Din înțelepciunea mării

valuri

Astăzi priveam valurile cum se sparg la mal și nu mă mai săturam. Dantelăria din spumă ștergea urme de pași, iar nisipul redevenea neted și proaspăt, sclipind în soare. Nu reușeam să-mi desprind privirea de la imaginile astea care mi se derulau înainte, ca într-un dans. Răul să îl scrii pe apă – am simțit că-mi șoptesc marea și un sfânt! Și m-am înseninat.

Relele și durerile se spun lui Dumnezeu și apoi se scriu pe apă. Așa e! N-are rost să le scrii pe piatră – nici măcar pe blog :). N-are rost să-ți creezi amintiri din rele. N-are rost să te umpli de rău. Avem atâtea pentru care să ne bucurăm, avem atâția oameni în jur care cu adevărat contează, avem încă atâtea altele de primit de la viață, încât n-are rost să ne fixăm în cele fără de rost.

Cred că răul, răutățile și răii apar în calea noastră cu un scop. Chiar dacă nu știm de la început care-i acesta, nici nu contează. Mai devreme sau mai târziu, poate chiar atunci când nici nu vom mai căuta explicații, vom realiza cam cât de important ne-a fost pasul acela greu din existența noastră. Și vom zâmbi. Cu răul scris pe apă, vom reuși să ne vindecăm, să fim liberi și fericiți. La fel ca marea, vom reuși să ștergem urmele pașilor nedoriți și vom recrea decorul – iar binele va avea mai mult spațiu pentru a se desfășura în voie și pentru a atrage de partea lui alți prieteni faini: pacea, iubirea, prietenia, încrederea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *