„Cum ar fi fost dacă” – gândul care ne îneacă

Mi s-a spus cândva, despre gânduri, că-s precum bărcile care se îndreaptă spre port. Noi suntem pe mal, ele sunt încă în larg. Le zărim, le avem… până aici, totul ok. E în regulă să avem gânduri. Păcatul intervine atunci când decidem să ne suim într-o barcă sau alta – ori în toate!

Să te dai în bărci cu gândurile e lucru tare primejdios. Toți o știm. Toți ne-am surprins de atâtea ori întrebându-ne cum ar fi dacă… Asta, deși în afara clipei pe care o trăim acum, nu mai stăpânim nimic.

Mai rău, cu toții ne surprindem întrebându-ne cum ar fi fost dacă – regizând alte, alte și alte scenarii ale clipelor pe care deja le-am trăit. Ce mai contează cum ar fi fost dacă – în contextul în care acum este fix așa cum e? Clipele trecute și pierdute sau care n-au ieșit chiar așa cum ne-am fi așteptat… nu sunt făcute să ne tortureze. Rostul lor e sa ne învețe ceva. Iar învățarea, din păcate, cu toții știm că se face mai bine în suferință, în carne vie, decât în fericiri.

Hai să nu mai trăim din scenarii frumos colorate și parfumate ale lui cum ar fi fost dacă… Hai să nu ne mai amărâm cu tot felul de gânduri care nu-și au rostul. Hai să trăim frumos clipacăci doar astfel putem repara trecutul și cuceri viitorul, după cum spunea părintele Arsenie Papacioc. Și, hai să nu uităm să-L introducem și pe Dumnezeu în ecuația noastră. Același om fain care-mi vorbea despre bărci mi-a dat și o rețetă simplă – dar, Doamne, atât de grea! – pentru momentele în care mă simt încolțită de vreun gând: Nu mai cred în gândul acesta, cred în Dumnezeu și-n dragostea Lui!”. Cred, Doamne, ajută necredinței mele…

Viața se cere a fi trăită. Azi. Aici. Acum. Așa că, dacă vrem să trăim, hai să ne dăm jos din bărci și hai să ne vedem de prezent – cu tot ceea ce înseamnă el! Azi. Aici. Acum.