Întâmplare din pădurea cu vise înșelătoare

„Câteodată aș vrea să mă transform în statuie de gheață
Fără lacrimi, fără doruri și fără dureri”…
Așa gândea o copilă de mai, sprijinită de-un copac de noiembrie.

Zâna frunzelor care cad i-a auzit dorința și a vorbit cu iarna.
Au suflat amândouă vânt rece și uitare peste copila de mai,
De-au înghețat și crengile copacului care tânjea după soare.

Visul din pletele de gheață prinsese contur și, minune!,
Lacrimi și dor și durere s-au făcut fără suflu.
Fără suflu a rămas și copila – speriată de gându-i stupid și-mplinit.

Voia să plângă, dar gheața din ochi refuza să se topească.
Voia un om drag alături, dar lipsa dorului îi ștersese amintirile.
Voia să se simtă vie, dar a descoperit că fără durere nu există viață.

Te salvez eu!, i-a strigat copacul… care de dor, de lacrimi și de durere
A răbufnit într-un foc de raze de soare. Te salvez eu, copilă de mai!
Din foc de copac și din dragoste mare o inimă în noiembrie a reînviat.

O, ce dulce-i durerea! Ce dulce e dorul! Ce bine-i să plângi, să trăiești!
Copila-nțelese că fără de ele nici zâmbet, nici viață, nici dragoste n-ai.
Copacul ardea, scântei dansau, iar fumul gonea fericit spre cerul senin.

Avea de salvat încă un suflet încâlcit în propriul său vis.

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *