Publicitare

Alege imaginea FELICIA!

Atunci când văd o reclamă, când mă uit pe un afiş, pe o broşură… pe orice înseamnă material publicitar – am dorinţa şi chiar pretenţia ca personajul care prezintă acţiunea să se integreze în decor. Să-mi transmită încredere şi motivaţie, provocare şi satisfacţie. Dacă un om – imagine a unui produs ori a unei firme – pozează plictisit, doar cu gândul la banul pe care-l va câştiga, fără să se implice emoţional, fără să creadă în ceea ce-mi transmite… atunci prefer în locul lui un copac. Sau un gard. Până şi un gard, pus într-un context favorabil, poate fi mai expresiv decât individul potrivit – într-o oarecare măsură, în campanie – dar nepăsător în acţiunile sale.

În această perioadă, se caută imaginea FELICIA. Deşi e departe de casa noastră, pot spune că, la Centrul Comercial FELICIA am abonament. Ajung acolo constant, pentru cumpărături multe, mari sau mărunte dar, mai ales, de calitate. Şi eu, şi George suntem fani! Prin urmare, vrem ca oamenii aleşi, care vor transmite mesajele FELICIA, să fie pe placul nostru.
Am fi putut fi chiar noi unii dintre ei dar, din păcate, în perioada 29 martie – 1 aprilie nu am apucat să fim în zonă. Aşa că, promoterii FELICIA nu au dat peste noi, dar au fotografiat multe alte persoane simpatice. Dintre acestea, trebuie aleşi simpaticii simpaticilor! Oameni motivaţi, curajoşi, calzi, luminoşi! Oameni în toate culorile şi cu toate visele din lume! Oameni pentru care Complexul Comercial FELICIA a crescut şi s-a dezvoltat sub ochii lor. Chipul şi sentimentele acestor personaje vor fi expuse, apoi, pe billboard-urile din oraşpe broşuripe afişe şi pe flyere. Toţi cei care au fost fotografiaţi pot fi văzuţi, de astăzi şi până pe 8 aprilie, pe pagina de Facebook FELICIA. Acum, decizia stă în mâinile noastre. De noi depinde dacă, pe 10 aprilie vor fi selectaţi cei mai cei dintre participanţi, ori dacă vor ieşi unii doar pe noroc, pentru că au prieteni experţi în a-i susţine.

Eu, una, zic aşa: Să votăm imaginea FELICIA şi să decidem care sunt chipurile ce ne-am dori să le revedem!

3 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *