Maria-Paula,  Şcoala părinţilor

Baba şi Moşu’ vs. Tanti şi Nenea

Pe când avea mai puțin de 2 ani, Maria s-a uitat la o femeie care trecea pe lângă noi, a întins degetul spre ea şi a început să ţipe: Baba, baba!

Doamna, o bunicuţă cochetă, s-a oprit şi a întrebat-o: Poftim? Eu eram verde, albă, stacojie şi voiam să dreg busuiocul: E tanti! Spune tanti! La care Maria, mai pornită: Baba! Şi tot cu degetul aţintit: Baba!!! Mi-am cerut iertare şi apoi, dacă tot nu reuşise pământul să mă înghită, am încercat să dispărem cât mai repede din zonă.

De atunci, personajele din Punguţa cu doi bani – dar şi din alte poveşti de genul – au devenit tanti şi nenea. Să zicem că moşul se mai acceptă – dar baba este un cuvânt interzis de pronunţat, pentru moment, în familia noastră. Cel puţin, până când Maria va înţelege că nu trebuie să spună cu voce tare chiar tot ce-i trece prin cap… Acum, şi-a cam dat seama că nu-i ceva de bine. Îmi mai arată câte o babă… dar o face şoptit. Iar eu, de parcă nu aş fi auzit, o ţin pe-a mea: Da, e tanti, bravo!

Pe copil nu am cum să fiu supărată. Dar nici nu pot să mă mândresc în public că recunoaşte o babă… când, de fapt, prin recunoaşterea asta, jigneşte pe cineva. De aceea, nu înţeleg cum de unii părinţi comit ei înşişi greşeli, educându-şi copiii într-un mod… cel puţin dubios.

* Într-o zi, bunica mea, Dumnezeu s-o ierte, era foarte amărâtă. Pe lângă ea trecuse un copil din bloc ce n-a salutat-o. Din urmă a venit tatăl, care i-a atras atenţia: Hei, spune-i săru’mâna lu’ doamna bătrâna!

* Mama mea vorbea cu o fetiţă. Copila se alinta şi nu prea se înţelegea ce spune. În acest context, intervine mama ei: Trebuie să vorbeşti tare, pentru că doamna e bătrână si nu aude bine!!!

În amândouă situaţiile, intenţia a fost bună. Copiii au fost atenţionaţi că greşesc, dar modul în care s-a făcut corectarea a fost unul mai puţin inspirat. Şi-i păcat, mai ales că dorinţă de a face educaţie a existat.

De aceea, trebuie să avem mare grijă la felul în care vorbim copiilor. În situaţii jenante oricum ne vor pune, din când în când. Rolul nostru e să-i ajutăm şi să-i învăţăm, nu să le mai adăugăm nişte prostioare la colecţie… Într-o suficient de mare măsură, de noi depinde dacă se va putea spune despre copilul nostru că are cei şapte ani de-acasă – ori nu!

8 Comments

  • Alexandra Bohan

    Câteodată contează şi persoana căreia i se adresează. Eu mi-am numit una dintre vecine „babă” pentru că are o figură acră şi pentru că nu părea să mă simpatizeze foarte mult şi mă necăjea frecvent când ieşeam la joacă. Aşa că, drept răbufnire, i-am aruncat cuvântul magic. Urmarea? S-a dus cu pâra la ai mei care nu ştiau dacă să râdă sau să plângă. Cumva, o meritase, dar asta nu înseamnă că era frumos ce-am făcut!

    Ideea e că uneori copiii văd altfel lucrurile şi sunt excesiv de sinceri, chiar dacă pe unii îi doare asta. 😀

    • anda_elena

      Cum numim oamenii în particular… ne priveşte. Dacă scoatem porumbelul pe gură… problema se complică :D.

      La Maria nu era vorba doar despre sinceritate. Ea era fericită că descoperise baba din poveşti – în realitate! Problema e că doamna, deşi în vârstă, era îmbrăcată foarte frumos şi aranjată. Părea şi drăguţă. Nu prea merita complimentul ăsta – nici de la un copil de un an şi jumătate :).
      A fost simpatică până la capăt şi nu s-a supărat. Totuşi, e clar că vreau să evit astfel de momente pe viitor, nu? 🙂

      • Alexandra Bohan

        Stai, n-ai înţeles, eu i-am zis lui tanti în faţă că e babă. Mă rog, de fapt, eram în spatele ei, dar am zis-o ca să mă audă, că prea mă săturasem de reacţiile ei exagerate. Şi, na…

        Oricum, eu îţi înţeleg îngrijorările. E firesc şi politicos să vrei să eviţi astfel de situaţii penibile, la urma urmei. Oricum, din partea mea, tot respectul pentru asta, pentru că am întâlnit destui părinţi care, ce să vezi?, sunt foarte mândri când odraslele lor fac astfel de… observaţii.

        • anda_elena

          Am înţeles – tu ai făcut intenţionat. Ai fost dintre cei care, la nervi, au scos porumbelul. În plus, erai mai mare, ţi-ai asumat asta şi, măcar nu erai cu părinţii în acel moment.
          Sunt convinsă că ei nu te-au felicitat, chiar dacă li s-a părut amuzant că tanti a venit cu pâra :).
          Na… măcar în teorie (că nu ne iese întotdeauna) trebuie să fim un exemplu pozitiv pentru copiii noştri. Şi trebuie să-i învâţăm de bine…

  • Nicoleta Pasalau

    Copil inteligent, cu spirit de observatie, dezv. capacitate de a face analiza si sinteza….
    Cine a spus povestea si cine a aratat poze?
    Puiul a dovedit ca este receptiv la primirea informatiilor.
    Daca as sti sa pun motunachi din aceia care rad cu gura pana la urechi,cred c-as insira vreo trei!
    Un pupic pentru Maria! Si lectura placuta mamicutei, eventual povesti cu zgripturoaice si Muma padurii, sa poata gasi Maria termeni de comparatie cand merge pe strada. Daca ar merge cu autobuzul in mod sigur ar recunoaste macar un personaj de care am pomenit si…ar exclama incantata ca a putut vedea si pe viu:
    – Maaaaaami! Uite! Uite o zgripturoaica pe scaunul acela de langa compostor! E cu caciula, nu cu batic.
    Si toata lumea ar intoarce capul spre compostor….si cei tineri ar spune zambind:
    – E cool pustoaica! Are dreptate.
    Iar altii care se tin de bare ar zice:
    – Auzi ce spune?
    – Eeeeeei, asa ii invata parintii…si la scoala….n-au pic de educatie, generatie de….
    – Daaaaa, cand era in vremea noastra…..

    • anda_elena

      Doamna psiholog ştieeeeee! :))))
      Adevăru-i că, da, personajele care-s babe dar, sub nicio formă nu pot fi numite „tanti” sunt acum „zgripţuroaice” şi alte denumiri, mai complicate – în speranţa că nu le va putea pronunţa sau că, oricum, nu va putea fi înţeleasă! 😀

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *