Jocuri dintr-o alta copilarie

Desi exista in sectiunea Despre blog explicatia – De ce pietre? De ce sapte?, mai multi mi-au cerut sa le povestesc despre jocul Sapte pietre. Astfel, am descoperit si descopar in fiecare zi ca jocurile copilariei mele se ingroapa undeva, intre calculator si televizor, intre singuratate si sedentarism, intre generatia mea si noua generatie… Acum, cu cat esti mai copil, mai tanar, mai modern, mai proaspat… cu atat mai mult risti sa fii mai inchistat, mai egoist, mai stapanit de tehnologie si poate… mai batut in cap. Nu spun asta pentru a jigni. Nici nu-mi face vreo placere. Sunt pe cale de a deveni mama, iar propriile mele vorbe si idei ma ingrozesc.
Pe vremea mea adunam capace si organizam olimpiade sportive in fata blocului. Ieseam cu paturica in parc. Faceam concursuri de Miss si de cultura generala. Jucam mult iubitele Sapte pietre, dar si Ascunsa, Baba Oarba, Ratele si vanatorii, Ursuletul doarme, Tarile, Incetul cu incetul se fabrica otetul, Mima, Sotron, Somer, Maroco, Telefonul fara fir, Coarda, Ata, Prinsa, Lapte gros, Flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti, Tomanap, Fazan, Spanzuratoarea, Leapsa, Tara, tara, vrem ostasi, Pacalici, Popa prostu, Razboi, Macaua

Continue Reading

Profesor la infinit si un pic de pensionar

Sufrageria noastra, luata pe nepregatite, n-a fost niciodata un loc de primit musafirii. Ea a reprezentat mereu o camera de studiu. Masa a fost plina de carti, manuale, caiete, hartii si hartiute. La ea s-au facut planuri si planificari, s-au corectat lucrari, s-au impletit destine. Nu stiu ce avea tata mereu de innoit, de pregatit, de aranjat. Pentru fiecare ora. Pentru fiecare clasa. Pentru fiecare elev. Ce, nu predai aceeasi istorie? Nu te plictisesti, la un moment dat? – il intrebam. NU!, imi raspundea el. De fiecare data e altfel!

Continue Reading

Cirese cu avertisment

Ieri am reusit sa ajung la Husi.
Pe drum, cate un copilas ma imbia cu cirese. Si, la un moment dat, am oprit. Am iesit pe jumatate in afara carosabilului, intr-un loc cu vizibilitate buna. Totusi, oricate scuze as cauta sa-mi gasesc, adevarul dus pana la capat este ca, acolo unde am oprit, nu se terminase inca linia continua.
Iar, cum mie nu-mi merge bine atunci cand nu sunt corecta… dupa ce am platit ciresele, in spatele meu a aparut si masina politiei. Bun! Ce sa mai comentez? Am zambit frumos, mi-am asumat vina si nu am avut obiectii.

Continue Reading