OAMENI - în fiecare zi

Aţi dat Lumină lui Dorinel!

Aşa cum am spus în repetate rânduri, campaniile de pe Şapte pietre nu se derulează cu scopul de a face tot/ orice sau peste puterile noastre. Sunt prea mică pentru gânduri din astea – dar, am prieteni buni, care mă pot ajuta să urnesc vise din loc. Astfel, împreună, reuşim să aducem o fărâmă de sprijin, de zâmbet şi de încredere. O fărâmă din marele tot. Faptul că astăzi anunţ finalul în cadrul campaniei Să-i dăm Lumină lui Dorinel! nu înseamnă, deloc, că sfârşitul este aici. O dovedesc alte şi alte acţiuni de pe blog, în care am ţinut aproape de copii aduşi, cândva, sub lumina reflectoarelor. Apoi, conturile mamei, în care puteţi să-l ajutaţi pe Dorinel, rămân deschise. Iar speranţa şi credinţa ne duc până departe, până în ziua în care micuţul ce ni s-a lipit de suflet va putea să vadă chipurile celor dragi ai lui!

Punem, deci, punct. Iar alţii vor începe o nouă propoziţie. În punctul nostru se cuvine să aduc nişte mulţumiri. Sfântului Didim cel Orb, ocrotitor al campaniei şi vouă – OAMENI în fiecare zi!

Dintru început, am avut 60 de euro – adică 265 de lei – de la Dănuţa. Şi-am mai avut 100 de lei de la Alina Nicoleta. Mulţumesc!

Au venit, apoi, 20 de lei de la teacher Oana – care a întors plata orei de engleză către Dorinel. Luca şi Thea, colegi ai Mariei, au donat şi ei 10 lei. Mulţumesc!

Laura a trimis prin MoneyGram 100 de euro – 435,5 lei, iar Radu Pricop a pus 31 de lei pe card. Leul era pentru comisioane, dar tot lui Dorinel îi va prinde mai bine. Mulţumesc!

De la Anişoara am primit 50 de lei, iar Anca Gîlcă a donat tot 50 de lei. Mulţumesc!

Câte 50 de lei am primit şi de la Bogdan, de la George şi de la Iulia Nănescu. Mulţumesc!

Sorin a donat 100 de lei, iar Lili Stanciu a oferit 100 de lei în schimbul unui banner. Mulţumesc!

Oana a donat 20 de lei, o mamă îndurerată – 50 de lei, iar Carmen, o altă mamă, cu o putere deosebită de a înfrunta viaţa – 100 de lei. Mulţumesc!

Prieteni de familie au donat 50 de lei, Gabriela – tot 50 de lei, iar Emanuela Corpade a pus, prin PayPal, 5 lire – 25 de lei. Mulţumesc!

40 de lei au venit de la postarea asta şi 50 de lei au venit de aici. Alice Albinuţa şi-a mutat blogul pe domeniu propriu şi a vrut să marcheze momentul, cu o donaţie de 50 de lei. Mulţumesc!

50 de lei a oferit şi domnul Florin Bărhalescu, de la Icar Tours, pentru o postare în care aveam să anunţ o acţiune deosebită. Sâmbătă, pe 3 august, s-a organizat un tur pietonal pentru Dorinel. Victoria Epurean ne-a purtat pe drumuri de poveste şi de istorie, ne-a ajutat să ne regăsim şi să descoperim Iaşul. Au răspuns apelului șase copii și cinci adulți. Pe parcurs, s-au mai alăturat patru adulți, din Sibiu și Spania. Am primit 50+1 lei de la Ioana Dan + Cristina, 30 lei  de la Iulia Ciobanu, 30 lei de la Octavia Dumitra + Victor + Nastasia, 30 lei de la Elena Anton + Matei + Mihnea, 10 lei de la Miruna Hilițeanu, 10 lei de la Simona Grigore, 10 lei de la Dana Eșianu şi 5 lei de la Anca Leicu. În total, pentru Dorinel s-au strâns 176 de lei. Mulţumesc!

Adunând toate sumele de mai sus, se observă ca ne-am apropiat de 2.000 de lei. Fix 2.000 de lei am pus ieri în contul mamei lui Dorinel. Iată dovada:

Sa-i dam Lumina lui Dorinel - depunere

Celor 2.000 de lei, adunaţi direct la mine, se mai adaugă 200 de lei de la Chinezu, 100 de lei de la Andrei Gheorghiescu şi 20 de lei de la Gabriel. Toţi trei au dorit să doneze în contul mamei, dar să facă parte din campanie. Mulţumesc!

În acelaşi timp, le mulţumesc celor care n-au spus nimic, prieteni buni de-ai mei, dar care, în această perioadă, au donat direct lui Dorinel sume cuprinse între 10-50 de lei şi chiar 500 de lei! Le voi respecta dorinţa de a nu-i şti nimeni, dar îi voi aminti în rugăciunile mele!

La final (deşi sfârşitul nu-i aici…), vă mulţumesc tuturor celor care aţi dăruit Lumină lui Dorinel! Sunteţi minunaţi! Să vă ajute Dumnezeu, după sufletul vostru bun!

4 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *