Viață de prof… (parodie din 1932)

Caragiale este mereu pe buzele tuturor. Dureros de actual. Dar nu numai el. În Chemarea nouă de la Dorohoi (foaie politică de informare generală) apărea, pe 21 ianuarie 1932, o reproducere din Tribuna învățătorilor – Buzău. Este vorba despre parodia „Pe o stradă largă”, după cunoscuta poezie – „Pe o stâncă neagră”. Viață de prof, ce să mai…

Pe o stradă largă de la București,
Unde Iorga are case boierești,
Plânge și suspină într-o zi la poartă
O învățătoare, de foame mai moartă,
Căci drumul de-acasă l-a făcut pe jos
Zeci de kilometri – pe un timp ploios.
Orologiul sună ziua jumătate,
La poartă la Iorga, oare cine bate?
– Eu sunt, dom’le Iorga, o fată cinstită,
Eu și de la țară am venit lihnită.
Soarta noastră este crudă astă dată
Și nu vreau a-mi pierde cinstea mea de fată!
Dar deschideți poarta, „câinii” mă-nconjoară,
Vântul suflă rece, dați-mi ajutor!…
– Ce spui tu, străino? Gândul mi-i departe,
Tocmai la Sorbona! Ș’acum scriu o carte…!
Cum crezi tu adică? D-aici din palate,
Mai pot ține seama de voi, de la sate?
Ministerul școalei și „președinția”,
Radio, Sorbona și Academia…
Sute de banchete, universitate…
Liga și partidul… mai am timp de toate?
Nu-mi tulbura scrisul, du-te unde-i vrea
Sau… vezi „lăcrimoarul”?! Plângi cât ai putea…
Și la urma urmei, ce ai să-mi spui mie?
Ia condei, cerneală, scrie pe-o hârtie…
Trimite-o lui Culea ș’așteaptă răspuns…
Ți se pare poate c’asta nu-i de-ajuns?
Hai, pleacă la școală și de foame mori
Și-ți va fi mormântu ‘mpodobit cu flori!…
… Fata se întoarse și tăcând din gură
Depune o hârtie la registratură…
Culea o primește, scrie „La Dosar”
Și căscând alene o’ncuie ‘n sertar.
Pân’ se fac o mie să le ‘mpacheteze,
Să le dea lui Iorga, și să le semneze…
Iar savantu-ndată sună la portar
Ca să zăvorască poarta cu un par.
Și să nu mai lase ca să intre lume
Căci el, chiar acuma, scrie cinci volume.

(informație și versuri preluate din Dorohoi, Capitala „Țării de Sus” în presa vremii – 1874-2006, de Ioan N. Oprea, Edict Production, 2007, Iași)

Mulțumesc, Gina!

Mai e rost de comentarii?…

Citește și: Traumă de profesor