• Ale tinereţii valuri,  Drumeţii,  Maria-Paula

    Concediu la mare

    Îmi tot vine să amân scurta poveste de concediu, dar mi-e teamă că se întețesc ploile și mai vine și iarna – că expiră pozele cu marea cea frumoasă, cu soarele cel simpatic, cu nisipul cald și cu odihna de care ne-am bucurat! N-aș vrea să nu spun nimic despre perioada 22-27 august – primul nostru concediu în trei la mare!

    * Drumul de la Iași la Eforie Nord a însemnat, pentru Maria, cel mai lung timp petrecut vreodată în scăunelul de mașină. Așa că, am pornit noaptea, pe răcoare, pentru ca ea să doarmă și, astfel, să i se pară că numai ce-a închis și-a deschis ochii, și-a ajuns la mare. N-a fost așa, deoarece o treime din drum a stat trează, ne-a cântat și ne-a arătat soarele ce răsărea din farurile mașinilor.

  • Hopa tropa prin oraş,  Maria-Paula,  Publicitare

    Festivalul Zăpezii pune vara pe pauză

    Maria, mergem să vedem zăpada?, îmi întreb, zâmbăreață, copila. Maria mă privește neîncrezătoare. La cei doi ani ai săi, nu are fixate perfect în minte structura timpului și succesiunea anotimpurilor dar, parcă… parcă îi promisesem că la sfârșitul lui august mergem la mare – nicidecum că vine Moș Crăciun!
    Cu toate astea, entuziasmul meu o cucerește! Aude povești despre pinguini, un iglu – două, trei… oameni de zăpadă și brazi ninși. E fascinată, iar drumul în mașină – din Alexandru, până la Centrul Comercial Felicia – i se pare o veșnicie!

  • Maria-Paula

    Are mama o fetiță…

    … cât un ghemotoc! Așa era acum doi ani! Acum, privesc spre ea și nu-mi dau seama cum și când ghemotocul s-a transformat într-o adevărată domnișoară!

    De două zile, Maria-Paula se laudă tuturor că are… 2 ani! Doi ani frumoși, luminoși, fericiți! Și-o viață înainte, în fața căreia nu mă rog decât pentru sănătate!

  • Maria-Paula,  Şcoala părinţilor

    Ferice de mintea unui copil!

    În preajma Crăciunului, Maria a văzut un triunghi de brânză topită și a zis: Badu! (=bradul). Apoi, prin ianuarie, a văzut un semnul întrebării pe bluza mea și a exclamat: Doi! Mai târziu, dând cu ochii de revista Dacia literară și-a ațintit privirea pe căciulița de la ă și mi-a spus: Uite, luna! Și tot așa.

    Încă e în perioada aceea nealterată, în care învață, face analogii și lasă imaginația să-i zburde. Vede luna, brazi și cifre acolo unde noi vedem – sec și trist – doar ceea ce este. Asta, în cazul în care ne mai obosim să observăm…

  • Bucurii,  Maria-Paula

    Ta-ta-tani!

    Când eram mică, ziua de 8 martie era Ziua Mamei. Apoi, am crescut. Ziua Femeii nu a mai însemnat nimic pentru mine. Poate, pentru că nu m-am simțit niciodată… femeie – la modul acela cochet, fițos, războinic!

    În dimineața aceasta, de 8 martie 2012, când mi s-a urat Ta-ta-tani! (La mulți ani!) – am inflorit. Astăzi e, într-adevăr, ziua mea!

  • Maria-Paula,  Şcoala părinţilor

    Baba şi Moşu’ vs. Tanti şi Nenea

    Pe când avea mai puțin de 2 ani, Maria s-a uitat la o femeie care trecea pe lângă noi, a întins degetul spre ea şi a început să ţipe: Baba, baba!

    Doamna, o bunicuţă cochetă, s-a oprit şi a întrebat-o: Poftim? Eu eram verde, albă, stacojie şi voiam să dreg busuiocul: E tanti! Spune tanti! La care Maria, mai pornită: Baba! Şi tot cu degetul aţintit: Baba!!! Mi-am cerut iertare şi apoi, dacă tot nu reuşise pământul să mă înghită, am încercat să dispărem cât mai repede din zonă.

  • Maria-Paula,  Şcoala părinţilor

    Respecţi intimitatea copilului tău?

    Prin decembrie 2012, într-un exces de zel, am şters cele două albume de pe Facebook în care o prezentam lumii pe Maria-Paula. Pe copilul meu, adică. În primul album, până la un an, se adunaseră vreo 60 de poze. În al doilea, vreo 20. Pare puţin… având în vedere că unii părinţi postează lejer câte zece poze dintr-o singură zi – fără să fie vorba de vreun eveniment deosebit. Pentru mine – 80 de fotografii erau deja multe. Cu toate că însemnau doar o alegere pe sprânceană – cu minunăţia mea, în rol de personaj principal.

    De ce-am făcut asta? De ce am hotarât să dau delete? Pentru că mi-am dat seama că nu respect intimitatea copilului meu. Aveam pe atunci patru poze de profil cu mine, iar Maria avea de 20 de ori mai mult – în doar un an şi jumătate! Avem vreo 400 (4000 în 2020) de prieteni în listă – vorba vine – dintre care unii nu îmi sunt nici măcar cunoştinţe apropiate. Oare copilul meu era de acord să fie expus aşa, în văzul lumii? Poate că da. Însă… se naşte o întrebare a viitorului: cu ce tupeu îi voi cere, atunci când va creşte, să nu vorbească cu străinii, să nu ofere poze şi date personale, să-şi aleagă cu responsabilitate prietenii din offline şi din online – dacă eu îi expun viaţa continuu în public, în ochii unor oameni de care el nici n-are habar?