Haz de necaz,  Pentru minte,  Pentru suflet

Uite-așa mi-a căzut baticul :)

Ieri încercam să conving pe cineva că Dumnezeu nu-i chiar atât de drastic și că nu stă cu bâta după noi – să ne faulteze pentru orice mărunțiș. Că uneori fix ăștia care ne dăm mari creștini punem garduri uriașe între noi și El. Că ținem la detalii și la picanterii, dar greșim fatal în cele simple, clare, exacte.

De exemplu, faptul că un om ține un post alimentar de șapte săptămâni nu mă impresionează în mod deosebit, dacă în aceeași perioadă de timp face, cu bună știință, o mulțime de alte păcate – din categoria celor mari, despre care și-un necredincios ar ști că nu-s motive de laudă. În acest context, e de bănuit că Dumnezeu ar fi apreciat mai mult efortul omului de a avea grijă să nu-și distrugă viața, familia, iubirile și sufletul – decât acela de a nu mânca de dulce un anume timp.

În fine. Tantea de ieri mă oprise în drum și îmi povestea crispată tot felul de „reguli” de-ale Bisericii – în realitate băbisme și exagerări din vestita categorie crede și nu cerceta… Mă uitam la tinerețea și la înverșunarea ei… și parcă-mi părea rău. Dar am văzut repede că n-am pe cine să contrazic și că nu prea pot să-i fiu de folos cu forța, așa că am căutat o cale să mă retrag din discuție.

– Da, știu la ce te referi, dar și eu mai știu unele, altele. Lucrez relativ în domeniu…, i-am spus stânjenită. Pentru că nu obișnuiesc să mă folosesc de domeniul în care lucrez, ca să mă dau mai deșteaptă decât voi fi vreodată.

– Nu, nu lucrezi în domeniu!, mi-a răspuns prompt.

Am tăcut, pentru că n-aveam ce și de ce să mai spun ceva. Am pornit, ușor, spre mașină. Din urmă, am auzit:

– Dacă ai lucra în domeniu, ai purta batic!

🙂 … Baticul meu din geantă, pe care-l folosesc atunci când intru în biserică și-l țin pe pauză în restul timpului, simțea nevoia să se revolte. L-am potolit, însă, ușor. I-am explicat că exact despre asta e vorba – despre detaliile care ne sufocă grăuntele de credință, despre dorințele ascunse de a ne arăta credința de ochii lumii și-ai baticului, despre a bate din picior atunci când observăm paiul din ochiul aproapelui, fără nicio tendință de a renunța la propria bârnă.

Of, Doamne, iartă-ne! Doamne, miluiește-ne! Vindecă sufletele noastre, că mult și-n multe greșim Ție! Uităm că alături de Tine nimic nu este cu neputință de îndreptat. Tu ești cu totul dragoste. Tu ești Cel ce pe toate le zidești și Cel ce iarăși dai viață. Ajută-ne, Doamne, ca pe Tine să Te lăudăm, cântând, Aliluia!

4 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *