Drumul spre comoară – două copilării și-o singură hartă

Spre sfârșitul anului școlar trecut, doamna învățătoare a Mariei m-a întrebat dacă aș putea scrie câteva rânduri pentru revista școlii. Am simțit că mi se taie respirația! Eu, care scrisesem la aceeași revistă în perioada în care eram elevă – tocmai primisem propunerea de a face un text în calitate de… fostă elevă. Și de mamă a unei actuale eleve! 🙂 O, Doamne! Cum să refuz? O, Doamne! Dar cum o să scriu? Ce o să scriu? Habar n-aveam! Tot ceea ce mi-a fost clar de la început era faptul că trebuie să scriu pentru copii – nu pentru oamenii mari. Și-am scris. Apoi am uitat…

Ieri am strâns revista la piept și m-am bucurat! Mușatinii! Un nou număr al revistei Școlii Gimnaziale „Alexandru cel Bun” în care mi-am zărit numele! Cine ar mai fi crezut?… 🙂

Musatinii - Revista Scolii Alexandru cel Bun - articol Anda Elena PintilieMusatinii - Revista Scolii Alexandru cel Bun

Am o hartă. O hartă a comorilor, precum pirații din desenele animate! Harta mea e veche tare și o păstrez aproape de suflet, căci alături de ea mi-am petrecut copilăria! Într-o vreme, am încuiat-o într-o cutie mare, plină de amintiri, și am lăsat-o acolo. Alte și alte hărți se inventau, iar prietena copilăriei mele părea că se învelește în praf. Dar eu știam! Știam că va veni din nou momentul în care voi lua harta aceasta în mâini și voi reface drumul spre comoară. O dată, de două ori, de trei ori… În fiecare zi, cu multă emoție!

De data aceasta nu sunt singură în aventura mea! De data aceasta, o fetiță minunată mă ajută să redescopăr drumul – iar eu o ajut să privească înainte, cu bucurie! Ne ținem de mână și pășim împreună pe un drum care ne duce, aparent, în același loc, dar care-i mereu altul! Zi de zi sunt noi provocări, noi reguli ale jocului, noi încercări prin care trebuie să trecem. Uneori pașii ne sunt vioi, în alte dăți… somnoroși. Uneori, știm ce ne așteaptă la destinație. În alte dăți, lăsăm ca misterul și surprizele să aibă rolul lor.

Am fost cândva elevă a Școlii Nr. 13 „Alexandru cel Bun”, iar acum sunt mama unei eleve a Școlii Nr. 13 „Alexandru cel Bun”. Ați ghicit! Harta noastră indică drumul de acasă spre școală! Aceeași hartă de atunci, din copilăria mea, e valabilă și astăzi, în copilăria Mariei Paula. Comoara despre care am vorbit e școala. Clădirea, ca atare – împreună cu tot ceea ce cuprinde ea: oameni, cunoștințe, valori, bucurii. O comoară e sunetul clopoțelului! O altă comoară e sala de clasă. Doar un perete desparte comoara mea din alte vremuri de comoara copilei de astăzi. Comori ne sunt și ne vor rămâne veșnic Doamnele care au avut și au mereu alte și alte cutii de comori – din care împart cu toți copiii, ajutându-i să devină oameni mari și înțelepți. Comori ne sunt și ne vor rămâne veșnic colegii – alături de care învățăm ce înseamnă prietenia și munca în echipă.

Comoară ne e viața – iar harta ce ne arată drumul spre școală e, la rândul său, o comoară! Și alte drumuri ni se vor deschide în cale. Și alte hărți se vor crea pe parcurs. Dar harta aceasta, a pașilor spre Școala Nr. 13 „Alexandru cel Bun”, va avea întotdeauna locul său special, într-un ungher de suflet.

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *