Acum cinci ani, pe vremea asta, eram in Spania. Invatam, calatoream si petreceam. Intr-o noapte, mai toti din gasca Erasmus eram la discoteca. Totul ok – cel putin in limita a ceea ce intelegeam eu prin ok. La un moment dat, si-au facut aparitia vreo cinci tineri in carucioare cu rotile si alti prieteni de-ai lor. Eu – mare iubitoare de dans – m-am dat de-o parte. Eram mirata si, intr-un fel, rusinata. Ma gandeam ca, daca voi continua sa dansez, va fi ca si cum le-as face lor in ciuda – uite, eu pot sa ma misc!… Apoi am realizat ca acei tineri stiau unde au venit. Le priveam bucuria de pe chip si dansul lor din scaun. Erau fenomenali! Mi s-a facut, din nou, rusine. De mintea mea ingusta. De gandirea mea limitata.
La multi ani!
Parca mai ieri faceam aceeasi urare – La multi ani, iubitul meu!
Astazi, completam – La multi ani, tati!
Sa fii sanatos si sa ne fericesti muuulte toamne de acum inainte!
27
Jocuri dintr-o alta copilarie
Desi exista in sectiunea Despre blog explicatia – De ce pietre? De ce sapte?, mai multi mi-au cerut sa le povestesc despre jocul Sapte pietre. Astfel, am descoperit si descopar in fiecare zi ca jocurile copilariei mele se ingroapa undeva, intre calculator si televizor, intre singuratate si sedentarism, intre generatia mea si noua generatie… Acum, cu cat esti mai copil, mai tanar, mai modern, mai proaspat… cu atat mai mult risti sa fii mai inchistat, mai egoist, mai stapanit de tehnologie si poate… mai batut in cap. Nu spun asta pentru a jigni. Nici nu-mi face vreo placere. Sunt pe cale de a deveni mama, iar propriile mele vorbe si idei ma ingrozesc.
Pe vremea mea adunam capace si organizam olimpiade sportive in fata blocului. Ieseam cu paturica in parc. Faceam concursuri de Miss si de cultura generala. Jucam mult iubitele Sapte pietre, dar si Ascunsa, Baba Oarba, Ratele si vanatorii, Ursuletul doarme, Tarile, Incetul cu incetul se fabrica otetul, Mima, Sotron, Somer, Maroco, Telefonul fara fir, Coarda, Ata, Prinsa, Lapte gros, Flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti, Tomanap, Fazan, Spanzuratoarea, Leapsa, Tara, tara, vrem ostasi, Pacalici, Popa prostu, Razboi, Macaua…
Profesor la infinit si un pic de pensionar
Sufrageria noastra, luata pe nepregatite, n-a fost niciodata un loc de primit musafirii. Ea a reprezentat mereu o camera de studiu. Masa a fost plina de carti, manuale, caiete, hartii si hartiute. La ea s-au facut planuri si planificari, s-au corectat lucrari, s-au impletit destine. Nu stiu ce avea tata mereu de innoit, de pregatit, de aranjat. Pentru fiecare ora. Pentru fiecare clasa. Pentru fiecare elev. Ce, nu predai aceeasi istorie? Nu te plictisesti, la un moment dat? – il intrebam. NU!, imi raspundea el. De fiecare data e altfel!
Un premiu din alte vremuri
Astazi se incheie un nou an. Cam usor… la cate amenintari, nemultumiri si probleme au fost.
Cirese cu avertisment
Ieri am reusit sa ajung la Husi.
Pe drum, cate un copilas ma imbia cu cirese. Si, la un moment dat, am oprit. Am iesit pe jumatate in afara carosabilului, intr-un loc cu vizibilitate buna. Totusi, oricate scuze as cauta sa-mi gasesc, adevarul dus pana la capat este ca, acolo unde am oprit, nu se terminase inca linia continua.
Iar, cum mie nu-mi merge bine atunci cand nu sunt corecta… dupa ce am platit ciresele, in spatele meu a aparut si masina politiei. Bun! Ce sa mai comentez? Am zambit frumos, mi-am asumat vina si nu am avut obiectii.