Cu sinceritate, despre minciuni

Adevărul supără. Adevărul stârnește. Adevărul nu-i întotdeauna prea interesant. Adevărul doare. Adevărul e pentru oameni puternici. Adevărul e pentru curajoși. Adevărul te smerește. Adevărul nu poartă măști. Se pot spune multe despre adevăr. Adevărul e unul singur. Chiar și atunci când fiecare deține adevărul său și-l vede din unghiuri total diferite.

La polul opus, minciunile pot fi multe, vesele, colorate, frumos fabricate, pline de mister. Te scot din anonimat și îți creează scenarii care mai de care mai vii. Te captivează. Și te învăluie, până ajungi și tu să le crezi. Atunci când consideri că ai întins o capcană altuia, de fapt ești primul căzut în ea. Minciunile devenite parte din viața ta preiau comanda. Atunci când devii rob al minciunii, atunci când minți precum vorbești, atunci când viața ta se transformă într-o minciună – totul scapă de sub control.

Trebuie să ai curaj, pentru a fi tu însuți – spunea un om drag. Dar ce curaj! De cât curaj și de câtă smerenie este nevoie, pentru a ieși din robia minciunii! Minciuna este un viciu, mai ceva decât cel mai tare drog. Și-atât de tare distruge în jur încât taie, parcă, în carne vie.

Singurul lucru care m-a deranjat vreodată în viață a fost să fiu mințită. Și singurele dăți în care cu adevărat m-am supărat în viață au fost cele în care am fost mințită. De ce-ai mințit?, vine întrebarea firească… Ups, ca să nu te superi! Păi, cam de câte ori mai tare crezi că mă supără minciuna, decât adevărul gol-goluț, rostit din prima?

paianjen

Mai devreme sau mai târziu, măștile cad. Dar cei care se tem și de umbra lor își culeg cioburile măștilor și fug cu ele în lume, departe de ochii celor cunoscuți. Și-și fac noi prieteni, cărora măștile pot să le fie prezentate drept chipuri angelice și sută la sută reale. Mincinoșii nu-și desfac bagajele. Nu se odihnesc. Mint cât pot și, în momentul în care ar putea să fie prinși, o iau la fugă. Din nou. Și din nou.

Mulți dintre prietenii cei noi, care n-au descoperit încă măștile, ascultă cu sufletul la gură minciunile și, fără să-și imagineze măcar, susțin și încurajează presupusa victimă. Dorința lor adevărată de a face bine aproapelui sugrumă însă munca și rugăciunile prietenilor vechi. Crezând că-s bunii samarineni, că se pricep super la oameni și că ei n-ar putea fi păcăliți vreodată, ascultă adevărul doar dintr-o gură. Iar adevărul din gura mincinosului se cheamă, din păcate, minciună.

Vei întâlni oameni noi și vei avea ocazia să faci un exercițiu simplu – să fii tu însuți! Profită de darurile lui Dumnezeu, de prietenii pe care ți-i va scoate în cale și descoperă-te pe tine, așa cum ești! Bucură-te de tine și prezintă-te în chip real! Poți fi iubit pentru ceea ce ești! Un om minunat, care nu are nevoie de înflorituri, pentru a fi luat în seamă!, i-am spus, de curând, unui prieten. Din păcate, nu se simte încă pregătit. În jurul lui, apele îngheață – și nu de frig. E atât de păcat, e atât de greu, e atât de trist…

Minciuna e o boală a sufletului. Și îmbolnăvește totul în jur, nu doar pe cel care minte. Minciuna e mizerabilă și cleioasă și se desprinde cu greu de cel care-o deține – și care demult nu mai este proprietarul ei. Omul robit de minciună e slugă. Minciuna e demon. Cine ar vrea să fie slugă la demoni?…

Atunci când nu ești sincer, nici zâmbetul nu ți-e adevărat. Oricât de mult ai zâmbi! Atunci când nu ești sincer, nu te poți lăuda cu iubire. Oricât de mult ai susține că iubești pe cineva. Cum poți zâmbi în minciună? Cum poți iubi în minciună?

Din minciună se poate ieși. Greu. Dar nu imposibil. Din minciună se poate să te arunci total în brațele lui Dumnezeu, Adevărul cel adevărat. Teoretic, spui că te poți lăsa oricând de mințit. Ca și de fumat. Însă, la țigară e de o mie de ori mai ușor să renunți – decât la viața cea frumos colorată și șlefuită fix pe dimensiunile din închipuirile tale. Pentru adevăr e nevoie să te trezești. Să te asumi. Să te duci în piața publică și să țipi de pe un stâlp. Ăsta-s eu! Am făcut asta, asta, asta… mi-e rușine de nu mai pot, dar ăsta-s eu! Îmi asum viața și adevărul și vreau să mă eliberez de minciună! Nu-mi mai e frică de posibila întâlnire a lui X cu Y – în care X știe un scenariu și Y altceva – și în care, oricum, niciunul nu știe adevărul…

Ăsta-s eu! Cel adevărat! Păcătosul păcătoșilor și jivina jivinelor! Și-s fericit să mă regăsesc eu pe mine, și-s fericit să-L las pe Dumnezeu să lucreze în mine, să mă curețe și să mă vindece! Dumnezeu mi-a oferit libertatea să mint și să mă distrug, să plec de la El. Dumnezeu m-a așteptat ca pe fiul risipitor și astăzi, Doamne, mă întorc la Tine! Minciunile mele ia-le Tu, Doamne, și dă-mi adevărul! Eliberează-mă, Doamne, de mine și de toată scenarita de care m-am intoxicat! Vindecă, Doamne, oamenii pe care i-am rănit cu minciunile mele!

Din minciună se poate ieși. Greu, dar nu imposibil. Minți? Renunță astăzi! Căci, pe lângă minciuni, doar pe astăzi îl mai deții! Mâine nu e în posesia ta. Iar mâine poate fi prea târziu. Astăzi e șansa ta să respiri adevărul, să fii adevărat. Să te trezești. Să te asumi. Nu-ți face din adevăr un plan de viitor! Astăzi e timpul tău să te întorci în adevăr, la adevăr, cu adevărul pe buze, în minte și în suflet.

Da, știu… Adevărul supără. Adevărul stârnește. Adevărul nu-i întotdeauna prea interesant. Adevărul doare. Însă tu poți fi curajos! Pentru tine! Pentru nimeni altcineva! Demonstrează-ți ție curajul și smerenia și devino adevărat!

S-ar putea să-ţi placă şi...

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *