• Te-Ve(de),  Vorbe de duh

    Rautati la final de an

    * La teve, se intrec toti in a intreba lumea ce-si doreste pentru 2011. Raspunsurile tipice ale don’soarelor care se respecta sunt de genul: „Vreau un barbat frumos, inalt, cu bani – bineinteles!”. Si, asa, razbat fetele in viata.
    * 10 TV are cateva zile de emisie. Cu toate acestea, exista deja momente si emisiuni „best of”.
    * Aflu de la mama sondajelor ca romanii sunt printre primii in clasament in ceea ce priveste saracia, preturile uriase, pensiile si salariile mici. Atunci, cum, Doamne iarta-ma, aceeasi romani se inghesuie ca nebunii la cozi si-si cumpara mancare, o data de Craciun, o data de revelion, cat pentru saptamani intregi? Nu stiam despre criza c-ar face casa buna cu risipa… Stiu insa ca habotnicia si prostia au mare valoare la noi.
    * Pentru ca doar stirile cu uraturi, carnati, rochii si glume nu sunt de ajuns, de doua zile se trage tare de accidentul lui Serban Huidu. S-au trimis corespondenti speciali in Austria, la fiecare ora mai zice unul ceva, mai misca mana carcotasul, mai dau medicii o declaratie…
    Sa ne fereasca Dumnezeu de ceasul cel rau si sa se faca Huidu bine, ca n-am nimic impotriva lui. Dar, parca prea se exagereaza. Vreti sa se insanatoseasca? Rugati-va pentru el, dar mai lasati-l sa se odihneasca! In plus, se mai gasesc unii sa comenteze – asa i-a trebuit, l-au ajuns blestemele! Parerea mea – sa nu-i doresti raul aproapelui. Nu cred ca au avut vreo contributie aici Vadim, Zavoranca, Badea sau altii. Dar cred ca a fost un semn de Sus. Si o noua sansa la viata. O viata in care, macar cele sfinte sa fie respectate – sa nu se mai imbrace straie preotesti pentru spectacol sau sa se faca parodii cu Radio Sfantul Duh FM.
  • Vorbe de duh

    Vreau… jumi-juma

    2010 a fost un an… jumi-juma.
    Jumatate de an cu burtica, jumatate fara – astazi, Maria implineste 6 luni. Astazi, burta mare nu mai inseamna doi in unu, ci simplu – unu in unu 🙂
    Anul acesta, am luptat impotriva curentului si am fost invingatoare. Implinita – din punct de vedere personal. Dar destul de amarata si scarbita de tot ce s-a petrecut, in general, in lumea asta.
    Nu poti fi pe deplin fericit, cand vezi atata nefericire in jur. Atata nedreptate si bataie de joc. Nu mai continui comentariile… ca-s multe de spus – si multe au fost spuse deja in paginile acestui blog.
    Sper ca 2011 sa aduca dreptatea. Vorbele frumoase sa se transforme in fapte. Promisiunile in realizari. Nu ma astept sa fie totul roz. Dar macar jumi-juma… Langa lacrima sa apara si zambet, peste palma sa existe si o mangaiere.
    Vreau sa fie mai bine tuturor. Doar asa, fata mea – si copiii vostri – vor putea creste intr-o lume mai buna. Vor putea studia in Romania, in care buna educatie si performanta – desi sufocate – inca exista. Vor putea sa-si intemeieze o familie aici, acasa, si vor putea vorbi cu mandrie romaneste!
    Vreau un 2011 mai bun pentru tara mea – si nu vreau ca finalul anului sa-mi aduca dezamagire. Vreau ca 2011 sa aduca intelepciune si frica de Dumnezeu pentru cei ce ne conduc. Vreau ca oamenii sa-si pastreze credinta si sa lupte pentru ei. Sa nu renunte. Sa nu se arunce in gol – la propriu ori la figurat – pentru a face rau, in final, tot celor dragi.
    Vreau… sa dam mana cu mana pentru a impiedica sa ne fie furat viitorul! Pentru a avea o viata… macar jumi-juma!
  • Hopa tropa prin oraş,  România,  Vorbe de duh

    Pastrati-va urarile! E criza!

    Azi sunt suparata rau. Si multe ma scot din minti. Pe buna dreptate, as zice – dar cum sa nu tin eu cu mine?!
    Colac peste pupaza, tot azi gasesc in posta si primele urari politice. Hartie buna, groasa, de marimea unei vederi, cu poza si scris, cu un calendar pe partea cealalta.
    Nu conteaza cui apartine. Pentru ca, pot sa jur, nu e o exceptie. Vor mai aparea si alte atentii si asa, tolba postei mele va fi completata cu toate numele importante, culorile politice, dorintele de mai bine si promisiunile promisiunilor pentru 2011.
    Potoliti-va! Nu mai cheltuiti inutil, va rog! Chiar nu intelegeti ca e criza? Ca omul simplu dispera cand vede ca aruncati aiurea, cu bani? Ca urarile de bine nu conteaza, cata vreme nu va gandiiti decat la imaginea dumneavoastra, fara sa miscati un deget pentru cei pe care ii reprezentati? Ca un La multi ani! suna a blestem, cand o paine e mai ieftina decat o scrisorica din asta?
    La mine in cartier, o vedere personalizata (fara calendar) costa 5 lei + pretul hartiei, in functie de dimensiune. Presupun ca la dumneavoastra e mai ieftin, fiind la gramada. Dar ce gramada! Numai in bloc sunt 43 de apartamente! Sa va spun pe unde va stau urarile? Pe jos… contribuind la „dorinta” de a crea o lume mai curata. In cel mai bun caz, in cosurile de gunoi. Credeti c-a ajuns cineva atat de disperat incat sa pupe pamantul ca are un calendar?
    La aranjat cuvinte frumoase se pricepe tot omul. Incercati sa le puneti in practica! Sta in puterea voastra! A celor ce ne conduceti si a opozitiei, deopotriva! Aveti painea si cutitul! Taiati, dar nu in carne vie! Taiati in paine – si inmultiti painea! Puteti face asta.
    Propuneti-va pentru 2011 un trai decent pentru tot romanul. Propuneti-va sa nu mai mintiti si sa nu mai furati. Sa ajutati oamenii – nu dandu-le de pomana, ci respectandu-le munca! Abia asa voi intelege si voi pretui un gest simbolic, o urare primita prin posta. Pana atunci, macar de ochii lumii, faceti economie!
    Aveti picioare? Iesiti din birouri si vedeti realitatea, vorbiti cu lumea. Aveti blog? Folositi-l! Cine vrea sa va obtina urarile, stie unde sa va caute.
  • Pietre...,  Vorbe de duh

    Mama si copilul in confruntare cu hotii de (b)ani

    Cu aproape 35 de ani in urma, se nastea fratele meu. Mama a avut dreptul la vreo trei luni si jumatate libere, apoi s-a intors la serviciu. Tata facea naveta – pleca dimineata la 5 si se intorcea seara la 17. Nu a fost usor.
    Pe la patutul bebelusului si in casa noastra, pana la 2 ani si jumatate, s-au perindat nici mai mult, nici mai putin de 13 femei. In functie de faptele lor, acestea rezistau de la cateva zile pana la cateva luni. Una a fost data afara pentru ca a fost prinsa furand, alta se interesa mai putin de copil, dar intreba mereu cand se intoarce domnul profesor acasa, alta a zis ca are 68 de ani si, cand i-au descoperit buletinul avea, de fapt, 86! Fiecare a fost cu povestea ei…
    Dupa doi ani si jumatate, frate-meu a fost dat la cresa. Dar, bolnavicios fiind, cand iti era lumea mai draga, el trebuia sa ramana acasa.

    Cand a implinit sapte ani, m-am nascut eu. Nici atunci nu a fost usor. Dar am avut un fratior care m-a iubit ca pe ochii din cap si care mai statea cu mine. Am avut si doi batranei, care m-au ingrijit ca pe nepoata lor. Si eu i-am simtit ca pe bunicii mei si-i iubesc si acum, cand ei s-au dus de mult timp… Mama s-a intors tot asa, repede, la serviciu, iar tata facea, in continuare, naveta.
    Privind in urma, nu reusesc sa inteleg de unde mai aveau oamenii astia vlaga! Munceau ca nebunii, iar cand ajungeau acasa o luau de la capat. De unde mai aveau putere, zambet, chef de joaca?

    Dupa ani si ani… a parut ca lucrurile s-au mai aranjat. Ca s-a constientizat importanta apropierii dintre mame si copiii lor. Importanta alaptarii la san. Importanta dezvoltarii emotionale a celor mici. Astfel, s-a stabilit ca mamele (sau tatii) pot sta in concediu de crestere a copilului pana la doi ani. Cu o indemnizatie de 600 de lei. Apoi, s-a considerat ca suma le discrimineaza pe mame – si s-a stabilit ca indemnizatia sa fie 85% din salariu, dar nu mai putin de 600 lei, nici mai mult de 4000 de lei. 4000? Waw! Nu s-a mai discutat despre discriminarea copiilor – care au toti o gura si un fund si aceleasi nevoi. In fine… Important e ca, totusi, se actiona in favoarea familiei. Ca si femeile cu studii superioare si mari realizari pe plan profesional erau incurajate sa devina mame.
    Din pacate, contextul a facut ca unele femei sa-si doreasca un copil pentru bani si pentru asigurarea a doi ani stabili, in timpul crizei. Sa nu ne ascundem dupa deget! Cand s-a facut un pas inapoi si indemnizatia a scazut pana la 70% din salariu, mi-a fost dat sa aud niste plangeri de toata jena din partea unor mame. Protestul lor – total intemeiat! – a scos la suprafata si unele afaceri… iar daca afacerea iti include proprii copii, nu e ok.
    Afaceri cu cei mici fac si guvernantii. Ii pun de pe acum sa plateasca pentru ca s-au nascut. Deciziile impotriva lor se iau si se impun pe banda rulanta. E adevarat ca un copil se face intr-o noapte – dar se plamadeste in noua luni. Apoi, intr-o viata intreaga.
    Conducatorii nostri nasc o idee intr-o noapte de insomnie – ori, din contra, o viseaza! – si vor ca maine sa fie pusa in practica. Mereu in favoarea lor. Mereu in defavoarea multimii. Acum, in diverse variante, se doreste reducerea perioadei de concediu, reducerea indemnizatiei….reducerea dorintei de a mai avea un copil.

    Sa ne intoarcem acum 35 de ani. Vremurile acelea – si chiar unele mai recente – sunt dovada vie ca un copil creste, in ciuda tuturor greutatilor. Dar asta nu inseamna sa ne batem joc. Daca s-a oferit un dram de bine, nu inseamna ca ne-am luat gura de aer pentru inca zece ani. Mai ales cand schimbarea in rau se vrea a fi facuta imediat.

    Cand am intrat in concediu de maternitate, am spus ca nu voi ramane mai mult de un an acasa. Stam la un loc cu parintii mei si avem ajutor. Binele acesta vine insa tot dintr-un handicap al vremurilor actuale – nu ne permitem casa noastra. Dar e bine ca ne intelegem cu totii si avem sprijin neconditionat. E mai mult decat perfect!
    In schimb, prietenele mele sunt singure. Parintii lor – ori nu mai sunt, ori sunt departe, ori sunt destul de tineri si inca muncesc. Ele nu pot sa puna in practica, de la o zi la alta, nebuniile unor absurzi care ne conduc. Poate ca doi ani sunt vreme multa de „stat degeaba”. Dar asta poate spune doar un om care nu stie ce-i ala copil, care nu stie ce-s alea greutati. Cati isi permit, din salariu, o bona cu diploma (nu una dintre cele 13 pe care le-a avut fratele meu)? Cati isi permit sa plateasca o bona si sa mai si traiasca? Pentru a inlatura indemnizatiile de mii de lei, se da in cap celor care primesc, in medie, doar o mie de lei.
    Cate dintre mamele aflate acum in concediu mai au un serviciu, dupa atatea disponibilizari? Cate vor fi date afara dupa jumatate de an? Se ofera conditii si lumea nu vrea sa munceasca? Exista crese suficiente si locuri libere? Exista posibilitatea de a avea un viitor stralucit si noi ne impotrivim destinului? Sa fim seriosi! Se lumineaza viata Romaniei daca se fura copiilor timpul petrecut cu mamele lor si banii de pampersi?
    Sunt multe intrebari a caror raspuns ramane in ceata. Sunt multe decizii care se vor lua in ciuda a toti si a toate. Nu din firimituri se face viitorul! Dar cine ma asculta pe mine?…
  • Vorbe de duh

    Traiesc in lumea in care…

    … se realizeaza icoane cu Pruncul Iisus, tinanad in maini o minge de fotbal.
    … tineri casatoriti pun sondaje pe internet, daca sa faca avort sau sa pastreze copilul.
    … inainte de a te sinucide, lasi mesaj pentru prieteni pe Facebook.
    … referitor la Elena Udrea se spune „veniti sa luam lumina”.
    … televiziunea publica e o unealta a puterii.
    … se taie panglica pentru 10 km de autostrada.
    … exista strazi „desenate” cu doar o jumatate de trecere de pietoni.
    … legile bune se voteaza – din greseala!
    … se fac „spectacole” cu Soric si Toba, Popa si Dascalu.
    … tricolorul poate avea sase culori.
    … statuile se imprejmuiesc cu lanturi.
    … ii poti scrie mesaj unei vacute.
    … Fernando de la Caransebes e o vedeta.
    … „Ori suntem golani ori nu mai suntem” a devenit o vorba celebra.
    … a fi pitipoanca e o virtute.
    … daca nu-ti maresti buzele nu existi.
    … barbatii reclama la OPC prostituatele.
    … ti se da in cap pentru trei lei.
    … locomotivele iau foc din senin.
    … tramvaiele se suie pe trotuar.
    … orbii au carnet de sofer.


  • Te-Ve(de),  Vorbe de duh

    Din nou, despre sinucidere

    Sinuciderea Madalinei Manole a starnit un adevarat spectacol mediatic – spectacol ce nu s-a incheiat inca.

    Povestea tinde sa se repete acum. La acesta ora, trei televiziuni dezbat, cu invitati si tot tacamul, moartea solistei de opera Roxana Briban.