Mozol. „Cum se mai bagă Anda-n seamă” ori „Cum să-ți faci dușmani, volumul 14”

Azi dimineață, în curtea școlii, un tată îi povestea super entuziasmat puștoaicei sale niște amintiri din copilărie: „Uite, aici stăteam înainte de a începe orele, după-amiaza. Și, când ieșeau fetele de dimineață, noi le așteptam și le făceam mozol. Mozol e atunci când le bagi cu capu-n zăpadă, când dai cu mâinile, cu picioarele toată zăpada pe ele! Și noi eram mulți! Ce ne mai distram!”. „Iar ele ce spuneau?”, întreabă copila destul de surprinsă. „Păi, puteau să mai spună ceva?!”.

Am ajuns în dreptul lor, apoi i-am depășit. O țineam pe Maria de mână, el o ținea pe prunca lui. Și nu m-am putut abține. M-am întors, am zâmbit și-am vorbit: „Sunt amuzante amintirile din copilăria noastră, dar parcă nu am mai fi la fel de amuzați dacă ar păți fetele noastre la fel, nu?”. Omul m-a privit în ochi, apoi a privit prin mine și nu știu câte săgeți mi-a trimis… dar nu a răspuns în niciun fel.

Habar n-am dacă l-am pus pe gânduri, dacă l-am enervat sau dacă l-am lăsat indiferent. E clar că nu se aștepta să intervină cineva în discuția lor. E și mai clar că trecutul ăsta e și n-ai ce să schimbi. La fel cum e în regulă să povestești copiilor o parte dintre „păcatele tinereții”… Însă, contează mult tonul și entuziasmul, recunoașterea vinei și lecția din spatele întâmplării. De exemplu, mi se pare ok să previi fata că un mozol poate primi și ea, cum să se ferească, ce să facă, ce să nu facă, cât să se supere și cât să înțeleagă gluma. Dar tu, când povestești peripețiile ca un adevărat erou și încă ți se par normale și amuzante înseamnă că, măcar în teorie, ești perfect de acord ca fata ta să se întoarcă de la școală udă fleașcă, smotocită, poate și ușor lovită și nu neapărat foarte veselă. Sau, cum? De ce-ai crede că fiica ta beneficiază de un regim preferențial și numai altele-s candidatele perfecte pentru un mozol?

Tata de fata

Eu o singură dată am fost victima unui mozol. Eram în clasa a VII-a și-am primit cadoul de la colegii mei. M-am luptat un pic, apoi am rămas ghemuită, cu mâinile acoperindu-mi fața, încasând bulgări din toate direcțiile. Aud și acum vocea salvatoare: „Gata, băieți, e suficient. Hai, Anda, dă-mi mâna să te ridic!”. Și când am întins mâna, încrezătoare și răsuflând ușurată că s-a încheiat „amuzamentul”, am simțit că-mi zboară capul. Parcă m-au lovit cu un întreg om de zăpadă în față – și pentru câteva clipe n-am mai putut să respir.

Mda, tăticule… O fi super tare să faci mozol – dar nu-i întotdeauna o încântare prea mare să ți se facă mozol. În rest, să ne bucurăm de iarnă!

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *