Dezamăgirea din spatele recompensei

Ieri, eram într-un magazin și o tanti se plângea: Mă pune fiică-mea la cheltuială! I-am promis că, dacă ia premiul întâi, îi cumpăr bicicletă! Are 9.90 și ceva. Să vedem, acum, dacă ia coroniță… Apoi, a început să povestească stresul prin care a trecut copila în anul ăsta școlar și să detalieze obsesia pentru bicicletă. Am rămas foarte dezamăgită…
Unii n-au reușit să depășească stadiul acela… al recompenselor. Recompense meritate, clădite însă pe o temelie greșită. Un părinte ar trebui să-i explice unui copil rostul cărții și al școlii. Motivele adevărate pentru care ar trebui să lupte. Un părinte ar trebui să fie alături de copil, să învețe împreună, să-și facă planuri de viitor și de oameni mari împreună. Să-l învețe să învețe pentru el, să rețină, să fructifice. Să primească notele pe merit și să crească neîncetat – chiar dacă mai mult de 10 nu există.
Mi-am amintit despre colegi de-ai mei, care plângeau dacă luau un 9. Mi-am amintit și despre colegi de-ai mei, pentru care un 8 era sfârșitul lumii. Mi-am amintit despre momentele în care eu însămi am învățat pe fugă, doar ca să știu a doua zi, la lucrare. Mi-am amintit și despre momentele în care am copiat – pentru că toți făceau la fel și… doar nu era să fiu eu mai fraieră! Am multe momente pe care le regret. Implicit, suficiente goluri. Și, totuși, fac parte din rândul copiilor cu care s-a vorbit. Mult! Revăd cu ochii minții colegii care veneau tunși zero, după o notă mică. Sau pe cei care-și modificau notele în carnet, doar-doar vor putea prelungi agonia… Cu ei nu s-a vorbit nici pe un sfert. În schimb, la ei se aplicau corecțiile. Mai multe decât recompense.
Și-am revenit la copila de ieri. O fetiță din clasele primare, care a avut un obiectiv măreț: o bicicletă! O bicicletă băgată pe gât în orice context amenințător – dacă nu învăța, ori dacă nota nu era pe măsura așteptărilor. E ok? Depinde… nu e nimic rău să-ți dorești o bicicletă – fie ea și la mâna a doua, cum planifica maică-sa să-i ia. Dar, să înveți pentru o bicicletă și nu pentru tine, să plângi pentru orice e sub -10, să fii stresat la lucrări – nu de emoția examenului, ci de riscul pe care-l presupune fiecare prag din ăsta… mi se pare îngrozitor! Undeva, ceva a fost greșit. Din start.
Iar greșelile le fac adulții. Tragic – părinții! Și mai aiurea mi se părea că, pe la 9.90 și ceva, mama se gândea că, poate nu ia fiică-sa coroniță și, atunci, s-a scos! Sadic! Și dezamăgitor. Iar când copila va mai crește și va constata dezamăgirea… s-ar putea să refuze să mai lupte și pentru un amărât de 5. Pentru că, mai mare fiind, recompensele s-ar putea să-și piardă din valoare. Iar informațiile învățate, cândva, pentru o bicicletă, și-ar putea pierde din contur.

S-ar putea să-ţi placă şi...

8 comentarii

  1. E și mai tragic atunci când elevul este dezamăgit de sistem, când învață conform indicațiilor părinților: „învață să-ți construiești un viitor mai bun decât al nostru” și realizează într-un final că viitorul, cel puțin la noi în țară, depinde mai mult de noroc, cunoștințe și rude sus-puse…

    1. Cred că, până la urmă, copilul trebuie să ştie că învaţă pentru el. Cunoştinţele vor rămâne, în ciuda dezamăgirilor. E nevoie de o temelie bună!

  2. …Ce vremuri am ajuns! Sa-ti doresti ca propriul copil sa nu ia coronita pentru ca tu, parinte, nu-ti poti tine promisiunea….
    Recompensa si pedeapsa au fost si vor ramane, depinde cand si in ce conditii le aplicam si in ce constau acestea.
    Promisiunile facute copiilor de varsta prescolara si scolara mica trebuie bine gandite, mai tarziu vor face si ei promisiuni si nu le vor onora…”doar asa facea si mama”.
    Ca sa nu mai vorbim de situatia financiara precara…ca la urma urmei o bicicleta chiar e de dorit, nu a cerut tableta de cateva zeci de milioane. Si sunt elevi care nici macar nu au „tras” pentru coronita si au tot ce-si doresc.
    Imi doresc din toata inima sa primeasca acea coronita si sa-si primeasca bicicleta. A muncit pentru aceasta bicicleta. O merita!
    Altii au totul de-a gata….si nu stiu in ce masura sunt mai buni decat premianta „noastra”.

    1. Şi eu îmi doresc să fi primit bicicleta! Chiar dacă, aşa cum plănuia mama, darul nu va fi unul chiar nou…

  3. Dragii mei, motivatia e de doua feluri: intrinseca si extrinseca…
    Adevarat, temelia solida e de dorit dar fie vorba intre noi- cati fara temelie solida sunt in varful piramidei si sfideaza cat pot.
    Credeam ca dupa ’90 se va stabili o scara a valorilor…sau sunt eu depasita tare, o babataie care mai cred in dreptate si lumina.
    Oare a primit bicicleta copilul?! Si eu imi doresc o bicicleta dar nu voi lua coronita la postuniversitarul pe care-l finalizez in iulie…si mamicuta mea a plecat cu muuulti ani in urma la cele vesnice, nici macar nu mai am cui sa-i spun ce-mi doresc….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *