Zece ani de Șapte pietre

Au trecut zece ani de când o fată și-a luat jocul preferat din copilărie și l-a transformat în blog.

Au trecut zece ani cu o scriere ici și cu una colo, cu alta dincolo… într-o ordine total dezordonată.

Au trecut zece ani de când fata și pietrele ei se iubesc și se părăsesc, merg la braț sau se cară în spate.

Au trecut zece ani de când porțile s-au deschis pentru cititorii în pietre

Continue Reading

Am aflat câștigătorul! Află și tu… pe cine trimitem într-o Călătorie în Țara Prăjiturilor!

M-am trezit de dimineață tare, cu o grijă mare! Să pregătesc călătoria de dinaintea călătoriei noastre! Căci și noi, astăzi, plecăm prin lume! La mulți ani, copilărie! 🙂 

31 de comentarii am primit la concursul prin care se putea câștiga o… Călătorie în Țara Prăjiturilor! O carte minunată, scrisă și ilustrată de Gabriel Poenaru, la Editura Doxologia. În stilu-mi caracteristic,

Continue Reading

Concurs de 1 Iunie: câștigă o… Călătorie în Țara Prăjiturilor! :)

Mariei îi plac mult cărțile. Îi place să-i citesc, să-i recitesc, îi place să-și citească, să recitească! Timpul nostru de lectură este întotdeauna un timp de bucurie. Printre bucuriile sale și-ale mele se numără și „Călătorie în Țara Prăjiturilor”, de Gabriel Poenaru – carte apărută la Editura Doxologia. Urmează să o prezint cândva, în #studiouldinmatiz. Însă, până atunci, urmează să mai aducem lectură dulce și bucurie și într-o altă casă!

Căci prietenii de la Editura Doxologia mi-au oferit un exemplar special pentru Ziua Copilului, pentru un cititor de Șapte pietre!

Calatorie in Tara Prajiturilor - Gabriel Poenaru - Editura Doxologia - coperta

Mara – fetița care vede din balconul casei sale până spre Țara Prăjiturilor – are talentul de a deveni, pe loc, prietena oricărui copil care începe să răsfoiască minunata carte! În 115 pagini sunt descrise cu umor și cu tâlc o mulțime de aventuri și de personaje care fac de poveste drumul spre Țara despre care adulții spun, din păcate, că nu există…

Continue Reading

A fi sau a nu fi (fericit). Capcana din online

Pentru că n-am avut timp, dar nici chef – am lipsit câteva săptămâni din online. O mână de oameni m-au întrebat dacă-s bine. Pentru cei mai mulți, n-am mai existat deloc.

De curând, am revenit. Pentru că mi-au revenit timpul și cheful de online. Am revenit zâmbind. Eram împăcată cu cei puțini, cărora le-a păsat o secundă de mine. Eram și mai împăcată cu trecerea mea în uitare.

copacul singur si padurea

Lipsa din online nu a fost un „experiment social”. Nu a fost un pas planificat, în care ar fi trebuit să „calculez” ceva. Dar n-am putut să nu conștientizez

Continue Reading

Șapte feluri de amintiri pe care mi le oferă Facebook

Am învățat să cotrobăi în fiecare zi prin sacul amintirilor pe care Facebook mi le pune la dispoziție. Să aflu ce spuneam într-o zi precum cea de azi – acum un an, doi, trei… șapte, de când am contul.

Amintire de pe Facebook

Și-am realizat că se poate face o împărțire… pe categorii de amintiri. Pentru mine-s șapte. Pentru alții pot fi mai multe sau mai puține…

  • Am amintirile pe care le păstrez vii în suflet – peste care, deși au trecut ani întregi, aș putea băga mâna în foc că s-au petrecut ieri.
  • Sunt și amintirile uitate într-un colț de suflet – care nu par că a fi create abia acum un an, doi, șase, ci par a fi de-o veșnicie sau dintr-o altă viață
Continue Reading

Fără Facebook pe plajă!

Un nou proiect născut din nebuniile mele a fost aruncat în aer și a dat, vorba vine, viețile multora peste cap! 🙂 După o noapte de condus, miercuri dimineață la 7.00 eram la țărmul mării, cu prunca pe brațe, cu telefonul în rucsac și cu o hotărâre fermă: vacanța aceasta, pe plajă, nu se stă pe Facebook! 

Iaca, fleoșc!, ar putea spune unii. Cunoscătorii, însă, știu că decizia nu-i deloc una ușoară. Am devenit dependenți! Eu, una, conștientizez faptul că, de multe ori, stau pierdută cu ochii în ecran. Aflu ce zice unul, ce face altul… și la final, când trag linie, de multe informații m-aș fi putut lipsi lejer. Iar timpul, timpul trecut și… pierdut!… nu mi-l mai dă nimeni înapoi.

Continue Reading

Dacă-ți arăt un umăr gol, nu înseamnă că mă cunoști cu totul

Ceea ce scriu e doar o parte din mine. Ceea ce arăt e doar o parte din ceea ce însemn. Ajung în locuri în care nu-mi dau check-in, mă întâlnesc cu oameni alături de care nu mă pozez și cărora nu le dau tag, mă implic în activități prea puțin cunoscute de alții. Viața mea întreagă e știută de Dumnezeu și de mine, iar o parte mai consistentă din viață e deschisă doar câtorva persoane. Viața mea din mediul virtual, deși una activă – e o frântură din ceea ce sunt.

De aceea, mă uimesc cei care cred că mă cunosc – doar ca să mă judece mai cu spor. Mă uimesc cei care cred că respir între blog și Facebook și, prin urmare, își permit să-și dea cu părerea mai mult decât le permite propria lungime a nasului. Faptul că-mi dezgolesc un umăr – uneori cu grație, alteori stângaci, uneori poate vulgar, alteori surprinzător –

Continue Reading