Mironosițe de ieri și de azi

Așa cum 1 iunie, Ziua Copilului, își are echivalentul în Biserică pe 26 noiembrie, de ziua Sfântului Stelian, la fel se întâmplă și cu 8 martie. Întotdeauna, a treia duminică după Paște este dedicată femeilor mironosițe – singurele curajoase care, în ciuda pericolelor, i-au fost lui Hristos apropape în vemuri bune, dar și în vremuri tulburi, în care apostolii stăteau ascunși, cu ușile zăvorâte. Femeile mironosițe au fost și primele care au aflat și au vestit, mai apoi, Învierea Mântuitorului!
Termenul de mironosiță, adică purtătoare de mir, și-a pierdut astăzi mare parte din înțelesul inițial și e folosit de mulți – inclusiv de mine, uneori, cu sens peiorativ. Recunosc, nu mă dau în vânt după mironosițele zilelor noastre… alea baticoase și în fuste lungi, mereu smerite doar de ochii lumii și negre la suflet… dar, le iubesc mult pe femeile de atunci și pe cele de azi – modeste, cu fețe luminoase, zâmbitoare, bune, blânde, curajoase, adaptate, puternice, simple, care se respectă. Pe femeile care sunt sau, cel puțin, se străduiesc să poarte cu cinste calificativul de creștine.
Astăzi este ziua femeilor creștine! Acel 8 martie sărbatorit în Biserică. O zi a mamelor noastre, a surorilor noastre, a soțiilor, a prietenelor, a fiicelor, a vecinelor! Și, un nou prilej spre a ne analiza gradul de… mironosiță pe care-l avem fiecare dintre noi.
La mulți ani, femeie creștină! Petrece frumos astăzi – și, în fiecare zi! Cu responsabilitate și cu acea conștiință a faptului că de tine depinde, în mare parte, viitorul și mântuirea familiei tale, a copiilor tăi și a neamului. Ia-ți exemple din viața femeilor de atunci și model din trăirea Maicii Domnului, fă-ți o cruce mare si rămâi luminoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *