Un premiu din alte vremuri

11 iunie 2010 2 comentarii

Astazi se incheie un nou an. Cam usor… la cate amenintari, nemultumiri si probleme au fost.

Ieri am reusit sa ajung la Husi.
Pe drum, cate un copilas ma imbia cu cirese. Si, la un moment dat, am oprit. Am iesit pe jumatate in afara carosabilului, intr-un loc cu vizibilitate buna. Totusi, oricate scuze as cauta sa-mi gasesc, adevarul dus pana la capat este ca, acolo unde am oprit, nu se terminase inca linia continua.
Iar, cum mie nu-mi merge bine atunci cand nu sunt corecta… dupa ce am platit ciresele, in spatele meu a aparut si masina politiei. Bun! Ce sa mai comentez? Am zambit frumos, mi-am asumat vina si nu am avut obiectii.

Ale tinereţii valuri

Plete magice

2 mai 2010 Niciun comentariu

Cand eram mica, ai mei ma tundeau mereu scurt. Iar eu visam sa am parul lung, sa simt vantul prin el… sa fiu un fel de Ileana Cosanzeana in varianta neagra.

Ale tinereţii valuri, BB: Maria-Paula, Evenimentul

Povestiri din pantecul mamei

9 martie 2010 2 comentarii

*** In tineretea mea scriam la o pagina pentru liceeni – Forever Young – din ziarul Evenimentul. Erau niste compunerici care, saptamanal, trebuiau sa se muleze pe o anume tema.
Intr-o sambata – 9 martie 2002, deci acum fix 8 ani, eu scriam povestiri din pantecul mamei. Acum lucrez pe bune la Evenimentul. Si tot acum, cineva povesteste pe bune din pantecelul meu. Ce-o spune bebe… nu stiu. Sa vedem ce spunea bebe din 2002, sub semnatura Andei Epure 🙂

E caldut si bine aici. Desi e un spatiu relativ restrans, nu se poate compara cu o carcera. Primesti zi de zi noi informatii, cunosti lumea, ti se da papa buna si ai lumina, daruita de dragostea celor din jur. Ei nu te cunosc, in schimb, tu ai noua luni la dispozitie sa-ti formezi o parere. Recunosti deja vocea mamei, care te alinta si mangaierile sfioase ale tatalui, care se poarta cu tine de parca ai fi un bibelou. La inceput esti mic, mic de tot, dar cu timpul te formezi. Se intampla cateodata sa imparti locul cald si luminos cu un vecin si atunci chiar nu poti spune ca te plictisesti. Nu mai e nevoie sa mergi cu mama prin parc, ca sa te intalnesti cu alti “cangurasi”. Cand mai cresti si te acomodezi cu locul, devii putin dezorientat. Nu stii cum iti va fi lumea de afara. Ai ascultat nenumarate variante, dar care va fi viata ta? Si atunci incepi sa te framanti, sa te rasucesti si incepi sa auzi adesea: “A miscat!”, dupa ce iti izbesti picioarele a nerabdare. Vei fi insa mangaiat si laudat, si iar devii confuz. Adica, de ce te felicita? Ei, oamenii astia mari sunt destul de greu de inteles!

Daca esti mai incapatanat, ori iesi prea devreme, ori te lasi asteptat. […] Sincer, eu nu stiu cum ar fi mai bine, sa ma nasc, sau nu? Scuzati, trebuie sa intrerup aici povestirea, ca aud multa zarva in jurul meu. Cica s-a rupt apa! Asta o fi un fel de inundatie?