Pietre...,  Vorbe de duh

Angajatorlâcuri și tristeți

Ieri… cineva mi-a amintit ceva. O fază cu angajați… și cu angajatori. Cu angajați care, doar în exagerat de mică măsură pleacă de la anume angajatori în relații ok. Și cu angajatori care nu uită să rostească amenințarea: Nimeni nu te va mai angaja în veci! Voi avea eu grijă de asta! Și cu alte bălăcăreli simpatice

Aș spune că niciodată n-aș suporta așa ceva – și că niciodată nu m-aș preta la un scenariu de genul ăsta… dacă nu aș fi fost deja pățită. O dată. Suficient cât să știu că nimeni nu e scutit de noroi. Și că oricând poți fi protagonist într-un film prost.

Eu nu-mi vorbesc de rău foștii angajatori. Nici nu scuip acolo unde, cândva, am pupat. Nu m-am dus niciodată la un nou angajator, povestind pățanii de la un ex. Și prin felul meu de a fi am dat asigurări că rufele se spală în familie (în familia de la serviciu). Și se limpezesc tot acolo. Și asta m-a făcut și mă face să dorm bine noaptea.

Însă, nu pot să nu simt o oarecare tristețe. Mai ales atunci când văd cum o muncă bine începută, bine gândită, bine clădită – se năruie tocmai din cauza celor care au început/ gândit/ clădit. Este firesc – și e un risc asumat – ca, în calitate de angajator, să ai în preajmă și angajați incompetenți. Scuturi din palme – și aceștia dispar! Îi cerni ca într-o sită – și-i alegi pe cei mai buni! Am văzut, în schimb, oameni valoroși, buni profesioniști, care au plecat de la anume angajatori – umiliți. Și n-am înțeles. Și mi s-a cutremurat sufletul atunci când am observat că angajatorii se dezic atât de ușor – și atât de urât – de ei. În comparație cu acei oameni – eu pot spune că mi-am meritat șutul. Dacă nu mi-aș aminti și dacă n-aș retrăi și acum dragul cu care am muncit, orele multe petrecute peste program, sutele de kilometri umblați, săptămânile departe de casă, oboseala dulce, emoțiile simțite pentru fiecare mic succes, în care aplauzele pentru alții răsplăteau, cumva, și osteneala mea.

Și tristețea vine din gustul amar de la plecare. De la plecarea atâtor oameni! Și de la plecarea mea. Și de la întâlnirea, mai  apoi, în diferite contexte, cu generații întregi de foști. E cam greu ca toți acești foști angajați ai unui anume angajator să nu-și mai găsească în veci de lucru – doar pentru că au îndrăznit să fie, cândva, angajați ai celor care au amenințat că nimeni nu-i va mai angaja în veci.

E amuzant – dacă nu ar fi, din nou, trist – să vezi zâmbetul care țâșnește pe chipul altor și altor angajatori, atunci când ajung să citească în CV-ul tău c-ai fost angajat al acelui anume angajator. Și, nu știu cum se întâmplă… contrar amenințărilor primite în trecut, de multe ori, noul posibil angajator te angajează cu și mai mult nesaț. Poate pentru că te știe călit… sau poate pentru că știe că e posibil să urmeze un telefon, în care să i se povestească detalii picante despre tine… sau poate că e felul lui de a se răzbuna pe cel care, în trecut, i-a fost angajat/ partener/ colaborator/ client – fostului anume angajator.

E un întreg lanț al slăbiciunilor. E o experiență utilă. E mult noroi și sunt, în unele situații, multe lacrimi. În cazul meu, rămâne părerea de rău – că n-am putut pleca altfel de acolo. Este și bucuria că, între timp, am avut puterea de a ne spune, din nou, bună ziua. Este părerea de rău că nu-mi văd acei anume angajatori pe locul de sus, sus de tot, pe care îl merită – și la care nu pot urca pentru că nu știu să privească și în jos, pentru că nu știu să se bucure de ceea ce au, pentru că nu știu să vadă în angajați și oameni, nu doar unelte de unică folosință… Este bucuria că am reușit să păstrez o legătură specială cu un grup de foști – persoane deosebite, dintre care unii îmi sunt, cu adevărat, prieteni!

Și este, din nou, tristețea… Că nimic nu pare să schimbe niște obiceiuri. Și că… mai târziu… s-ar putea să fie prea târziu.  Ar fi păcat. Pe cuvânt!

[PS: Nu vorbesc despre locul actual de muncă! Aici mă simt bine şi sunt apreciată. Respect şi sunt respectată! Oamenii ştiu să fie oameni!]

10 Comments

  • Ionut

    Anda, stai sa vezi cum e cand iti adreseaza injurii, cand te trateaza ca pe un gunoi, cand atunci cand ai vrut sa pleci, o „doamna” de acolo mi-a zis ca imi va urmari cartea de munca sa vada unde ma angajez.
    Si asta pentru ca acolo mi-am facut treaba cum am stiut eu mai bine, reusind sa fiu mai tot timpul pe locurile 1-2 pe tara la vanzari
    Cand ma intalnesc cu acesti fosti angajatori, nu pot decat sa zambesc, uitandu-ma cat de repede vor sa intrerupa discutia cu mine.
    Cum spuneai si tu, de fiecare data cand am fost la un interviu, lumea reactiona foarte bine cand ajungea la experienta de la fostii angajatori. Pentru ca stia ca acolo trebuie sa iti faci treaba cum trebuie ca sa nu iei suturi in ……

  • Marcel

    Asemenea persoane au fost mereu si vor exista dintotdeauna. Este semnul slabiciunii si lipsa respectului fata de angajati. Insa nu trebuie sa uitam ca astfel de persoane sunt cunoscute si de restul angajatorilor si vor sti ca nu este adevarat cea ce spun ei despre fostii lor angajati.

  • Dan

    Fetiță, eu unul nu înțeleg nimic din ce scrii. E drept că-s cumva rupt de toate cele au fost. Dar nu poți ucide șobolani cu păpădii. Cine te-a supărat? Scrie-mi!

    • anda_elena

      🙂 E o poveste din trecut. Nu are legătură cu locul de muncă actual – unde îmi e drag să vin mereu. Între acei foști angajatori și cei de acum (aceiași de ceva ani) este o diferență de la cer la pământ!
      Vă mulțumesc din suflet pentru grijă!

  • octavia

    Eu mai am o varianta: ,,Cine va mai angajeaza pe voi?”, ni s-a spus noua, celor o mina de oameni care am refuzat sa mai scoatem ,,Monitorul”, dupa ce doua luni nu ne luasem salariile. Oricum, suntem mindri ca macar noi am fost ultima mina care am inchis ziarul.

  • octavia

    Sau ultimii care au avut curajul sa spuna ca nu mai muncesc fara bani. Oricum, ce mi se pare penibil este ca foarte multi ziaristi scriu zilnic de tot felul de patronasi care isi inseala angajatii, in timp ce ei nu sunt platiti cu lunile/.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *