preferam sa nu il am in spatele meu – iar pentru acest motiv, am fost luata, de cateva ori, peste picior.
    Sa revin. Am inchis telefonul. Am facut cativa pasi, si aud langa mine: „Costica, ai aflat ce s-a intamplat cu un tramvai? Ma duc repede, sa vad stirile!”. Mai mergem putin. La o toneta, doua doamne vorbeau. „Cica l-au lasat franele! A intrat in sirul de masini ca intr-o piftie…. Doua fete se intorceau de la scoala: „Am auzit ca era un barbat mort sub tramvai!”.
    Pana sa ajungem acasa, stiam toate amanuntele cunoscute pana la acea ora. Parcul vuia. Stirea se raspandise cu repeziciune, din om in om, de la telefoanele primite de la cunoscuti, de la radiourile micute pe care le poarta batraneii cu ei sau de la cele din tonete…
    In sfarsit, se vorbea despre o stire adevarata si nu despre o barfa. Of, Doamne, cat mi-as fi dorit atunci sa aud barfe, zvonuri, minciuni!…