Cam așa-s cerurile de la fereastra mea. Fascinante! De speriat și de bucurat!
Apusul dintr-o zi de marți
A trecut ceva timp de când n-am mai pozat de la fereastra mea.
A trecut ceva timp de când nu m-am mai bucurat de un apus.
Azi… azi era vremea!
Poveste de noapte cu luna și iubiri încâlcite
Luna-i așa, trecută de jumate. Tura aceasta am vânat-o seară de seară, de când era îngustă cât un fir de iarbă. I-a plăcut să se lase urmărită, căci mi-a bătut în fereastră în fiecare noapte și m-a lăsat să-mi înec gândurile în strălucirea ei.
Pierdută eram și de data asta în ochii săi. Te-ai născut noaptea!, mi-a spus. De asta mă iubești atât de mult!
Șapte pași spre răsărit și-o fotografie furată despre iubirea adolescentină
Poveste cu stele scrisă dimineață, la 4.59
Mi-e dor de stele…, îmi spuneam ieri, pe la prânz. Și-un pic, așa, îmi venea să-mi plâng de milă.
Uite, stelele!, o aud pe Maria aseară, izbucnind din senin. Era 21.30 și două stele sclipeau deasupra băncii noastre. Vai, deja a-nceput să se întunece la ora asta…, am constatat cu uimire. Acum câteva zile, pe la 10.00, încă era lumină. Găsisem deja noi motive de a mă plânge…
Într-o poziție destul de ciudată, eu scursă pe bancă și Maria cocoțată și întinsă pe mine, priveam amândouă stelele – în egală măsură fericite și nemulțumite.
Cerul ce mi s-a oferit în dar
Aseară stăteam într-un balcon. Aveam o bere cu lămâie în mâini și o priveliște… îmbătătoare în fața ochilor. Nu… berea nu a avut nicio vină și nici un efect. Însă muntele, pădurea, toate nuanțele acelea de verde pe care le ador, aerul tare și tare bun mă făceau să-mi doresc să nu mai plec de acolo. O, Doamne!, am gândit. Mâine seară voi reveni între betoane. Mâine seară mă voi așeza pe pat și voi revedea blocul din față…
Uitasem, biata de mine, că și fereastra camerei mele îmi poate oferi daruri de preț.
Cine spune că dacă stai la etajul 6 nu poți să te ocupi de grădinărit? :)
Cam așa arată grădina din fața blocului nostru,