Din online,  Drumeţii

Conversație cu vin de poveste

Ieri am fost în drumeție într-o lume de… vin! Alături de bloggerii ieșeni și cu sprijinul Icar Tours am ajuns la Vișani, pe tărâmul Gramma Wines.
Am aflat povestea unui vin relativ nou – dar care întrece orice calitate. Am aflat o parte dintre secretele licorii care ne-a îmbătat simțurile. Noi nu ne-am îmbătat dar am devenit, vizibil, mai comunicativi și plini de viață – căci nu degeaba este Gramma – vinul conversației!

Ne-am plimbat printre tancuri de vin și ne-am minunat de micile amănunte care fac diferența. Am aflat, astfel, că o vie bogată este asemenea unei mame care are prea mulți copii și nu-i poate alăpta pe toți. Prin urmare, via de aici este aranjată în așa fel încât să aibă copii mai puțini, dar buni și excelent de bine crescuți. La Casa Olteanu, strugurii nu se culeg decât în lădițe. Rezultă că, până la prefacerea lor în vin, bobițele rămân intacte. Tancurile – butoaie uriașe, dintr-un metal special – au pereții dubli. În interiorul acestora se află un lichid care este încălzit sau răcit – în funcție de cerințe. Astfel, se poate respecta procesul optim de creare a vinului – care este de aproximativ șase săptămâni.

Acolo, în crama modernă, am degustat – direct de la sursă – Aligoté, Fetească Regală și Cuvée Vișan. Ca și cu altă ocazie, se pare că rămân fanul Aligoté! Dar mi-a plăcut și Cuvée Vișan – din care am primit în dar o sticlă. Însă nu darul propriu-zis a fost bucuria, ci faptul că sticla mi-am pregătit-o aproape singură. Adică eu am umplut-o. Apoi am fixat-o într-o mașinărie, am apăsat butonul verde și sticla s-a trezit, deodată, cu dop. Pe urmă am trecut pe la secțiile de capișonare și etichetare. Faptul că a ieșit, cu adevărat, ceva din mânuțele noastre – ne-a făcut să ne simțim ca niște copilași cu jucării noi.

Este adevărat, jucăriile noastre au avut ceva grade – la fel ca și masa la care am fost așteptați și la care am continuat degustările. Marian Olteanu și mama lui (numită, deseori, doamna Gramma 🙂 ) au fost niște gazde excelente. La fel a fost și domnul Iulian Teliban, un adevărat magician al vinului și al explicațiilor.
Cu toții ne-am simțit bine și în stare, apoi, să coborâm un kilometru pe jos, până în punctul în care ne aștepta autocarul. Am ajuns la Iași cu o nouă lecție învățată și cu o experiență care ne va ajuta să respectăm mai mult conținutul unui pahar – în cazul unui vin de calitate.
Felicitări și la cât mai multe rezultate bune, Gramma Wines! Mulțumim, Icar ToursAndreea Marc și Dragoș Bârgăoanu! Alături de mine i-am mai avut pe colegii bloggeri: Alice Ciobanu, Alexandra Bohan, Andrei ButnărașuAnca Gîlcă, Alexandru Taradaciuc, Andreea Holban, Andrei BibireCrina PenteleychukConstantin EnciuDiana SofronieEtienne Ignat, Florin AdamacheFlorin Negruț, Iulia Nănescu, Iuliana Cosmina,  Mădălina BuzduganMădălina Stafie, Pavel ArcanaRaluca DiaconiucVali Popa,  Zaza.
Am lăsat-o la urmă, pentru că a fost cea dintâi – pe Sabina Bolboceanu, sărbătorita zilei de ieri! La mulți ani! Sper că te-ai simțit bine la ziua ta! 🙂

16 Comments

Lasă un răspuns la Stefan RADOVEANU GENEVE Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *