Mărturisire

Ziua de astăzi a fost una complet nebună. Cu fugăreală multă, cu oboseală și cu ceva stres. Și, când toate s-au încheiat, am plecat zgribulită spre pelerinii care s-au adunat, deja, în număr destul de mare, la închinat la moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Teofil. Îmi era frig și somn și… aveam mai multe senzații din astea de lehamite. Însă, am vrut să vorbesc cu oamenii, ca să adun povești pe care să le transform într-un reportaj specific acestor zile.
Am ajuns acolo și am tot urmat coada, să ajung spre capătul ei. Am privit și am analizat lumea. Apoi, pe rând, am început să intru în discuții cu unele persoane. Erau de toate vârstele. Zece luni avea cel mai mic bebe care stătea în rând!, 86 de ani avea cea mai în vârstă respondentă a mea. Am văzut suficient de mulți copii, am văzut și mulți bătrânei. Uimire mare și bucurie – am văzut foarte mult tineret! Am văzut orășeni și țărani, români și țigani, oameni de la sute de kilometri depărtare, dar și de aici, din Iași.
Afară era frig, lor nu le era frig. Am pipăit micuții, pe obraji și pe mânuțe și m-a mirat moliciunea și căldura lor! Unii oameni aveau ore multe de stat în picioare, dar mulți dintre ei spuneau că nu resimt oboseala. Alții recunoșteau că sunt puțin osteniți, dar nici prin gând nu le dădea să părăsească rândul.
La un moment dat, m-am privit din exterior și m-am surprins. Zâmbeam și eram liniștită. Mâna cea înghețată, de pe reportofon, avea o temperatură acceptabilă. Picioarele îmi erau ușoare, iar oamenii în dreptul cărora mă opream aveau mereu ceva interesant, coerent, minunat de spus! Am plecat spre casă vie! Înviată! Ușoară. Credința și liniștea pe care le-am simțit acolo, printre pelerini, mi-au dat o energie de neimaginat!

În cartier, m-am întâlnit cu un prieten din presă, operator video. Am discutat cu el despre organizarea (aproape) ireproșabilă din ultimii ani – în ceea ce privește rândul pelerinilor. Și, totuși, despre cadrele restrânse care se folosesc la filmări, care dau impresia de haos general. El știe mai bine decât mine cum se lucrează la astea… Și, tot el recunoaște că, de multe ori, privind la televizor, se lasă înșelat de imagini. Râde apoi, căci știe care e realitatea. Dar, realitatea televizorului este și ea atât de faină… încât, dacă nu ai legătură cu domeniul, pici clar în mrejele ei.
Eu am fost, în seara asta, acolo. Am văzut realitatea în direct. Și mi-am alinat toate rănile de peste zi! Și voi mai merge, cu siguranță acolo! Și, mă voi mai odihni trupește si sufletește în preajma Sfintei! Acum sunt bine. Fresh. Probabil că voi începe să scriu la reportaj!