Valoarea unui morcov

Cat costa aproape doua kilograme de morcov?
A. poate 92,43 de lei…
B. poate 3,6 lei…
C. poate 25,38 de lei…

Raspunsul corect poate fi oricare dintre aceste trei variante! Cum? Simplu!
In seara asta, dupa serviciu, am mers cu George in Carrefour, sa facem cateva cumparaturi. Din putin in putin, cosul nostru s-a cam umplut. Am zis, la un moment dat, ca am depasit 200 de lei, apoi 250. Cand am ajuns la casa ni s-au cerut 363,21 lei.

Continue Reading

Pentru cunoscatori

  • Imi place sa fiu casatorita… Este atat de minunat sa gasesti acea persoana speciala pe care sa vrei din toata inima sa o faci nefericita pentru tot restul vietii! (Rita Rudner)

  • Nu m-ar deranja ca nevasta mea sa aiba ultimul cuvant, numai sa ajunga odata la el! (Henny Youngman)

Continue Reading

Anti Valentine’s Day

Pentru ca:
– nu simt c-as apartine acestei sarbatori;
– de fapt, nici macar nu apartin ei;
– nici echivalentul romanesc nu ma impresioneaza, dar macar este de-al meu…;
– daca iubesc, iubesc in fiecare zi;
– daca nu iubesc, nu iubesc nici astazi;

Continue Reading

Lacrimi

Astazi am realizat, din nou, cat de batrani suntem noi, tinerii. Nu mi-e teama sa generalizez si felicit exceptiile!
Astazi, la Colegiul National „Mihai Eminescu” este mare sarbatoare. 160 de ani de la nasterea lui Eminescu, 145 de ani de la infiintarea liceului. Cu ocazia asta, un maraton de activitati. Si un moment care mie mi-a fost tare drag. Sa vad cum apar, rand pe rand, fosti elevi. Cei mai vii si mai fericiti, mai plini de viata – cei din promotia 1959! Au terminat liceul acum 51 de ani si inca mai pastreaza legatura. Nu doar o data pe an, ci chiar mai des. E fascinant.

Eu am terminat liceul acum opt ani… si pot sa spun pe degete despre cati dintre colegii mei mai stiu amanunte recente. Pastrat legatura – suna parca prea pompos… Si ar fi prea mult. E trist. Fugim mereu, ca sa fim la timp cu toate treburile noastre. Descoperim, astfel, ca niciodata nu mai avem timp. Ne bucuram cand auzim ceva de bine despre cineva, dar de intalnit ne intalnim, poate, la o inmormantare. Mai mergem la o petrecere si stam ca lesinatii, pe scaune, privind cum adevarata distractie se petrece in cercurile parintilor nostri – care n-au uitat sa faca diferenta intre munca si timp liber, care n-au uitat sa se prefaca odihniti, chiar daca sunt obositi.

Am tinut mult la colegii mei. Cu toate bunele, cu toate relele prin care am trecut impreuna. Ma mai pot lauda ca aproape ii mai stiu pe toti, dupa nume si prenume, din clasa I si pana la master. Dar atat. Nu e suficient. Si-mi dau lacrimile… Sunt o fraiera. O fraiera ca n-am facut nimic mai mult pana acum, o fraiera ca mi se pare timpul pierdut si abandonez din nou. Si atunci, ce rost mai au lacrimile?
Continue Reading