Părintele sufletului nostru

„L-am cunoscut… cu o singură reverendă. Cu aceleași două bluze, una mov și una verde, care se întrezăreau la guler. Cu aceleași cizme de piele, purtate și iarnă, și vară. Toate erau mereu curate, de parcă cineva le spăla și le călca zilnic. Bucuria i se citea de la o poștă pe chip. De fapt, se bucura ca un copil de orice floare, gâză, vietate ce îi ieșeau în cale. La cuvânt era simplu. O simplitate ce te dezarma. O simplitate pe care o manifesta, mai ales la biserică. Cu un singur veșmânt l-am văzut în toată viața sa. Cu nimic mai mult, deși slujea într-o mănăstire de măicuțe harnice și pricepute. Și, niciodată nu intra încălțat în Sfântul Altar.”

Parintele Calistrat

Așa își începe Nicolae al meu povestirea de astăzi, despre un om tare drag sufletului nostru. Despre acel sfânt printre oameni, pe care am încercat să vi-l fac și eu cunoscut, mai demult.

Astăzi se împlinesc 6 ani de când Părintele Calistrat s-a mutat în brațele Cerului. Printre stelele pe care atât de mult le iubea! Vara asta am ajuns la Mănăstirea Pogleț și l-am vizitat, din nou, la mormânt. În aceeași liniște și aceeași bucurie pe care ne-o oferea și în timpul vieții.

Am rămas impresionată de numărul credincioșilor veniți cu mașina, de aproape sau mai de departe… dispuși să se rupă câteva ore de lume pentru a se ruga și pentru a fi aproape de maici și de părintele sufletului lor. Au trecut șase ani, dar părintele reușește, încă, să ne țină aproape. Să ne facă să zâmbim atunci când îl pomenim, să ne aducă o lacrimă în colțul ochilor și o clipă de rugăciune.

Citiți aici articolul de astăzi scris de Nicolae, în care a reușit să mai aducă în față câteva crâmpeie din viața Părintelui.

Pomeniți-l și voi și… nu vă lăsați! Într-adevăr, e un Părinte minunat! Dar, nu mai rămâneți fixați în ideile: „cam rar așa ceva”, „preoți pe cale de dispariție”, „imposibil”, „SF…”, „n-o să apuc să cunosc și eu un om din ăsta”!

Credeți-mă, există încă mulți oameni minunați! Important e să reușim să vedem pădurea, de atâtea uscăciuni câte ni se aruncă în față, prin mega-știrile senzaționale și veșnic reîncălzite… Niciodată, niciun părinte din acesta, precum Părintele Calistrat, n-o să se laude cu realizările lui, n-o să apară în prime time la Măruță sau pe prima pagină din Can-Can… Pentru părinți din aceștia, trebuie să fim noi dispuși să-i căutăm, să-i vedem, să ne oprim o secundă din necredință, din atacuri, din grabă, din lume…

Părintele Calistrat avea ATÂTA încredere în preoți și în harul preoției, încât vedea minunea în fiecare suflet! Niciodată nu ne lăsa să judecăm – ci, ne îndemna ca, mai degrabă, să ne rugăm! Părintele era prieten cu fiarele sălbatice… Oare noi nu putem să vedem în preoți măcar… oameni?! Oare noi chiar nu putem căuta ACEL părinte, dintr-o mare de oameni? Nici măcar atâta cadou nu merităm să ne facem nouă înșine și sufletelor noastre?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *