• Vorbe de duh

    Revoltă în lumea legumelor

    Sunt o persoană comunicativă. Uneori, exagerat de comunicativă. Vorbesc mult. Mult şi bine… dar nici formula mult şi prost nu mă ocoleşte… Sunt directă. Nu ştiu s-o iau pe la Ploieşti, ca să ajung la problema care mă frământă. Nu bat șaua, să priceapă calul. Nici nu cred că este nevoie.

    Cu mine, lumea este (sau ar trebui să fie) destul de relaxată. Pentru că, ceea ce zic – exact aceea vreau să spun.

    De exemplu, dacă tu începi o cură de slăbire cu varză, pleci la piaţă şi te întorci cu un sac de cartofi, eu te întreb: De ce-ai luat cartofi? Adică, fix – la ce-ţi trebuie cartofi, nu ziceai că vei mânca varză?! Dacă tu prin asta înţelegi că eu te cert şi-ţi cer socoteala pentru banii pe care i-ai cheltuit, că nu-ţi respect deciziile, că te fac grasă ori, mai ştiu eu ce, e problema ta!

    Mă enervează la culme să-mi fie interpretate vorbele, chiar dacă ele nu lasă motiv de interpretare. Şi mă disperă jignirile care apar după… că doar nu s-o lăsa persoana (aparent jignită) mai prejos. Şi-s înjurată la genul – păi, da, dar tu mănânci morcovi!

  • Cerul şi pământul,  Hopa tropa prin oraş,  Vorbe de duh

    Flori de toamnă la Grădina Botanică

    [POZE! Postarea asta are şi POZE! :)]

    De pe 23 octombrie, tot ne promitem că vom ajunge în Grădina Botanică, să admirăm cea de-a 35-a ediţie a expoziției Flori de toamnă. Astăzi, am reuşit. Şi ne-am încărcat de frumos, de culoare, de… toamnă! 

    Ne-am încărcat şi de ceva nervi şi nedumerire. Când am plătit intrarea (5 lei/ persoană), am întrebat dacă se percepe taxă foto. Da, 50 de lei! Hmm… adică… cinci sute de mii de lei vechi! Motiv pentru care am hotărât să nu scoatem aparatul din geantă. Asta, deşi toată lumea poza la greu – gratis, normal! De fapt, nu cred că am întâlnit prea multe persoane care să nu facă poze… Şi, totuşi, am continuat să nu scot aparatul. Asta până când, în prima seră, l-am întrebat pe unul dintre cei care păzea, care-i faza. Dacă există sau nu o taxă foto. Mi-a spus un nu hotărât, care m-a îndemnat la pozat. La ieşirea din Grădina Botanică, m-am oprit din nou la poartă, să mă lămuresc dacă doamnele şi-au bătut joc de mine, atunci când mi-au cerut 50 de lei. Cică nu

  • Pentru minte,  Te-Ve(de),  Vorbe de duh

    Cum să-ţi înfigi singur cuţitul în spate

    Detest bălăcărerile care urmează imediat după încheierea unor relaţii. Descoperirile care se fac şi anunţarea lor în gura mare. Dorinţa celui care atacă de a fi compătimit şi mângâiat. Suferinţa lui – dusă la exterm.

    Marghiolina era o profitoare! A stat cu mine doar din interes nouă ani! Am suportat să-i miros picioarele puturoase şi i-am acceptat aventurile, pentru că o iubeam! Am văzut-o cu bube pe faţă şi i-am mângâiat mereu şuncile! Da, pentru că Marghiolina arată cu adevărat bine doar în pozele prelucrate! Şi, ştii ce? Are un sfârc lipsă!

    sau

  • Te-Ve(de),  Vorbe de duh

    Durere ciopârţită în direct

    Aseară, voiam să scriu ceva despre ştirile Kanal D, dar cred că modul în care mi-aş fi exprimat gândurile ar fi scos din mine tot ce-i mai rău. Aşa că, am tras aer în piept, mi-am înecat înjurăturile şi am hotărât să mă liniştesc. Fără intenţia de a renunţa, totuşi, la această postare.

    În general, faţa lui Christian Sabbagh mă amuză. Felul lui de a zice, pe la 19, după jumătate de oră de la începerea jurnalului, „bine v-am găsit!”, e demenţial! Felul lui, de a-şi da cu părerea la fiecare final de material, cu un glas mieros, de bătrân înţelept… este o glumă pe faţă! Trecerea de la o ştire la alta e mereu făcută în trei paşi: rotirea scaunului, schimbarea camerei de filmat şi… BAU! Pentru că, bătrânul înţelept cu voce mieroasă se transformă imediat într-un prezentator feroce, cu o voce puternică, de te bagă în sperieţi! Pentru că ştirile de seară de la Kanal D sunt un Halloween continuu… un scenariu de groază – prin conţinut şi prin maniera „profi” de realizare a jurnalului.

    Atentă la prezentator, cu zâmbet tâmp, nu mai reuşesc să mă întristez la noutăţile cu morţi, răniţi, babe violate şi politicieni corupţi. Aseară, însă, amuzamentul s-a transformat în nervi, o dată cu transmisiunea în direct, făcută din casa unei amărâte, căreia i-a murit bărbatul în accidentul din Ungaria. Accidentul în care 14 oameni au murit, striviţi de un TIR. Ei, ideea e că madam Dana, reporteriţa, era cuprinsă de patosul directului şi de drama familiei. Cu o faţă crispată, băga şi mai tare cuţitul în rană. Te doare, nu-i aşa?, Ce simţi acum, când ştii că n-o să-ţi mai vezi bărbatul intrând pe poartă?, Ce-o să-i spui copilului tău?, Nu mai ai cuvinte! Îţi vine să strigi în gura mare, nu?!

  • Pentru minte,  Te-Ve(de),  Vorbe de duh

    Despre capre şi bube pe suflet

    Niciodată nu am înţeles grija excesivă a oamenilor pentru capra altuia. Cu atât mai puţin, am înţeles caprele astea – devenite adevărate vedete! Nu înţeleg rolul de news alert care anunţă, cu surle şi trâmbiţe, nunta unuia, divorţul altuia, botezul unora la care am văzut nunta, dar încă nu – divorţul.

    În acelaşi context, nu înţeleg, într-o lume plină de accidente – de ce un singur accident contează. De ce doar acela e răsucit pe toate părţile şi mestecat până la epuizare.

  • Hopa tropa prin oraş,  Vorbe de duh

    Iaşul – încâlcit în sărbători

    Din nou, ca în fiecare an, la Iaşi au fost confundate şi amestecare sărbătorile. Ziua Sfintei Parascheva (trecută în calendar şi imposibil de modificat) şi Zilele Iaşului – cu târguri, hăhăială, concerte, mâncare şi fel de fel. Rezultatul îmbinării celor două evenimente – un bâlci.

    Nu am fost niciodată împotriva sărbătorilor oraşului. Ca să nu-mi ridic lumea în cap – zic că e ok, aşa cum sunt. Nu mă mai lungesc inutil, explicând teoria chibritului. Singurul lucru despre care nu cred că e ok deloc, dar DELOC!, este coincidenţa asta de date. Îmbinarea de prost gust – dintre sacru şi profan.

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Vorbe de duh

    Scrisoare deschisă către un cârcotaş necredincios

    Apropierea zilei Sfintei Parascheva, numărul mare de pelerini care vin la Iaşi, neîncetat, încă de duminică, credinţa unora şi necredinţa altora au început să fie, din nou, subiecte de dispută. Dacă îndrăznesc să citesc parte din comentariile de la sfârşitul unui articol din ăsta, de sezon, mă umplu de tristeţe şi de neputinţă. Ştiu – şi totuşi nu încetez să mă sperii de câtă răutate există în lume.

    Aici nu e vorba doar despre a crede sau a nu crede. E vorba despre a respecta credinţa sau necredinţa altuia! De ce trebuie să ne bălăcărim, cu orice ocazie? De ce trebuie ca, pe teme religioase, bălăcăreala să atingă cote uriaşe? Citeşti ceva, nu-ţi convine, treci mai departe! De ce te bagi în discuţii fără rost, doar ca să împroşti cu noroi?