• Ale tinereţii valuri

    Epilare definitivă laser – un pas important pentru fericirea picioarelor mele

    Astăzi sunt exact două săptămâni de când anunțam că am fost la prima ședință de epilare definitivă laser. De azi peste două săptămâni este programată următoarea ședință. Sunt, așadar, la un mijloc. Zâmbesc. Nu mai e un mijloc de codru des – căci, după atâtea cercetări, după o tonă de întrebări, după gândiri și răzgândiri… am hotărât că e timp pentru defrișare. Zâmbesc din nou. Cu glumițe în program, dar și cu maximă seriozitate.

    Epilare definitivă laser – un pas important pentru fericirea picioarelor mele

    Pentru majoritatea femeilor, epilatul e o problemă la ordinea zilei. Ține de un aspect plăcut – dar și strict de îngrijire, de igienă. Și, până la urmă, de a te simți bine în pielea ta. Ceară, aparat, cremă epilatoare sau lamă… of, câte prietenii am legat de-a lungul vremii! Parcă nici nu-mi vine să cred că picioarele mele n-o să mai aibă nevoie de toate astea!

    Am amânat foarte mult. Țineam planul undeva, în minte, dar niciodată nu aveam curajul să mă apropii.

  • Ale tinereţii valuri,  Pentru minte

    20 de motive pentru care îi sunt recunoscătoare lui 2020

    • A început 2020 aparent banal – ca orice an de până acum. Cu planuri, cu vise, cu of-uri, cu emoții. Nu cred că se aștepta cineva să fie într-un fix anume fel. A fost, în schimb, altfel. Pentru toată lumea. Inevitabil, am trăit mai conștient aici și acum și am prețuit clipa. Eu una sunt recunoscătoare lui 2020. M-am trezit mai repede din supărări și din nemulțumiri, m-am ridicat mai repede de jos, mi-am cerut mai repede iertare, am iertat la fel de repede. N-am mai avut timp de prostii și de plâns de milă, n-am mai creat scenarii cu dacă și cu parcă, n-am mai amânat cu la fel de multă ușurință unele treburi.
    • Cu toate astea, de suficiente ori m-am trezit, zăpăcită, pe o ultimă sută de metri. Uneori din cauza proastei mele organizări, în alte dăți ca lecție de credință și de lăsare în voia lui Dumnezeu – Care știe cel mai bine momentul prielnic. Momentul cel mai plin de miez și de recunoștință pe care să ni-l ofere. M-am bucurat de ultime sute de metri de parcă ar fi fost ultime guri de aer pe care le primeam!
    • La începutul anului, când încă mai aveam voie să ieșim nestingheriți în lume,
  • Ale tinereţii valuri

    zilele AuGust de poveste

    A fost pe 2 august ziua lui tata. Apoi, pe 6 august – ziua mamei. Cam pe-aici trebuia să mă nasc și eu. Cel mult, peste încă puține zile. Însă, încăpățânată cum mă știți, o țineam pe-a mea: nu și nu!

    M-am născut peste două-trei săptămâni, când am vrut eu. La final de august, la final de vară, „odată cu primele adieri ale toamnei” – cum aveam a scrie printr-o compunerică.

    ***

    Zilele părinților sunt în august, ziua nunții lor e tot în august, na că apar și eu – fiică și soră de august. Frate-meu, la cei 7 ani ai lui, se simțea exclus. Păi, cum, de ce numai el e în mai?! Mama a găsit ac de consolarea lui și i-a mărturisit:

  • Ale tinereţii valuri,  Publicitare,  Şcoala părinţilor

    Jucăriile magnetice – constructori de vise și de copilărie

    Îmi amintesc de magneții mici și negricioși, fără o formă neapărat definită și mă apucă nostalgia! Pe vremea mea… jucăriile magnetice erau bucățelele acelea minunate aveau puterea de a mă ține zeci de minute în mrejele lor! Le analizam cum se atrag și cum se resping, cum se urmăresc cu patimă când o foaie stă între ele, cum se lipesc de clanța ușii, cum au puterea de a strânge de pe un birou toate boldurile și agrafele. Țineam magneții într-un loc doar al lor și Doamne ferește dacă rătăceam unul – nu aveam liniște până când nu-l găseam.

    Când am mai crescut, bucuria magneților a început să dea culoare frigiderului. Ca-n orice casă, de altfel! Și-așa ne-am pornit a vorbi generic despre magneți fără să-i mai vedem, admirând și alegând doar în funcție de micul ornament lipit deasupra lor.

    Dar magnetul și-a recăpătat valoarea în viața mea de mamă și în viața copiilor noștri. Căci în fiecare casă, la loc de cinste, găsești astăzi… jucării magnetice! De la cele mai mici vârste, copiii ajung să analizeze și să înțeleagă cum și de ce se prind anumite figurine pe tabla magnetică. De ce rămân lipite acolo. Cum se pot desprinde. Și câte și mai câte!

    Magnetul nu e o jucărie – cu atât mai mult nu e o simplă jucărie – ci e o întreagă lume de studiu, de creație, de culoare și de bucurie!