Despre noi (eu, ăla şi celălalt…)
Am fost întrebată, de multe ori, ce fac eu cu ăla, de ce vorbesc cu ăla, ce treabă am cu ăla, de ce nu înţeleg că ăla nu e un om prea ok, că ăla e cu nasul pe sus, ăla e fraier, cu ăla nu se poate discuta, ăla e mult prea diferit faţă de mine… şi tot aşa. Ăla e întotdeauna o altă persoană. Şi celălalt – de întreabă – e mereu altul. Uneori, ăla poate fi celălalt, la fel cum celălalt poate deveni ăla.
Surprinzător e că am reuşit, mai mereu, să comunic şi cu ăla, şi cu celălalt, fără piedici. Cu regretul, totuşi, că ăla şi celălalt nu au, aproape niciodată, vreo treabă unul cu altul.
Şcoala (de ieri, de azi, de… mâine?)
Îmi amintesc că aşteptam, mereu, începutul şcolii, cu emoţie. Îmi amintesc că mi-a plăcut, întotdeauna, la şcoală. Îmi amintesc, cu drag, de profesorii pe care i-am avut. Îmi amintesc că am făcut parte dintr-o generaţie norocoasă. Am fost ultima serie care a scăpat de examenul de capacitate şi care a dat admitere normal, la liceu. Am fost ultima generaţie care a dat bacalaureatul în forma lui veche şi cunoscută de toată lumea. Mai târziu, în studenţie, am făcut parte din ultima serie care a studiat patru ani şi care a făcut un master de plăcere, nu din obligaţie.
După ce-am terminat şcoala – toate şcolile – am privit cruciş la ceea ce venea din urmă. Am zâmbit şi, cu o doză de inconştienţă, am strigat: După mine, potopul! Şi potop a venit. Şi nu se mai opreşte dezastrul a ceea ce mai numim noi astăzi – şcoala românească.
Despre gluma – in serios
Scopul unei glume nu este de a degrada fiinta umana, ci doar sa-i reaminteasca faptul ca este deja degradata. (George Orwell)
SOC! Nu mai vrea pe prima pagina!…
Ziarele colorate sunt pline ochi de informatii, care mai de care mai neinteresante. Personajele prezentate mi se par la fel. Colorate si neinteresante.Nu cred ca paparazii se pot baga in viata ta cu bocancii, daca nu ii lasi. Sunt atatea exemple de persoane publice, care nu apar in tabloide decat foarte rar sau deloc. Dar, cand despre unii oameni se scriu cate 5.000 de titluri in jumatate de an, e o problema. Dintr-un nimic – se mai naste o vedeta pe scena vietii noastre…Caiet de fitze – 50 de lei
Am crezut ca nu vad bine. Apoi, am crezut ca e gresita eticheta. Am luat caietul si l-am dus in fata unui aparat din acela, care afiseaza pretul corect. Nu, nu ma inselasem. 50 de lei.Distractia unor suflete veninoase
In copilaria mea, in parcul din Alexandru intalneam adesea un barbat bolnav, cu minte de baiat, care se balanganea din toate cele cand mergea. Il chema Costel, dar lumea ii spunea Robocop…
Prezenta lui nu trecea niciodata neobservata. Unii si altii il luau la misto, iar el se supara tare. Tipa si-i certa dar, degeaba… Apoi, se intalnea cu cate o batranica, de la care primea un banut, un mar sau altceva bun – numai ca sa taca…
Costel isi acceptase destinul de Robocop, dar nu uita sa le aminteasca celor care radeau de el: Aveti capul ala pe umeri numai ca sa nu va ploua in gat!
Viitor calculat in paine – vai de painea noastra!
Cand eram eu mica, visam ca voi creste si-i voi rasplati pe ai mei pentru tot efortul, pentru toata dragostea lor, pentru toate momentele in care s-au lasat pe ei – ca sa nu simtim noi greul. O sa cumpar si eu o paine-n casa!, ziceam cu mandrie si cu o inocenta nerabdare.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase