Profesor la infinit si un pic de pensionar

Sufrageria noastra, luata pe nepregatite, n-a fost niciodata un loc de primit musafirii. Ea a reprezentat mereu o camera de studiu. Masa a fost plina de carti, manuale, caiete, hartii si hartiute. La ea s-au facut planuri si planificari, s-au corectat lucrari, s-au impletit destine. Nu stiu ce avea tata mereu de innoit, de pregatit, de aranjat. Pentru fiecare ora. Pentru fiecare clasa. Pentru fiecare elev. Ce, nu predai aceeasi istorie? Nu te plictisesti, la un moment dat? – il intrebam. NU!, imi raspundea el. De fiecare data e altfel!

Continue Reading

Cirese cu avertisment

Ieri am reusit sa ajung la Husi.
Pe drum, cate un copilas ma imbia cu cirese. Si, la un moment dat, am oprit. Am iesit pe jumatate in afara carosabilului, intr-un loc cu vizibilitate buna. Totusi, oricate scuze as cauta sa-mi gasesc, adevarul dus pana la capat este ca, acolo unde am oprit, nu se terminase inca linia continua.
Iar, cum mie nu-mi merge bine atunci cand nu sunt corecta… dupa ce am platit ciresele, in spatele meu a aparut si masina politiei. Bun! Ce sa mai comentez? Am zambit frumos, mi-am asumat vina si nu am avut obiectii.

Continue Reading

Povestiri din pantecul mamei

*** In tineretea mea scriam la o pagina pentru liceeni – Forever Young – din ziarul Evenimentul. Erau niste compunerici care, saptamanal, trebuiau sa se muleze pe o anume tema.
Intr-o sambata – 9 martie 2002, deci acum fix 8 ani, eu scriam povestiri din pantecul mamei. Acum lucrez pe bune la Evenimentul. Si tot acum, cineva povesteste pe bune din pantecelul meu. Ce-o spune bebe… nu stiu. Sa vedem ce spunea bebe din 2002, sub semnatura Andei Epure 🙂

E caldut si bine aici. Desi e un spatiu relativ restrans, nu se poate compara cu o carcera. Primesti zi de zi noi informatii, cunosti lumea, ti se da papa buna si ai lumina, daruita de dragostea celor din jur. Ei nu te cunosc, in schimb, tu ai noua luni la dispozitie sa-ti formezi o parere. Recunosti deja vocea mamei, care te alinta si mangaierile sfioase ale tatalui, care se poarta cu tine de parca ai fi un bibelou. La inceput esti mic, mic de tot, dar cu timpul te formezi. Se intampla cateodata sa imparti locul cald si luminos cu un vecin si atunci chiar nu poti spune ca te plictisesti. Nu mai e nevoie sa mergi cu mama prin parc, ca sa te intalnesti cu alti “cangurasi”. Cand mai cresti si te acomodezi cu locul, devii putin dezorientat. Nu stii cum iti va fi lumea de afara. Ai ascultat nenumarate variante, dar care va fi viata ta? Si atunci incepi sa te framanti, sa te rasucesti si incepi sa auzi adesea: “A miscat!”, dupa ce iti izbesti picioarele a nerabdare. Vei fi insa mangaiat si laudat, si iar devii confuz. Adica, de ce te felicita? Ei, oamenii astia mari sunt destul de greu de inteles!
Daca esti mai incapatanat, ori iesi prea devreme, ori te lasi asteptat. […] Sincer, eu nu stiu cum ar fi mai bine, sa ma nasc, sau nu? Scuzati, trebuie sa intrerup aici povestirea, ca aud multa zarva in jurul meu. Cica s-a rupt apa! Asta o fi un fel de inundatie?

Continue Reading