Răspunsul Sfântului Gheorghe

Mai mult de un an m-am rugat Sfântului Gheorghe. Era luat drept ocrotitor în cadrul unui proiect care, personal, mă rănea – dar care, la bază, aducea alinare unor oameni ce aveau cu adevărat nevoie. De proiect, de alinare, de Sfânt. Așa că eu mai puțin contam. Mă rugam ca totul să iasă bine și ca timpul să treacă cu folos – cu rezultate bune și împliniri. Și, cândva, după aceea, urma ca și viața mea să se reașeze în matcă.

Contrar așteptărilor, spre sfârșitul proiectului, în cale mi-a ieșit furtuna. Furtună ce mi-a distrus matca și, aparent, viața. Așa că, într-un moment de furie și de adevărată nebunie, am început să-l iau pe Sfânt la rost:

– Îți bați joc de mine?! Păi eu mă încred în tine, mă las pe mine de-o parte pentru binele altora, îmi sacrific tot ce am și, la final, observ că nimic n-a contat? Chiar nu-ți pasă de mine, de durerea mea?!

I-am spus multe și mi-e rușine de mor. Și știu că ar fi avut puterea să-mi răspundă la provocare…  și știu că a avut înțelepciunea să n-o facă.

A trecut mult timp de atunci, au trecut multe răni și multe păreri de rău. Și în perioada asta am înțeles o parte dintre răspunsuri. Și, mai ales, am înțeles că rugăciunile îndreptate către Sfântul Gheorghe chiar mi-au fost ascultate.

E greu să doară așa, dar e bine să conștientizăm. Să conștientizăm că, atunci când ne rugăm, trebuie să fim pregătiți și pentru răspuns. Căci răspunsul nu e musai cel la care ne gândim noi, cel pe care-l așteptăm și pe care, poate, chiar îl impunem. Însă răspunsul primit, oricât de greu digerabil ar fi în primă fază este, cu siguranță, cel mai bun.

Sfântul Gheorghe mi-a arătat că eu doar trăiam cu iluzia așezării într-o matcă. Mi-a arătat ca locul meu nu era în acel tipar, că unii oameni din jur nici nu-și doreau să fie cu viața lor în viața mea. Eu credeam la modul cel mai sincer că mă aflam într-un context destul de bun și că putea fi și mai bine de-atât. Dar eram doar fraieră și legată la ochi.

Dacă Sfântul nu-mi răspundea la rugăciuni așa cum trebuia – nu așa cum credeam eu că trebuie să răspundă – poate că agonia și necazurile s-ar fi prelungit în zadar, până astăzi. Astăzi, când deja eu sunt cu un pas mai aproape de vindecare. Asumată și mulțumită în pielea mea și în belelele mele. Trezită.

Sfantul Gheorghe
Foto: Oana Nechifor

M-am purtat ca un balaur… Și el ar fi putut să mă nimicească. Dar a rămas blând și corect și mai mult decât prieten. El nu m-a părăsit. M-a hrănit cu bunătate și m-a îmblânzit cu iubire. După atâta timp, astăzi, de ziua lui, am zis că a venit vremea să-i mulțumesc!

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *